Povesti preșcolari

CINE MI-A FURAT CUIBUL?

Sosise primăvara. Deasupra pădurii, un nor negru cobora hotărât în lumina caldă a soarelui jucăuș, ce scălda pământul în razele sale prietenoase. Deodată, norul se risipi și în întreaga pădure răsuna ciripitul păsărelelor, bucuroase că s-au întors acasă.

- S-au întors! S-au întors! Strigă bucuroasă o veveriță ce tocmai ieșise din scorbura ei.

Toate păsările se așezaseră pe ramurile copacilor, pentru a-și odihni un moment aripile, întrucât odată ajunse acasă, ele știau că va trebui să-și construiască un nou cuib.

Un pui de rândunică zbura neliniștit dintr-un copac în altul, căutând parcă ceva.

- Rândunico, ce s-a întâmplat? O întrebă măcăleandrul.

- Nu-mi găsesc cuibul! Răspunse nedumerită rândunica. L-am lăsat aici când am plecat, dar acum a dispărut.

- Vino! Să mergem și să întrebăm animalele pădurii. Poate ele vor ști să-ți spună.

Fusese prima dată când rândunica își părăsise cuibul pentru a pleca pe perioada iernii spre țările calde. Ea nu știa că viscolul și ninsoarea asaltau pădurea, acoperind totul cu o mantie aprigă de zăpadă.

- Iepurașule, știi tu cine mi-a furat cuibul? Îl întrebă rândunica.

- Spiridușul Iernii l-a luat. A venit cu gerul năprasnic și au luat toate cuiburile păsărelelor. În urma lor rămâneau doar copacii, trosnind în suflul rece al viscolului.

- Am să-l caut pe acest spiriduș și-am să-i cer cuibul înapoi! Trebuie să știe că nu e frumos să iei ceea ce nu îți aparține.

Auzind discuția lor, izvorul își spori susurul, chemând păsările lângă el.

- Rândunico, spuse el, într-adevăr, Spiridușul Iernii este cel care a luat cuiburile păsărilor, însă nu din răutate. El este cel care ne învelește iarna cu pătura lui fermecată, căci, deși e rece, parcă ne ferește de viscolul puternic, care atunci când suflă, ne leagănă, amintindu-ne că iarna va trece și va veni, în curând, primăvara. Fără zăpada care să înmoaie pământul, nici florile nu ar răsări, nici albinele n-ar avea cu ce se hrăni, eu susur n-aș mai avea și nici voi nu v-ați mai bucura de întoarcerea voastră atât de tare.

Rândunica nu înțelegea, ea își dorea doar să-l găsească pe spiriduș.

- Sunt sigur că în scurt timp îți vei construi un cuib mult mai frumos și mai rezistent decât cel pe care îl aveai înainte! O încurajă izvorul.

Părea că nu avea de ales, așa că rândunica se hotărî să strângă crenguțe pentru cuibul său. Văzu într-un luminiș o căprioară cu puiul ei, care încercau să-și construiască adăpost din frunzele florilor sălbatice.

- Rândunico, bine ai venit! Tare dor ne-a fost de cântecul vostru al păsărelelor.

- Îl caut pe Spiridușul Iernii! L-ați văzut cumva? Vreau să-mi dea cuibul înapoi!

Căprioara râse:

- Sunt sigură că spiridușului îi pare rău de ceea ce a făcut! Dar, uite, toate animalele viețuitoarele pădurii își construiesc căsuțe în anotimpul de primăvară.

Privind în jurul ei, rândunica văzuse că toată lumea din muncea: ariciul strângea frunze, păsările căutau crenguțe, albinele colectau polenul florilor sălbatice, iar susurul izvorului le antrena în munca lor.

- Rândunico, strigă măcăleandrul, vino repede!

Rândunica se grăbi către copacul în care acesta o aștepta. Era copacul în care rândunica locuise înainte să plece în țările calde. De nicăieri apăruse un cuib mare și frumos.

- Acesta să fie cuibul tău! Îi spuse ciocârlia. Ne-am gândit să te ajutăm. Vezi tu, iarna ne ia cuiburile pentru a ne aminti că fiecare primăvară e unică, iar noi ne putem face căsuțe diferite, mult mai frumoase decât cele pe care le aveam înainte. Privește floarea de păianjen. Anul acesta ea este albă. Am folosit câteva petale, ca să-ți înmiresmeze cuibul. Anul viitor, cu siguranță primăvara ne va oferi alte daruri minunate. Tot ce e nou, trebuie primit cu bucurie, rândunico!

- Iar dacă ceva ne este luat, continuă izvorul, ori nu mai este bun, ori nu ne mai folosește. Nu-ți fie teamă să te desparți de lucrurile vechi. Găsește bucuria în tot ce e nou!

Privindu-și cu atenție noua căsuță, dar și împrejurimile, rândunica observă că pădurea s-a schimbat, că totul părea la fel, dar toate erau diferite.

- Aveți dreptate, prieteni! Spuse ea într-un final. Îmi pare rău că nu v-am ascultat. Acum pot spune că mă bucur că spiridușul mi-a furat cuibul. Noua mea căsuță e mult mai frumoasă, florile sunt mult mai înmiresmate, iar copacii sunt mai verzi și mai puternici ca oricând!

Ciripitul păsărelelor bucuroase acoperi pădurea, alături de susurul entuziast al izvorului. Rândunica înțelesese acum cursul firesc al lucrurilor, iar armonia plutea pretutindeni.