Metodologia cercetării traficului și consumului de droguri

Aflarea adevărului este cel mai anevoios proces într-o societate, mai ales cum este societatea de astăzi, în care oamenii amestecă în proporţii: binele cu răul, cinstea cu necinstea, nerespectarea legii cu infracţiunea.

Criminalistica încearcă să se apropie de aflarea adevărului, fie el şi relativ, dar nu-şi impune să ajungă la esenţa adevărului relativ. Ea trebuie să - şi asume propriul dicton ,,sunt o ştiinţă şi nimic din ceea ce este ştiinţific nu-mi este străin”.

Criminalistica - ştiinţa a căutat şi a găsit un sprijin eficient în toate cercetările şi în sprijinul propriului demers de cercetare. În ea se găseşte credinţa că nu există la ora actuală vre-un domeniu ştiinţific căruia să nu-i poată fi cerut un tribut de cunoştiinţe care să fie pus în scopul aflării adevărului.

În orice societate există autoritate. Orice autoritate are urcuşuri şi coborâşuri. Nu există societăţi bazate pe o deplină egalitate.

Aflarea adevărului impune folosirea probei ştiinţifice urmărindu-se astfel soluţionarea corectă sub toate aspectele a cauzelor judiciare, acest lucru fiind de neconceput în procesul penal şi civil.

O informaţie scrisă despre examinarea criminalistică a actelor datează din anul 1969, cand a fost cercetată metoda de falsificare a semnăturii regelui Carol al IX-lea al Franţei.

În dezvoltarea ştiinţei criminalistice a fost procesul realizat din toate domeniile cunoaşterii umane, care a condus la identificarea unor noi mijloace ştiinţifice de luptă împotriva criminalisticii, de natură să răspundă dinamicii fenomenului infracţional.

România a fost printre primele ţării care a introdus noile mijloace ştiinţifice în activitatea de cercetare a infracţiunilor.

În anul 1895 prof. Mina Minovici a înfiinţat Serviciul de identificare judiciară folosind sistemul antropometric al lui Bertillon. Acest serviciu ţinea evidenţa persoanelor cu antecedente penale pe bază de fişe antropometrice. Tot prof. Mina Minovici a efectuau experimente în domeniul identificării infracţiunilor pe baza urmelor digitale, obţinand 1909 rezultate care au pus această metodă în practica juridică din România.

Primul Tratat de medicină legală din România în care au fost analizate pe larg probleme de criminalistică, cum sunt: identificarea criminalistică, metodele fotografiei judiciare, cercetarea urmelor digitale şi plantarea urmelor de încălţăminte, a apărut în anul 1904 de către prof. dr. Nicolae Minovici.

Primele instrucţiuni practice pentru investigarea criminalistică a locului faptei au fost elaborate în anul 1929 de către criminaliştii specialiştii Petrescu Victor şi Panaitescu Dumitru.

Rolul criminalisticii este acela de aflare a adevărului și nu poate fi clarificat decât prin cercetarea la laborator a urmei şi probei materiale ridicate de la locul săvârşirii infracţiunii.

Crima organizată apare ca o provocare la adresa securităţii internaţionale, a societăţilor şi tuturor legăturilor statelor, pe care le determină să identifice forme noi de combatere a fenomenului, atat prin intermediul legilor penale cât şi a măsurilor de securitate , a faptelor de acest gen, dar şi la adresa doctrinei penale, determinand pe oamenii de ştiinţă să mediteze asupra naturii gravităţii şi particularităţilor acţiunilor criminale săvârşite de asociaţii de infractorii, spre a sugera modalităţii noi, specifice şi eficiente de luptă, prin mijlocirea legii penale împotriva fenomenului menţionat.

Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, combaterea fenomenului crimei organizate respectiv a traficului și consumului de droguri a ocupat un loc important în preocupările factorilor de conducere din ţara noastră, elaborând un program de armonizare al legislaţiei.

În acest sens, au fost elaborate şi adoptate elemente importante ale crimei organizate , astfel:

-Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare;

-Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;

-Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

-Legea nr. 678/2001 privind prevenirea combaterea şi traficul de persoane;

-Legea 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;

- Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor;

-Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea crimei organizate.

Crima organizată reprezintă segmentul infracţional la care se raportează activităţile ilegale, de natură să afecteze anumite sectoare ale activităţi politice, economice şi sociale desfăşurate prin metode şi mijloace, constant planificate şi conspirate, de către asociaţiile de indivizi cu ierarhie internă, bine determinată cu structuri de autoapărare, în vederea obţinerii de profituri ilicite.

Criminalitatea transnațională organizată este una dintre principalele amenințări care planează asupra securității. Ea dăunează dezvoltării sociale, economice, politice și culturale a societăților. Cuvântul de ordine al criminalilor este de a realiza maximum de profituri cu minimum de riscuri.

Traficul de droguri urmăreşte obţinerea de profituri, este de înţeles faptul că la dezvoltarea acestui flagel contribuie o serie de factori economici iar in ultimii ani, grupurile criminale organizate au construit rețele la scară internațională și au adunat beneficii considerabile

Structurile specializate din Ministerul Administraţiei şi Internelor care se ocupă cu prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate sunt suținute în activitatea lor şi de structurile de criminalistică ale Poliţiei Române, Institutul de Criminalistică şi serviciile teritoriale prin participarea specialiştilor la cercetarea locului faptei, percheziţii, constatări în flagrant, efectuarea de constatări tehnico - ştiinţifice sau expertize.

Aşadar elementele metodologice de investigare a faptelor criminalităţii organizate,al traficului și consumului de droguri, au fost necesare din cauza dezvoltării semnificative a acestor fapte grave din ţara noastră dar si la nivelul Uniunii Europene.

Criminalitatea organizată prin traficul și consumul de droguri reprezintă o amenințare pentru economia și societatea europeană iar răspunsul Uniunii Europene în această luptă se adaptează la complexitatea fenomenului.