Viziunea noului cod civil asupra răspunderii civile pentru fapta proprie

Viziunea noului cod civil asupra răspunderii civile pentru fapta proprie

Scurt istoric priviind apariția și răspândirea codului civil

Codul Civil din 1865 sau Codul Civil al lui Cuza sau Codicele Civil din 1864 a fost Codul Civil în vigoare în Principatele Unite Române și ulterior România din 1 decembrie 1865 si până în 1 octombrie 2011. Este singurul cod care a scăpat de modificările comuniste, râmânând aproape la fel în toată perioada comunistă.

Elaborarea Codului Civil a fost începută de Guvernul Mihail Kogălniceanu sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, ca parte a marilor reforme legislative și a intrat în vigoare în timpul Guvernului Nicolae Crețulescu.

Codul Civil a fost elaborat după modelul Codului Civil Napolenian din 1804, luându-se în considerare și modificările aduse între timp acestui cod, precum și proiectul de Cod Civil italian, legea franceză asupra transcripției din 23 martie 1853, legea ipotecară belgiană din 10 decembrie 1851, dispoziții din vechiul drept românesc.

Codul a fost promulgat în anul 1864 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 1865. De la acea dată, Codul Calimach aplicat până atunci în Moldova și Legiuirea Caradja din Țara Românească, celelalte legi civile, ordonanțe domnești și instrucțiuni ministeriale fiind abrogate. Acest Cod a început să se aplice și în Transilvania, de la data de 15 septembrie 1943, în temeiul Legii nr. 389 din 22 iunie 1943.

Codul Civil cuprindea 1914 articole și era împărțit în trei cărți. De-a lungul timpului, numeroase acte normative au abrogat, modificat și completat articole din Codul Civil. În ciuda unor numeroase eforturi de modificare, care au fost culminate prin pregătirea și finalizarea unor noi proiecte de Cod Civil, care erau menite să îl înlocuiască, precum cele din anii 1940, 1971 și 2004, Codul Civil din vremea lui Alexandru Ioan Cuza a rămas în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 când a intrat în vigoare un nou Cod Civil [1] inspirat după Codul Civil din provincia Quebec, Canada și care este unul dintre cele mai moderne coduri civile din lume.

Codul Civil Napoleonian

Codul Civil Napoleonian sau Codul Civil francez a fost realizat în vremea Primului Imperiu Francez sub îndrumarea lui Napoleon Bonaparte. Codul acorda o atenție și o importanță deosebită organizării familiei urmărind să facă din familie celula de bază a vieții sociale. Codul acorda capului familiei puteri prerogative foarte întinse asupra tuturor persoanelor care o alcătuiau (copii, soție).

Codul situa de asemenea proprietatea privată în centrul reglementărilor sale juridice, privind-o drept sorgintea originară a oricăror libertăți individuale.

În timpul exilului pe insula Sfânta Elena, Napoleon I cita Codul Civil ca fiind cea mai mare realizare a sa, afirmație confirmată de faptul că acesta este încă în vigoare în Franța și a fost preluat de majoritatea țărilor europene, precum și în multe alte țări de tradiție juridică europeană.

Introducerea în Tările Române

În 1859, Moldova și Țara Românească au ales ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, unificând cele două țări în „ Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești ” iar noul domnitor a inițiat o serie de reforme sociale, economice și legislative în principat. Prin reforma legislativa au fost elaborate și promulgate Legea Contabilității, Legea Consiliilor Județene, Legea instrucțiunii publice, Codul Penal, Codul Civil, precum și crearea Consiliului de Stat.

Fiind cele mai strâns legate de realitatea economică, normele dreptului civil aveau o importanță aparte în epoca Unirii, când se dezvoltau relațiile de producție capitaliste. Normele de drept civil existente la acea epocă erau în multe privințe depășite sub aspectul conținutului, iar sub aspectul formei (sistematizării) erau dispersate, lipsite de unitate. În scopul depășirii acestor neajunsuri, pentru crearea unui drept civil modern în conținut și formă, Alexandru Ioan Cuza a cerut Comisiei Centrale de la Focșani să treacă la alcătuirea unui nou cod.

Acesta a fost adoptat în anul 1864 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 1865. De inspirație franceză, codul civil român nu a fost o copie a acestuia fiind prelucrat și adaptat realităților românești.

Codul prevede că proprietatea poate fi transmisă prin acte juridice încheiate între persoanele în viață și prin acte mortis causa (pentru cauză de moarte). Ca atare, proprietatea se transmite și pe cale succesorală, sub cele două forme ale sale: ab intestat și testamentară.