Raportul dintre Marta și Maria în creștinism

INTRODUCERE

Raportul dintre Marta şi Maria în Ortodoxie este de fapt raportul dintre slujire şi contemplaţie, dintre partea activă şi cea aparent pasivă, după modelul celor două surori ale lui Lazăr şi cu toţii prieteni ai Mântuitorului Hristos.

Această imagine îşi are modelul în momentul în care Iisus intră în casa celor trei fraţi, şi pe când Marta se silea spre a face multe, Maria stătea contemplativă, admirând taina în tăcere.

Unii au văzut în aceste imagini şi raportul dintre misiunea pasrohială şi cea mânăstirească, dintre a face şi a te ruga, dintre a mărturisi şi a propovădui, dintre cuvânt şi faptă.

Cert este că aceste două imagini nu sunt imagini opuse şi antitetice, ci imagini complementare care surprind fiecare în parte aspecte ale vieţii de credinţă aşa cum rezultă ea din experienţa practică.

Marta şi Maria în sens simbolic sunt imaginea fie a celor ce se ostenesc cu slujirew, fie a celor ce se ostenesc cu meditaţia şi rugăciunea, neînsemnând că primii nu se roagă şi nu meditează, iar ceilalţi nu acţionează, ci ce se accentuează mai mult în slujirea misionar-pastorală.

Slujirea şi meditaţia, adoraţia şi rugăciunea, misiunea şi filantropia, apărarea credinţei şi trăirea ei sunt tot atâtea tipuri ale slujirii lui Hristos în viaţa cotidiană, posibile şi complementare, neopuse şi neconflictuale.

Activitatea pastoral-misionară a Bisericii din contemporaneitate are nevoie de ambele perspective şi de ambele modalităţi de slujire, căci acţiunea misionară şi mărturisirea nu ar putea nimic fără slujire prin rugăciune şi cuvânt.

Marta şi Maria sunt două tipologii complemnetare şi auxiliare, diferite dar congruente, asemănătoare dar fiecare cu specificitatea ei.

Credinţa este o realitate intimă, cea mai importantă a vieţii, sufletului şi destinului omului, fără de care viaţa umană se risipeşte în derizoriu şi lpsă de profunzime.

Ea vine prin harul Duhului Sfânt ca răspuns la disponibilitatea umană şi se dezvoltă şi creşte prin intermediul generozităţii deschiderii umane, ea se apără prin fapte şi prin mărturie şi creşte prin aprofundarea comunitară.

Credinţa este rod şi efect al comuniunii, ea nu aparţine individului, ci persoanei, de ceea ea are atât o latură umană, personală, cât şi una comunitară şi dumnezeiască.

Dumnezeu comunică cu omul credincios, i se adresează, îi transmite voia Sa şi îl sprijină în viaţa de zi cu zi, credinţa fiind instrumentul de relaţionare sine qua non. Căci nu poate exista om bun şi credinios fără Dumnezeu, la fel, nu poate exista credinţă în afara disponibilităţii umane şi a acţiunii Duhului Sfânt şi nici om deschis către Creator fără credinţă.

Credinţa conformează viaţa umană voinţei divine şi îi dă perspectiva veşniciei şi a amplitudinii, a forţei şi a profunzimii.

Raportul dintre Marta şi Maria este de fapt raportul dintre meditaţie şi slujire, dintre contemplaţie şi acţiune concretă, fără a face din ele separaţii definitive şi improbabile şi a neglija aportul pe care fiecare din ele îl are în lumea credinţei şi pentru omul de astăzi.

Marta şi Maria sunt realităţi pe care le găsim ca tipologii de expresivitate a credinţei în fiecare om credincios, creştin, în proporţii mai mai sau mai mici, manifestându-se cu preeminenţă când una sau când alta.

Este de fapt şi o parabolă a tradiţiilor confesionale, în viziunea lui Constantin Noica, care vedea Apusul simbolizat de Marta, iar Răsăritul simbolizat de Maria, desigur fără a fi simboluri absolute şi fără a însemna că este vorba despre o comparaţie total exclusivistă.

Lucrarea de faşă vine să prezinte o viziune a raportului dintre slujire şi contemplaţie, prin abordarea unor subteme concrete, care să dea coloratură teologică de substanţă celor două realităţi, în spiritual a ceea ce am învăţat în cadrul Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte, aşa cum mi- fost transmisă ea de către profesorii mei şi mai ales de către îndrumătorul ştiinţific al lucrării mele.