Legi Aplicabile Persoanelor Fizice și Juridice

ARGUMENT

În lucrarea de faţă încercam să dezbatem problema legată de legile ce se aplică asupra persoanelor fizice şi juridice, accentuând ideea ca legile civile au ca destinatari oamenii fie priviţi individuali, ca persoane fizice, fie luaţi în colective organizate ca persoane juridice.

Aşa cum vom dezbate în următoarele capitole, din punct de vedere al sferei subiectelor la care se aplică, legile civile pot fi împărţite în trei categorii şi anume: legi civile cu vocaţie generală de aplicare, adică cele aplicabile atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice, încadrăm în această categorie spre exemplu Codul Civil, Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice şi Decretul numărul 167/1958; legi civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor fizice, din această categorie făcând parte spre exemplu Codul familiei, O.G. nr.41/2003, privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, ori Decretul nr. 212/1974 de ratificare a Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului.

Tot cu privire la categorii de legi civile din punct de vedere a subiectelor de drept civil cărora se aplică vom dezbate şi legi civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor juridice, în această categorie includem, Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale sau Decretul Lege nr. 66 şi Legea nr.109/1999, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti şi cooperaţiei de consum şi de credit, Legea nr.31/1990, privind societăţile comerciale, republicată.

Menţionăm încă de la început ca legile folosite în această lucrare au fost modificate.

Vom concluziona prin susţinerea practică şi teoretică; în practică vom dezbate problema apartenentei unui raport juridic concret la o ramură sau alta de drept, fiind o problemă de calificare juridică a unui anumit raport de drept, corecta calificare a acestuia fiind de maximă importanţă, deoarece numai o astfel de calificare asigură o aplicare corectă a legii.

Teoretic, problema delimitării dreptului civil faţă de celelalte ramuri de drept, după cum vom preciza pe larg, este impusă de faptul că există multe asemănări şi nu numai deosebiri între raporturile reglementate de ramuri diferite de drept.

Dezbaterile prezentate vor fi structurate în trei capitole, concretizând mai întâi consideraţii preliminare, incluzând caracterizarea generală a drepturilor civile şi noţiuni introductive privind legile aplicabile, persoanelor fizice şi juridice.

În cel de-al doilea capitol, vom sintetiza dispoziţii privind aplicarea legii civile asupra persoanelor fizice, vom include de asemenea definiţia interpretării legii civile; categorii de legi civile din punct de vedere al subiectelor de drept civil, cărora se aplică.

Iar în cel din urmă capitol, menţionăm prevederi ce ţin de aplicarea legii civile asupra persoanelor juridice, aici incluzând aplicarea legii civile asupra anumitor categorii de persoane, precum şi necesitatea interpretării legii civile şi în general a dreptului civil, importanţa acestuia în sistemul nostru românesc.

CAPITOLUL I: CONSIDERAŢII PRELIMINARE

În decursul timpului, dreptul civil ca ramură a sistemului dreptului românesc a primit mai multe definiţii. În cea mai recentă lucrare, consacrate părţii generale a dreptului civil se dă următoarea definiţie ‚’’.acea ramură care reglemenează unele raporturi patrimoniale în care părţile figurează ca subiecte egale în drepturi, ca şi unele raporturi personale, nepatrimoniale, legate de indvidualitatea persoanei, condiţia juridică a persoanei fizice şi a altor subiecte de drept civil în calitatea lor de participanţi la raporturile juridice civile’’ .

Într-o primă accepţiune, prin drept se înţelege totalitatea normelor juridice care reglementează conduita oamenilor într-un teritoriu delimitat de regulă ţara, care este impusă prin forţa autorităţii statului.

Numai aşa putem delimita dreptul roman de dreptul german, ungar, francez etc. Totalitatea acestor norme formează dreptul obiectiv sau dreptul pozitiv.

Într-o altă accepţiune prin drept se înţelege posibilitatea recunoscută de dreptul obiectiv (pozitiv), unor persoane de a avea o anumită conduită juridică. Întrucât este vorba de o facultate recunoscută unor anumite persoane ca subiecte de drept, se foloseşte expresia de drept subiectiv (drept al unei persoane).

În acest sens, putem vorbi de drepturi fundamentale ale omului, dreptul la viaţă, dreptul la onoare, dreptul la sănătate, dreptul la propietate, dreptul de a alege, dreptul de a fi ales etc.

Marii autori de drept civil dinainte de Revoluţia franceză de la 1789 susţineau că moştenirea îşi are temeiul în dreptul natural, ea fiind raţiunea naturală care guvernează toţi oamenii.