Protecția drepturilor copilului în mediul familial

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE PRIVIND PROTECŢIA COPILULUI

1. Noţiunea de copil

În scopul dezvoltării armonioase a personalităţii copilului, asigurării bunăstării lui materiale, şi realizării drepturilor pe care legea i le recunoaşte este necesară ocrotirea acestuia, pe perioada în care este lipsit de maturitate fizică şi intelectuală, de către persoanele majoreşi capabile să ia decizii gândite şi rezonabile atât în privinţa persoanei şi în privinţa bunurilor sale .

Pentru corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale consacrate obligaţiei de întreţinere a copilului de către părinţi, se impune stabilirea semnificaţiei juridice a termenului ,,copil”, folosit în cuprinsul art.516 şi urm. Şi a expresiei ,,copilul minor” utilizată în conţinutul art.499 din noul Cod civil .

În sens strict juridic, termenul ,,copil”are înţelesul de persoană minoră fără capacitatea deplină de exerciţiu, adică de persoană minoră care nu este sau nu a fost căsătorită.

Într-adevăr ,potrivit art.4 lit.a) din Legea nr.272/2004, copilul este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu are capcitate deplină de exerciţiu. Facem precizarea că, în temeiul art.39 di noul Cod civil, minorul care se căsătoreşte dobândeşte, prin aceasta, capacitatea deplină de exerciţiu .

Faţă de conţinutul normelor juridice ce-i sunt consacrate, definim filiaţia ca legătura biologică sau juridică sau numai juridică stabilită între două persoane ca urmare a faptului concepţiunii şi al naşterii, respectiv al actului juridic al adopţiei şi care generează între ele unele drepturi şi obligaţii nepatrimoniale şi patrimoniale reglementate prin norme juridice speciale .

În legislaţia naţională, pentru prima oară, noţiunea de copil a fost definită de legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Până la apariţia acesteia în legislaţia noastră se punea semnul egal între noţiunea de mino şi aceea de copil.

Legea nr. 272/2004 defineşte copilul în art.4 lit.a ca fiind: persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii.

Se observă deci că această definiţie oferă noţiunii de copil un sens mai restrâns decât cel al noţiunii de minor.

În conformitate cu legislaţia internaţională, respectiv cu art.1 al Convenţiei privind drepturile copilului, prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani cu excepţia cazurilor când în baza legii aplicabile copilului, majoratul e stabilit sub această vârstă.

Noţiunea de copil cuprinde copilul din căsătorie, copilul din afara afară căsătoriei, precum şi copilul adoptat, ocrotirea având acelaşi conţinut pentru fiecare dintre aceştia :

a) Copilul din căsătorie.

Copilul rezultat din căsătorie este născut sau conceput pe durata căsătoriei părinţilor săi. Căsătoria durează între momentul încheierii sale- care este acela în care ofiţerul de stare civilă constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute lege pentru încheierea căsătoriei şi îi declară căsătoriţi pe cei doi soţi, fie se desface urmare a admiterii acţiunii de divorţ, fie se desfiinţează, datorită unor cauze de nulitate absolută sau relativă, prin hotărâre judecătorească .

În situaţia în care părinţii nu au nume de familie comun, aceştia, de comun acord, pot stabili pentru copil fie numele unuia dintre ei, fie numele lor reunite. În acest caz, numele se stabileşte prin acordul părinţilor şi se declară, odată cu naşterea acestuia, la serviciul de stare civilă.

În acest caz, dacă părinţii nu se învoiesc asupra numelui copilului, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea definitivă la serviciul de stare civilă unde este înregistrată naşterea .

Există rudenie din căsătorie dacă faptul concepţiuni şi al naşterii sunt plasate în timpul căsătoriei dintre părinţii persoanei fizice. De asemenea, există rudenie din căsătorie şi atunci când concepţiunea este plasată în timpul căsătoriei, iar naşterea după după desfiinţarea acesteia, însă înainte ca mama copilului să fi intrat într-o nouă căsătorie ori să fi trecut mai mult de 300 de zile de la momentul desfiinţării acesteia .

În cazul morții unuia dintre soți, data de la care încetează căsătoria este data la care a survenit decesul în ipoteza morții fizic constatate, respectiv data stabilită prin hotărâre judecătorească în cazul declarării judecătorești a morții unuia dintre soți.

De aseemenea, copilul din afara căsătoriei poate să devină copil din căsătorie dacă se stabilește o nouă dată a morții, ulterioară primei date a morții, iar în raport de noua dată a morții concepțiunea acestuia se situează sub durata căsătoriei.

Dacă intervine divorțul, va avea calitatea de copil din căsătorie copilul născut sau conceput până la momentul rămânerii irevocabile a hotărâri judecătorești prin care s-a pronunțat divorțul, întrucât acesta este momentul de la care căsătoria încetează să mai ființeze.

b) Copilul din afara căsătoriei.

Copilul din afara căsătoriei este cel conceput şi născut fără ca părinţii săi să fi fost ori să fie căsătoriţi unul cu celălalt. Copil din afara căsătoriei poate deveni şi copilul născut în timpul căsătoriei dacă a fost admisă acţiunea în tagada paternităţii .

A tăgădui paternitatea unui copil înseamnă a răsturna, pe cale judecătorească, prezumțiile de paternitate în privința copiilor din căsătorie în temeiul cărora copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei (art.53 alin.1 Codul familiei),iar cel născut după descfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie (art.53 alin.2 Codul familiei).

Dacă soțul mamei din cea de-a doua căsătorie tăgăduiește cu succes paternitatea, copilul nu dobândește statutul juridic al copilului din afara căsătoriei întrucât operează prezumția de paternitate față de fostul soț al mamei.

Dacă și acesta din urmă dovedește, prin orice mijloc de probă, că nici el nu este tatăl copilului răsturnând astfel prezumția de paternitate care funcționează împotriva sa, copilul devine retroactiv din afara căsătoriei.

Copilul din afara căsătoriei beneficiează de ocrotire din partea părintelui față de care și-a stabilit filiația, iar dacă filiația a fost stabilită de ambii părinți, sarcina ocrotirii sale revine amândurora.