Procedee de fertilizare și de combatere a bolilor și daunatorilora în sistemul ecologic

Fertilizarea în agricultura ecologică

Fertilizarea constituie veriga tehnologică cheie a agriculturii ecologice. În agricultura ecologică, baza fertilizării o constituie utilizarea îngrășămintelor organice și a îngrășămintelor minerale naturale.

Fertilizarea organică. Îngrășămintele organice contribuie la creșterea conținutului de humus al solului și la ridicarea fertilității acestuia ca urmare a:

- sporirii conținutului de elemente nutritive;

- intensificării activității microbiologice;

- îmbunătățirii structurii solului;

- măririi capacității solului de reținere a apei;

- îmbunătățirii circulației aerului în sol.

Materia organică ajunsă în sol prin aplicarea îngrășămintelor organice este descompusă de către microorganismele solului, proces în urma căruia sunt eliberate elemente nutritive în forme ușor accesibile plantelor.

Îngrășămintele organice acceptate a fi utilizate în agricultura ecologică, conform Regulamentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei sunt următoarele:

- gunoi de grajd fermentat, gunoi de grajd uscat și gunoi de păsări deshidratat;

- compost din excremente de animale, inclusiv gunoi de păsări și compost de gunoi de grajd;

- excremente lichide de animale;

- deșeuri menajere compostate sau fermentate;

- turbă;

- deșeuri provenite din cultivarea ciupercilor;

- guano;

- amestec de materii vegetale compostate sau fermentate (de la obținerea de biogaz);

- produse sau subproduse de origine animală: făină de sânge, făină de copite, făină de coarne, făină de oase sau făină de oase degelatinate, făină de pește, făină de carne, făină de fulgi, lână, blană, păr, produse lactate;

- produse și subproduse organice de origine vegetală (de exemplu, făină din turte de oleaginoase);

- alge și produse din alge;

- rumeguș și așchii de lemn;

- compost din scoarță de copac.

Fertilizarea minerală în agricultura ecologică. Importanța deosebită a îngrășămintelor organice în agricultura ecologică nu exclude utilizarea îngrășămintelor chimice, însă acestea trebuie să fie greu solubile, provenite din roci naturale.

Îngrășămintele minerale acceptate a fi utilizate în agricultura ecologică, conform Regulamentului (CE) Nr. 889/2008 al Comisiei sunt următoarele:

- fosfat natural moale și fosfat aluminocalcic;

- zgură alcalină;

- sare brută de potasiu sau kainit;

- sulfat de potasiu, posibil cu conținut de sare de magneziu;

- reziduu rezultat de la distilarea alcoolului și extract din reziduu;

- cenușă de lemn;

- carbonat de calciu (cretă, marnă, rocă calcică pulverizată, depozit de nisip cu alge impregnate de calcar, cretă fosfatată);

- carbonat de calciu și magneziu;

- sulfat de magneziu (kieserit);

- soluție de clorură de calciu;

- sulfat de calciu (gips);

- var industrial de la producerea zahărului;

- var industrial din procesul de fabricare sub vid a sării;

- praf de rocă și argile.

Utilizarea îngrășămintelelor verzi. Îngrășămintele verzi sau culturile verzi sunt plante care se încorporează în sol în scopul îmbunătățirii proprietăților acestuia.

Îngrășămintele verzi au următoarele efecte benefice:

- îmbogățesc solul în materie organică;

- intensifică activitatea microbiologică a solului;

- îmbogățesc solul în azot, mai ales când este vorba despre leguminoase;

- ameliorează structura solului;

- reduc eroziunea solului prin vânt sau apă;

- previn levigarea elementelor nutritive, în special a nitraților.

Pentru culturile verzi fermierii pot primi plăți compensatorii pe suprafață prin „Pachetul 4: Culturi verzi” din cadrul Măsurii 214 - Plăți de agro-mediu. Plantele ce pot fi utilizate ca și culturi verzi sunt următoarele: mazăre, măzăriche, rapiță, muștar, lupin, sulfină. Semănarea culturilor verzi trebuie realizată în perioada 1 august - 30 septembrie, iar biomasa formată trebuie să fie încorporată în sol în perioada 15 februarie - 31 martie.

Controlul buruienilor în agricultura ecologică

Buruienile sunt plante nedorite în culturile agricole ca urmare a faptului că produc pagube cantitative și calitative.

Controlul buruienilor se realizează prin aplicarea anumitor metode care, în funcție de momentul și modul de aplicare, pot fi preventive și curative.

Metodele preventive au drept scop împiedicarea apariției și răspândirii buruienilor. Dintre acestea pot fi enumerate:

- rotația culturilor, care permite controlul unor buruieni specifice anumitor culturi prin evitarea înmulțirii lor exagerate, așa cum se întâmplă în cazul monoculturii sau al culturii repetate;

- fertilizarea cu gunoi de grajd fermentat sau compost, cunoscându-se că gunoiul de grajd conține un număr mare de semințe de buruieni, care, deși trec prin tubul digestiv al animalelor, își păstrează capacitatea de germinație. Prin fermentare, semințele de buruieni își pierd capacitatea de germinație;

- lucrările solului, prin care se poate diminua gradul de îmburuienare. Buruienile pot fi controlate cel mai ușor atunci când acestea se află în primele faze de vegetație;

- folosirea de material semincer certificat, care este o garanție a efectuării de lucrări de condiționare, prin care au fost îndepărtate semințele de buruieni, care pot deveni surse de îmburuienare a culturii;

- semănatul în epoca și la densitatea optimă, care determină o bună dezvoltare a plantelor de cultură, acestea fiind astfel avantajate în competiția cu buruienile;

- distrugerea focarelor de buruieni problemă de pe terenurile necultivate.