Divorțul Părinților și Consecințele Sale Asupra Copiilor

Introducere

Familia este factorul principal al formării şi socializării copilului; ea reprezintă cadrul funcţional în interiorul căruia sunt îndeplinite etapele întregului ciclu de creştere şi dezvoltare.

Universul familiei este un tezaur de relaţii afective pe baza cărora este asigurată satisfacerea unor complexe nevoi, trebuinţe şi aspiraţii; ea modelează personalităţi.

Dacă familia reprezintă mediul afectiv şi protector ale creşterii şi dezvoltării copilului, primul grup social în care se manifestă modelele sociabilizării, atunci, dezorganizarea structurii şi funcţionalităţii familiei, apare ca un factor intens vulnerabilizator. Dacă un părinte absentează, copilul este supus la motivaţii, tendinţe şi norme ce-i vor afecta dezvoltarea corespunzătoare. El este deci un "copil în nevoie" ce poate şi trebuie să facă obiectul asistenţei sociale.

Pentru a stabili problemele speciale ale copiilor din familiile monoparentale rezultate prin divorţ şi maniera specifică a intervenţiei sociale am definit mai întâi dimensiunile analizei prin referire la cadrul general (Familia. Structură şi funcţii. Căsătoria şi divorţul. Principii ale dreptului familiei şi efectele divorţului) insistând asupra rolului familiei în dezvoltarea personalităţii copilului.

Odată stabilit cadrul teoretic general, atenţia s-a focalizat pe situaţia particulară a copilului, în cadrul familiei monoparentale, obligată să-şi găsească un mod cât mai eficient de a compensa deficitul de structură.

Divorţul, fenomen social, demografic complex, are tot mai frecvent drept consecinţă apariţia familiei monoparentale. Restructurarea funcţiilor familiei tradiţionale, noile relaţii dintre părinte şi copil şi posibilele lor implicaţii psihanalitice au impus conturarea unor direcţii specifice de cercetare şi acţiune socială (paradigme, modele, teorii, metode).

Asumându-ne drept premisă teoretică, faptul că familia monoparentală nu este obligatoriu o "familie dezorganizată" care duce automat şi inevitabil la degradarea gravă şi definitivă a condiţiilor de creştere, educare şi socializare a copiilor şi nici nu produce automat şi necesar tulburări de comportament, am realizat şi o cercetare concretă, menită să valideze un model de diagnoză a principalelor variabile categoriale şi determinative pentru problemele copiilor divorţului cu variabilele explicative asociate lor. Se creează astfel condiţiile unei intervenţii sociale în cunoştinţă de cauză.

Evident însă, implicarea asistenţei sociale în această problematică, este necesară, dată fiind "presiunea faptului social", ea devine posibilă, pe baza cunoaşterii relaţiilor cauzale şi determinative, dar se împlineşte (devine realizabilă) numai prin politici sociale, servicii sociale şi metodologice de intervenţie adecvată. Analiza acestor ultime aspecte deschide perspectiva conturării unui model instituţional în abordarea problemelor specifice copiilor din familiile monoparentale rezultate din divorţ.

Capitolul I. Cadrul teoretic general

1.1. Familia. Structură şi funcţii

Familia este factorul principal al formării şi socializării copilului; ea reprezintă cadrul funcţional în interiorul căruia sunt îndeplinite etapele întregului ciclu de creştere şi dezvoltare.

Coordonatele esenţiale în definirea şi descifrarea mecanismului complex al familiei vizează actul căsătoriei, structura şi funcţiile familiei:

• "forma de comunitate umană, întemeiată prin căsătorie care uneşte pe soţi şi pe descendenţii acestora prin relaţii strânse de ordin biologic, economic, psihologic şi spiritual" (Dicţionarul UNESCO);

• "în sens larg: grup social a cărui membrii sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţiune şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic si au grijă de copii (Murdock, 1949); în sens restrâns: grup social format dintr-un cuplu căsătorit şi copii acestuia" (Dicţionar de sociologie, 1993);

• "grup social realizat prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodăria casnică comună, sunt legate prin anumite relaţii natural biologice, psihologice, morale şi juridice şi care răspund unul pentru altul în faţa societăţii" (M. Voinea, 1983).

Din definiţiile de mai sus reiese că la baza constituirii familiei se află actul căsătoriei.

Căsătoria reprezintă un eveniment demografic puternic influenţat de factori sociali, juridici, culturali, psihologici şi morali. Indicele de nupţialitate influenţează alţi indici demografici: fertilitate, natalitate, divorţionalitate. Din punct de vedere sociologic, căsătoria marchează începutul ciclului de viaţă familială.

Structura familiei este reprezentată de caracteristicile permanente ale familiei considerată în ansamblul ei, ca grup social, caracteristici ce nu pot fi identificate la nivelul individual al membrilor ei.

Componentele de structură ale familiei se referă la dimensiune, structură pe generaţii, statusuri şi roluri familiale prezentate dar şi la diviziunea rolurilor şi exercitarea autorităţii în interiorul familiei.