Contractul Individual de Muncă

INTRODUCERE

Dreptul muncii ca ramură a sistemului de drept, este strâns legat de muncă.

Munca reprezentând condiţia naturală permanentă a vieţii omeneşti , toate

bunurile folositoare omului sunt rodul muncii sale.

M. Eminescu spunea- munca reprezintă legea lumii moderne, care nu are loc, pentru leneşi, temeiul unui stat, bogăţia unui popor.

W.E.Chnning consideră munca mai mult decât o unealtă ce acoperă pământul cu fertilitate şi frumuseţe, care supune oceanul şi îndoaie materia în mii de forme.

Munca reprezintă o activitate specifică oamenilor-manuală şi intelectuală prin care aceştia utilizează aptitudinile fizice şi psihice, în scopul producerii de bunuri necesare vieţii lor.

Dreptul muncii, ca expresie juridică poate avea mai multe sensuri:

- ramură de drept, adică ansamblul normelor juridice prin care se reglementează raportul juridic de muncă intervenit între patronat şi salariaţi;

- o disciplină de drept care studiază totalitatea normelor juridice care guvernează raportul juridic de muncă intervenit între patronat şi salariaţi;

- acea ramură a sistemului de drept din ţara noastră alcătuit din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile individuale si colective de muncă dintre patroni şi angajaţi.

Patron care este denumit de codul muncii angajator, este orice persoană juridică înmatriculată sau persoană fizică autorizată potrivit legii, care administrează şi utilizează capitalul, indiferent de natura acestuia, în scopul obţinerii de profit în condiţii de concurenţă, şi care angajează muncă salarită.

Salariaţii sunt acele persoane obligate, prin profesia sau funcţia lor, pe baza contractului de muncă să desfăşoare o anumită activitate pentru un patron, o anumită perioadă de timp.

Între cele două părţi-patroni şi salariaţi iau naştere, atât relaţii individuale ca urmare a încheierii contractului individual de muncă, dar şi ca rezultatul al instituţionalizării dialogului social, al unor drepturi şi obligaţii ale celor doi parteneri, ca subiecte colective de drept.

Relaţiile sociale de muncă, care sunt reglementate de o normă juridică de dreptul muncii sunt, raporturi juridice de muncă.

Noţiunea de relaţii de muncă cuprinde totalitatea relaţiilor care se formează între oameni în procesul muncii, pe baza aplicării directe a forţei de muncă la mijloacele de producţie. Dar nu toate relaţiile sociale de muncă, sunt reglementate prin norme de dreptul muncii, ci numai acela care se stabilesc ca urmare a încetării unui contract individual de muncă.

Sfera de reglementare a dreptului muncii cuprinde şi unele raporturi juridice conexe-pregătirea profesională, protecţia şi igiena muncii, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile sindicatelor şi patronatelor, jurisdicţia muncii-care derivă din încheierea contractului individual de muncă, şi care servesc la organizarea muncii şi la asigurarea condiţiilor pentru desfăşurarea ei.

CAPITOLUL I. CONDIŢII GENERALE PRIVIND DREPTUL MUNCII

1.1.Principii fundamentale

Dreptul muncii are 2 categorii de principii:

A. Principii fundamentale generale ale sistemului dreptului, consacrate în Constituţia României, ca lege fundamentală a ţării şi în Coduri.

În această categorie intră: principiul democraţiei, principiul egalităţii în faţa legii, principiul legalităţii, principiul separaţiei puterii în stat etc. Acestea se regăsesc în fiecare ramură de drept, deci şi in dreptul muncii.

B. Principii fundamentale proprii ale dreptului muncii, acestea sunt idei generale si comune pentru întreaga legislaţie a muncii şi privesc toate instituţiile dreptului muncii.

Principiul egalităţii între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi discriminării sunt garantate şi în exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul la muncă, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţiile de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru o muncă egală;

- dreptul de a înfiinţa sindicate şi de a se afilia unor sindicate;

- dreptul la educaţie şi pregătire profesională;

- dreptul la acces la toate locurile şi serviciile destinate folosinţei publice;

Orice persoană fizică sau juridică are obligaţia să respecte principiile egalităţii şi discriminării.