Drept Civil

INTRODUCERE

Pornind de la faptul că omul este o fiinţă socială şi de la realitatea că şi adolescentul, care este copil al străzii, trăieşte printre oameni, face parte din acelaşi mediu social, acţionează printr-un ansamblu de modalităţi în mediul înconjurător, în relaţiile cu ceilalţi, el trebuie să-şi formeze un sistem atitudinal adecvat şi un comportament prosocial.

Tulburările de comportament, agresivitatea, sunt privite ca ceva patologic. Oamenii se sustrag temători în faţa acestor probleme, lăsând copiii, tinerii să se lupte singuri.

Fiecare adolescent care manifestă tulburări de comportament, agresivitate consider că are nevoie de ajutor.

Noi îi putem sprijini, însă depinde de voinţa noastră de a ne dori acest lucru.

Respectarea individualităţii adolescentului, formarea şi dezvoltarea în concordanţă cu liniile proprii de dezvoltare ale acestuia devin condiţii necesare în procesul instructiv-educativ.

Organizarea unor acţiuni educative depinde de o cunoaştere corectă a copilului în vederea înţelegerii lui.

Adolescentul este considerat sub aspectul caracteristicilor sale de personalitate, ca fiind rezultatul interacţiunii dintre :

- fondul său ereditar;

- condiţiile de mediu, familiale în care se dezvoltă;

- acţiunile educative, formative exercitate asupra sa..

În lucrarea de faţă doresc să realizez o cercetare privind manifestarea agresivităţii la copiii străzii, precum şi relaţia dintre mediul familial şi manifestarea agresivităţii.

Consider că problemele care sunt dezbătute prin tema pe care mi-am ales-o au o aplicabilitate largă în societatea zilelor noastre.

Datorită fragilităţii lor psihice şi afective, adolescenţii sunt printre primele victime ale agresivităţii. Pentru a fi preîntâmpinate şi recuperate comportamentele agresive, consider că este necesară o analiză a cauzelor care au favorizat instalarea şi manifestarea acestora.

Importanta este intervenţia psihologilor în prevenirea şi recuperarea comportamentului agresiv, în raport cu particularităţile personalităţii fiecărui adolescent.

Doresc să urmăresc totodată factorii de risc care pot conduce la eventualele comportamente agresive cu repercursiuni asupra dezvoltării ulterioare a acestor adolescenţi.

Dacă modelarea personalităţii, a comportamentului adolescentului normal este o problemă complexă, greu de rezolvat, cu atât mai dificilă este problema influenţării copiilor străzii, care prezintă tulburări în sfera cunoaşterii, afectiv - voliţională.

Caracterul reprezintă latura relaţională a personalităţii, este responsabil cu modul în care interacţionăm în mediul social, are o valoare adaptativă, deoarece ne pune în contact cu realitatea, ne facilitează stabilirea relaţiilor cu ceilalţi.

Datorită anumitor factori , apar efecte negative în maturizarea personalităţii şi, implicit, în structurarea caracterului.

Adolescentul de la natură nu este nici bun, nici rău. El devine bun sau rău în funcţie de influenţele mediului social în care trăieşte şi modelarea educaţională.

Principalul motiv pentru care am ales studierea acestei teme îl reprezintă pe de o parte, dorinţa de a cunoaşte manifestările tipice ale agresivităţii copiilor străzii, iar pe de altă parte modul în care se percep pe sine , atitudinea faţă de sine şi faţă de ceilalţi.

CAPITOLUL I

AGRESIVITATEA UMANĂ

1.1. DEFINIREA AGRESIVITĂŢII

Agresivitatea, comportament destructiv şi violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine, implică negare activă şi produce daune sau doar transformări.

Există şi o agresivitate calmă, nonviolenţă, dar întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate, punere în primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei.

Prototipul agresivităţii a fost exemplificat prin comportamentul animal, dar K. Lorenz (1966) a atras atenţia asupra faptului că, chiar şi lupul atacă numai sub imperiul nevoii de hrană, iar nu din tendinţa competitivă cum se întâmplă deseori la om.

După ce, timp îndelungat, a fost susţinută teza despre originea instinctivă a agresivităţii, astăzi această teză a fost larg contrazisă.

K. Lorenz susţine că atât la animale cât şi la om agresivitatea este un rezultat al învăţării, al modelării comportamentului prin imitaţie şi antrenament.

Nu există un instinct al agresivităţii, cum este cel de hrană, reproducere, construire a cuibului (la păsări), migraţie etc.

Preluând o idee a lui S. Freud, W. Scott şi J. Dollard (1939) au formulat teoria reactivităţii ce susţine că agresivitatea este un rezultat al frustraţiei sau împiedicării (prin bariere) a unei tendinţe vitale în a-şi atinge ţelul.

Deci, agresivitatea ar fi cauzată de contrarierea unor tendinţe instinctuale, dar aceasta ne duce la ideea că totuşi agresivitatea în forma ei primară, are o legătură, fie şi indirect, cu baza instinctivă.

E. Fromm susţine că la om, există o agresivitate specifică, exprimată prin tendinţe destructive.

N. Miller (1941) dovedeşte că nu întotdeauna frustraţia produce agresivitate, ci numai în anumite cazuri.