Studiul contabil privind modalitățile de export derulate de firme

INTRODUCERE

Piața internațională este mult mai mare decât piața locală. Ratele de creștere în multe piețe de peste mări depășesc cu mult creșterea pieței interne. Întâlnirea și înfrângerea concurenților inovatori din străinătate poate ajuta companiile să-și păstreze avantajul de care au nevoie acasă. Există, de asemenea, costuri și riscuri reale asociate datelor de export. Fiecare firmă trebuie să cântărească angajamentul necesar împotriva beneficiului potențial.

După părerea mea, modalitățile de export sunt preferate de firmele care desfășoară activități aferente tranzacțiilor comerciale internationale, deoarece piața international furnizează mai multe beneficii, firmele obținând astfel mai mult profit. Astfel, acestea vor fi mult mai rentabile. Pentru ca exportul să se realizeze cu success, firmele trebuie să aibă în vedere mai multe acțiuni cum sunt consiliere de export calificat, dezvoltarea unui plan de marketing internațional principal înainte de a începe o afacere de export, precum și asigurarea unui angajament din partea conducerii superioare pentru a depăși dificultățile inițiale și cerințele financiare ale exportatorilor.

Importanța modalităților de export derulate de societăți implică în mod automat stabilirea unei baze pentru operațiunile profitabile și creșterea ordonată. Deși nici o anchetă de peste mări nu ar trebui ignorată, firmele care acționează în principal ca răspuns la comerțul nesolicitat consideră încrederea ca fiind elementul de succes.

Drept urmare, întreprinderile trebuie să acorde atenție continuă activității de export atunci când piața locală crește, cu toate astea, multe companii se îndreaptă spre export, când afacerile de pe piața internă scad.

În prezenta lucrare de licență, mi-am propus să sintetiz principalele noțiuni teoretice privind modalitățile de export derulate de firme, care sunt un element fundamental al existenței firmelor care desfășoară acivități aferente și am prezentat o analiză detaliată asupra necesității de cunoaștere amănunțită a varietății de aspecte legate de buna gestionare a acestor operații.

Lucrarea este structurată pe două capitole, primul capitol cuprinde, detaliat, aspecte teoretice și practice, definiții, clasificări, metode și analize minuțioase asupra modalităților de export, precum și o analiză a modalităților de export utilizate în România.

Cel de-al doilea capitol, cuprinde prezentarea unor particularități și a obiectivelor studiului ce urmează a fi realizat asupra temei alese, mai precis, prezintă o analiză a studiul contabil privind modalitățile de export derulate de firme, care este susținută prin ipoteze teoretice, dar și cu ajutorul aplicațiilor practice în raport cu activitatea desfășurată de firme.

În final, am prezentat concluziile referitoare la activitatea firmei şi la studiul de caz formulate în urma celor doua capitole.

Firmele care desfășoară activități de export nu trebuie să presupună că o anumită tehnică de piață și un produs vor avea automat succes în toate țările. Ceea ce funcționează în într-o țară, poate eșua în alta. Fiecare piață trebuie tratată separat pentru a asigura succesul maxim. Firmele trebuie să fie dispuse să modifice produsele pentru a îndeplini reglementările sau preferințele culturale ale altor țări.

Ca și modalități de export, cele mai obișnuite sunt vânzarea indirectă și vânzarea directă. În cazul vânzărilor indirecte, un intermediar de export își asumă în mod normal răspunderea pentru găsirea cumpărătorilor de peste mări, a produselor de transport maritim și a plății. În vânzarea directă, producătorul se adresează direct unui cumpărător străin.

Din punct de vedere financiar, din cauza concurenței intense pentru piețele de export, posibilitatea de a oferi condiții bune de plată este adesea necesară pentru a efectua o vânzare. Exportatorii ar trebui să fie conștienți de numeroasele opțiuni de finanțare care le sunt deschise, astfel încât aceștia să aleagă cea care este mai favorabilă atât pentru cumpărător, cât și pentru vânzător.

În concluzie, studiul contabil al modalităților de export derulate de firme necesita o atenție deosebită.

