Cuprins
- Cuprins:
- Cap. 1 Mijloacele de probă 4
- Cap. 2 Interceptările şi înregistrările audio sau video 8
- 2.1 Noţiune şi cadru legal 8
- 2.2 Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare 10
- 2.3 Procedura de autorizare a interceptãrilor şi înregistrãrilor audio sau video 12
- 2.4 Autoritatea care poate încuviinţa interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video 14
- 2.5 Efectuarea interceptãrilor şi înregistrãrilor audio sau video 15
- 2.6. Fixarea activităţilor de înregistrare în acte procedurale 17
- 2.7. Valorificarea înregistrãrilor şi interceptãrilor audio sau video 18
- 2.8. Certificarea şi arhivarea înregistrãrilor 21
- 2.9. Garantarea procesualã a înregistrãrilor 22
- 2.10. Valoarea probantã a înregistrãrilor 22
- Cap 3. Alte interceptãri şi înregistrãri audio, video sau audio-video 25
- 3.1. Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare. Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice 25
- 3.2. Realizarea înregistrărilor audio sau audio-video în mediul ambiental, localizarea sau urmărirea prin GPS ori alte mijloace electronice de supraveghere 27
- 3.2.1. Selectarea mijloacelor tehnice ce urmează a fi utilizate în cadrul activităţilor de înregistrări ambientale 28
- 3.2.2. Realizarea înregistrărilor în mediul ambiental 29
- 3.2.3. Localizarea sau urmărirea prin GPS 30
- 3.2.4. Sistemul de goniometrare şi localizare pentru telefoane GSM 30
- 3.3 Înregistrările de imagini 30
- Cap. 4 Tehnicile speciale de supraveghere sau cercetare în viziunea Proiectului Noului Cod de procedură penală 32
- 4.1. Tehnicile speciale de supraveghere sau cercetare 32
- 4.2. Supravegherea tehnică. Procedura de emitere a mandatului 34
- 4.3. Autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror 35
- 4.4. Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică 36
- 4.5. Consemnarea activităţilor de supraveghere tehnică 36
- 4.6. Prelungirea mandatului de supraveghere tehnică 37
- 4.7. Informarea persoanei supravegheate 37
- 4.8. Conservarea sau distrugerea datelor şl informaţiilor rezultate din supravegherea tehnică 38
- 4.9. Alte tehnici speciale. Identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii ori a unui punct de acces la un sistem informatic. Obţinerea listei convorbirilor telefonice 38
- 4.10. Conservarea rapidă a datelor informatice sau provenite din sisteme de telecomunicaţii 40
- Cap. 5 Interceptările şi înregistrările audio- video în dreptul continental 41
- 5.1. Germania 41
- 5.1.1. Persoana care dispune aceste măsuri şi durata lor 42
- 5.1.2. Durata 42
- 5.1.3. Controlul măsurii de interceptare a convorbirilo 42
- 5.2. Franţa 42
- 5.2.1. Sfera infracţiunilor pentru care se poate dispune interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor 42
- 5.2.2. Autorizaţia 43
- 5.2.3. Durata aplicării măsurilor de interceptare a comunicaţiilor 43
- 5.2.4. Controlul măsurii de interceptare a comunicaţiilor 43
- 5.3. Spania 43
- 5.3.1. Cine poate dispune măsura 43
- 5.4. Danemarca 44
- 5.4.1. Aspecte procedurale 44
- 5.4.2. Durata aplicării măsurii 44
- Cap. 6 Înregistrările audio-video în legislaţia anglo-saxonă 45
- 6.1. Anglia 45
- 6.1.1. Instrumentul juridic 45
- 6.1.2. Aspecte procedurale 45
- 6.1.3. Durata măsurii 45
- 6.1.4. Sfera infracţiunilor pentru care poate fi dispusa măsura 45
- 6.2. Statele Unite ale Americii 46
- Bibliografie 49
Extras din referat
Cap. 1 Mijloacele de probă
Codul de procedură penală prevede în art. 63 urmãtoarele aspecte cu privire la probă: “Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.”
În teoria probelor este folosită şi noţiunea de „procedee probatorii”, care constituie modalităţi concrete în care se procedează la folosirea mijloacelor de probă. Cele două noţiuni, „mijloace de probă” şi „procedee probatorii”, nu se confundă, având înţelesuri diferite , existând posibilitatea ca prin acelaşi procedeu probator să fie administrate mijloace de probă diferite sau pentru acelaşi mijloc de probă să fie folosite procedee probatorii diferite.
„Mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele. Mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal” (art. 64 CPP).
Enumerarea de mai sus are caracter limitativ , neputând fi utilizate alte mijloace decât cele admise de lege. Raţiunea pentru optica legislatorului penal român rezidă în principiul că probele pot să formeze convingerea organului judiciar în concordanţă cu realitatea numai dacã provin din surse sigure.
În limbajul juridic curent, noţiunea de probă este folosită, uneori, într-un sens larg, care include atât proba propriu-zisă, cât şi mijlocul de probă. Cele două noţiuni nu trebuie confundate. Probele, ca elemente de fapt care servesc la aflarea adevărului în procesul penal, sunt aduse la cunoştiinţa organelor judiciare prin intermediul mijloacelor de probă. Mijloacele de probă sunt acele căi legale prin care se constată existenţa probelor. De aceea, se face distincţie între o împrejurare de fapt pe baza căreia se constată vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane şi mijlocul prin care această împrejurare a fost relevată.
De asemenea, nu se confundă noţiunea de probă cu cea de probaţiune – ca activitate de străngere şi verificare a probelor, activitate care constă, mai întâi în stabilirea de fapte şi împrejurări legate de infracţiunea comisă, ca apoi, prin coroborarea şi aprecierea acestora să sa dovedească existenţa infracţiunii şi vinovăţia infractorului.
Mijloacele de probă se clasifică în:
- Mijloace de probă orale: mărturisirea, declaraţiile martorilor, declaraţiile învinuitului sau inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente;
- Mijloace de probă scrise: înscrisurile;
- Mijloace materiale de probă: probe materiale (corpuri delicte);
- Mijloace de probă tehnice: constatările tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi expertizele.
În funcţie de procedeele comune de administrare, mijloacele de proba se grupează în trei mari cetagorii: declaraţiile părţilor şi ale martorilor, înscrisuri şi mijloacele material de probă, rapoartele de constatare ale specialiştilor şi expertizele.
Mijloacele tehnice Indiferent de tipul acestora, mijloacele tehnice speciale preiau sunetele, imaginile sau impulsurile electrice, le transformă în sem¬nale electrice analogice sau digitale, după care le transportă sau le transmit, în diverse moduri, către puncte de recepţie şi înregistrare sau stocare, astfel încât, ulterior, să poată fi ascultate, vizualizate sau prelucrate .În funcţie de caracterul lor (gradul de secretizare) mijloacele tehnice pot fi:
• speciale (secrete);
• aparente, dintre cele care sunt utilizate în activitatea curentă de urmărire penală pentru fixarea unor acte procedurale.
La rândul lor, mijloacele tehnice speciale pot fi clasificate în funcţie de domeniul procesual în care sunt folosite, astfel încât se deosebesc mijloacele tehnice speciale tipice folosite pentru probarea infracţiunilor de drept comun în raport cu mijloacele tehnice speciale atipice folosite pentru probarea infracţiunilor din sfera apărării siguranţei naţionale.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Interceptarile si Inregistrarile Audio si Video.docx