Comisia Europeană

CAPITOLUL I

ABORDĂRI CONCEPTUALE CU PRIVIRE LA COMISIA EUROPEANĂ

1.1. Istoricul Comisiei Europene. Considerații preliminare.

Comisia Europeană a fost la origine Înalta Autoritate, înființată prin Tratatele de la Paris privind constituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, C.E.C.A. /C.E.C.O. În calitate de organ executiv al Comunității, cu sediul la Luxemburg, această autoritate răspundea de punerea în aplicare a hotărârilor luate de C.E.C.O. Cele șase state semnatare numeau direct un număr opt membri, al nouălea fiind ales de Înalta Autoritate. Hotărârile membrilor Înaltei Autorități se luau cu majoritate simplă de voturi. În 1967, Înalta Autoritate a CECO fuzionează cu organul executiv al celorlalte Comunități Europene CEE (Comunitatea Economică Europeană) și CEA (Comunitatea Europeană a Atomului), devenind Comisia Comunității Europene. În procesul de integrare europeană care a urmat, cele mai importante comisii au fost Jenkins și Delors .

Întreaga istorie a construcției Europene poate fi sintetizată pornind de la confruntarea a două forțe: voința de integrare și interesul păstrării suveranității naționale.

Așa cum este deja bine cunoscut, în Vest, construcția europeană a îmbrăcat, inițial, forma organizațiilor de cooperare concepută la sfârșitul anilor '40, unele dintre ele datorându-se inițiativelor de inspirație americană.

„Tratatul de la Maastricht asupra U.E. consacră o viziune globală a Europei viitoare și aduce un răspuns original problemei echilibrului dintre elementele de integrare și cele de cooperare. Dar tratatul de la Maastricht nu este un punct final ci o nouă etapă în procesul de unificare europeană lansat în anii '50” .

Din perspectivă istorică se poate spune că permanența obiectivelor construcției Europene explică și esența dreptului european.

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a modificat social datele economice și politice. Europa a ieșit din acest război slăbită și devastată. În loc să se afirme ea însăși pe plan internațional, era condamnată să depindă de confruntarea dintre cele două mari puteri S.U.A și U.R.S.S. Europa s-a împărțit astfel în două blocuri: primul constituit în jurul S.U.A. iar cel de-al doilea în jurul Uniunii Sovietice.

Conștiința unui declin economic, politic și cultural al Europei, a dat naștere imediat după sfârșitul războiului, în statele din Europa occidentală, la un important curent de opinie în favoarea unei U.E. Primul care s-a manifestat în acest sens a fost Winston Churchill care a adresat un apel la unitate într-un discurs celebru pronunțat la Universitatea din Zürich și în care propunea crearea unor state unite ale Europei. În concepția sa, primul pas spre unirea familiei Europene trebuie să ia în calcul o asociere între Franța și Germania .

Ideea a stârnit în Europa occidentală un ecou care a determinat constituirea în numeroase țări a mișcărilor Europene, Uniunea Europeană a federaliștilor, Mișcarea Socialistă pentru Statele Unite ale Europei, Uniunea parlamentară europeană, noile echipe internaționale.

„În decembrie 1947, a fost instituit un comitet internațional de coordonare a măsurilor pentru Unitatea Europeană, care a organizat mai multe congrese, dintre care o influență decisivă a avut-o Congresul de la Haga din 7-10 mai 1948, ale căror inițiative au condus la crearea Consiliului Europei. Cooperarea Europeană se caracterizează prin crearea unor Organizații bazate pe respectarea suveranității naționale” .

Încă de la început, Comunitățile europene au urmărit drept scop principal realizarea între statele membre a unei cooperări mai puternice decât cea care rezulta din cadrul organizațiilor de coope rare. Având acest scop, ele s-au plasat într-o perspectivă mai apro piată aspirațiilor federale care au fost, totuși, exprimate la Congresul de la Haga din mai 1948 lovindu-se, atunci, de concepțiile partizanilor unei cooperări instituționalizate .

Astfel, în domeniul militar au fost înființate două organizații, și anume: Uniunea Europei Occidentale, care conține o clauză de angajament militar automat în caz de agresiune împotriva unuia dintre membrii organizației, NATO care, ca organizație, cuprinde mai multe state europene, Statele Unite ale Americii, precum și Canada într-o alianță în care s-a reușit o veritabilă integrare militară.