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND MODALITĂȚILE DE EXPORT DERULATE DE FIRME

1.1 Concepte de bază şi mecanismul derulării tranzacţiilor comerciale

Tranzacțiile comerciale sunt schimburi care implică un fel de plată pentru un bun sau serviciu. Aceste tipuri de tranzacții sunt, de obicei, reglementate de dreptul comercial și trebuie să respecte orientări specifice. Există multe forme de tranzacții comerciale, inclusiv cele care apar între două întreprinderi separate, consumatori și întreprinderi, între diviziile interne ale unei companii și între doi consumatori individuali.

Schimburile de bani pentru un produs sau un serviciu profesional sunt, de obicei, clasificate ca tranzacții comerciale. Unele dintre schimburile mai evidente de această natură includ un consumator care cumpără bunuri într-un magazin de vânzare cu amănuntul și un producător care vinde produsele sale către companiile angro. Tranzacțiile comerciale pot apărea într-o locație fizică a magazinului, online sau prin interacțiunea directă cu un reprezentant de vânzări sau un vânzător direct. Schimbul de bani se poate întâmpla în momentul livrării bunurilor sau serviciilor, în prealabil sau după acest lucru.

Comerțul comercial poate avea loc la scară mare sau mică. O mare parte din economia globală depinde de nivelul tranzacțiilor sau activităților comerciale. Furnizorii vând materii prime și bunuri altor companii care le pot revinde sau pot folosi bunurile în procesele lor de fabricație. Bunurile sunt comercializate și vândute consumatorilor care le pot utiliza pentru uz personal sau în scopuri comerciale. La un moment dat, aceste bunuri pot fi restituite în licitații private sau în comercianți cu amănuntul de mâna a doua.

Tranzacțiile pot fi vizibile sau pot apărea în spatele scenei. În timp ce tranzacțiile din magazin pot fi respectate de orice personal casual de consum și de afaceri, tranzacțiile comerciale care au loc între două persoane fizice sau prin canale directe pot să nu fie atât de vizibile. Reprezentanții de vânzări ai producătorilor pot să încheie contracte de cumpărare, să facă prezentări, să livreze și să comercializeze produse care în cele din urmă sunt achiziționate de consumatorii finali. În plus, există multe companii de marketing directe și pe mai multe niveluri care vinde direct consumatorilor fără a utiliza un comerciant cu amănuntul sau un comerciant cu ridicata.

Activitatea comercială poate include, de asemenea, activități precum publicitatea corporativă și relațiile interne între corporații și furnizorii de servicii, cum ar fi resursele umane și vânzătorii de contabilitate. Indiferent de tipul de tranzacție comercială, există, de obicei, legi care guvernează ceea ce poate și nu poate să apară. Această legislație este deseori menționată drept drept comercial. De exemplu, consumatorii au, de obicei, trei zile după ce angajamentul de cumpărare este pus pe anumite bunuri pentru a-și schimba mintea fără implicații financiare.

Exemple suplimentare de drept comercial includ reprezentarea produselor în publicitate. În unele țări, afirmațiile, sloganurile și reclamațiile nu au voie să fie înșelătoare sau să implice o promisiune că produsul nu este capabil să facă față. Un exemplu de acest lucru ar fi un brand popular de apă de gură care a fost forțat să-și corecteze publicitatea după ce a susținut că produsul ar putea împiedica dezvoltarea virusului rece și răspândirea acestuia.

Tranzacția comercială, legal, este esența regulilor juridice care reglementează relațiile comerciale. În ciuda variațiilor de detaliu, toate tranzacțiile comerciale au un lucru în comun: ele servesc la transmiterea unor valori economice precum materiale, produse și servicii de la cei care doresc să le schimbe pentru o altă valoare, de obicei bani, celor care au nevoie de ele și sunt dispuși să plătească o anumită sumă. Scopul reglementărilor legale relevante este de a reglementa acest schimb de valori, de a preciza drepturile și obligațiile fiecărei părți și de a oferi căi de atac în cazul în care una dintre părți își încalcă obligațiile sau nu le poate îndeplini din vreun motiv.