Infracțiuni de Corupție

Infracţiuni de corupţie

1. Conceptul de corupție

Conceptul de „corupţie” provine din termenul de origine latină „coruptio”, caracterizând comportarea funcţionarului care îşi vinde atributele funcţiei cu care a fost învestit, în schimbul obţinerii de avantaje materiale sau altor foloase necuvenite şi pune în pericol funcționarea normală a activităţii sectoarelor statului. De cele mai multe ori, ea nu este decât un banal contract care acţionează conform principiului din dreptul roman „do ut des” care înseamnă „îţi dau ca să-mi dai” şi care se negociează şi se desfaşoară în condiţii de clandestinitate şi confidenţialitate.

Corupţia este un fenomen complex care are o dezvoltare variată, ea putând fi analizată sub aspect multidisciplinar: politic, social sau juridic.

Unul dintre cele mai importante caracteristici ale fenomenului de corupţie o reprezintă dimensiunea politică, includerea în sfera ei de cuprindere a înalţilor demnitari ai statului, a liderilor politici, a membrilor partidelor de guvernământ.

Ca fenomen cu caracter politic, corupţia implică mai multe forme, dintre aceste două fiind principale:

- venalitatea – care se referă la utilizarea funcţiei publice în scopuri particulare, împlicând utilizarea unor mijloace ca: luarea de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite, frauda, santajul şi chiar furtul;

- abuzul de putere- formă a corupţiei ce constă în utilizarea abuzivă sau chiar în încălcarea legii, în scopul sporirii resurselor de putere, prestigiului, bogăţiei.

Corupţa, ca fenomen social, este foarte des întalnită în spaţiul public, agenda cetăţeanului obişnuit este invadată zilnic, pe diverse canale, de informaţii de presă care pun în discuţie moralitatea funcţionarilor de toate categoriile, credibilitatea instituţiilor pe care aceştia le reprezintă sau eficienţa mecanismelor statale menite să prevină faptele de acest gen.

Ea este un fenomen social fiindcă este condiţionată în apariţia şi existenţa ei de acele acţiuni realizate de către persoane care au funcţii de conducere în aparatul de stat şi privat, precum şi acele persoane care nu se bucură de o asemenea poziţie socială, în scopul de a beneficia de o serie de avantaje materiale sau sociale, prin utilizarea unor metode care sunt neconvenabile pentru societate, precum, şi pentru ceilalţi membrii ai acesteia.

Corupţia reprezintă un schimb între două sau mai multe părţi privite individual sau ca grupuri de persoane. Partea care corupe se află în posesia unor bunuri, iar partea coruptă deţine putere care i-a fost atribuită de către instituţia publică, în scopul realizării interesului general al societăţii în conformitate cu regulile impuse de legiuitor sau de societate. Părţii care corupe îi aparţine, de regulă, iniţiativa acordului ilicit, aceasta dorind să obţină un avantaj economic sau să evite o sancţionare.

Corupţia depăseşte limitele faptului social şi devine un fenomen juridic ca urmare a incriminării sale.

Corupţia este un fenomen juridic, fapt pentru care este şi rămâne fenomen social, ea având loc în societate şi producând urmări periculoase, dăunătoare pentru aceasta. Dacă nu ar exista

corupţia în realitatea socială, dacă nu ar produce urmări antisociale periculoase, ea nu ar fi devenit fapt juridic.

Definirea conceptului de corupție din punct de vedere juridic este foarte dificilă, datorită multiplelor forme de manifestare și acepțiune. De aceea este foarte greu de dat o definiție universal valabilă pentru toate societățile.

Deși contradictorii acestei definiții, specialiștii în drept penal au dterrmiant o serie de caracteristicii comune corupției, indiferent de gradul de manifestare, de dezvoltare a societății, de persoanele implicate:

- abuzul de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

- frauda sau înşelăciunea şi prejudicierea unei alte persoane sau entităţi;

- utilizarea fondurilor ilicite în finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale;

- favoritismul;

- instituirea unui mecanism arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării sau al achiziţiilor publice;

- lipsa de transparenţă şi ascunderea informaţiilor publice în vederea acţiunii ilicite;

- conflictul de interes, prin angajarea de tranzicţii sau dobândirea unei poziţii ori a unui interes comercial care nu este compatibilă cu rolul şi îndatoririle oficiale;

- diminuarea responsabilităţii în exercitarea funcţiei publice;

- toleranţa faţă de fenomenele antisociale constante;

- abdicarea de la regulile dentologice profesionale.

Potrivit acestor trăsături, pe lângă actele clasice de corupţie, are loc o extindere a conceptului de corupţie. Sunt incluse astfel o serie de fapte antisociale care însoţesc sau care determină apariţia corupţiei furtul, delapidarea, înşelăciunea.

Faptele de corupţie presupun, în general, obţinerea de către cel care corupe sau chiar de către altcineva, de către o terţă persoană de foloase patrimoniale.

Însă, nu întotdeauna se urmăreşte obţinerea de foloase patrimoniale, cuantificabile. Pot fi în joc de asemenea şi foloase de altă natură: politice, administrative, de putere mult mai valoroase decât cele materiale.

De asemenea vorbim despre corupţie şi atunci când fapta este săvârşită şi în interesul altei persoane, atunci când au loc promovări pe alte criterii decât cele profesionale cum ar fi apartenenţa la un partid, la o clasă socială.

Există corupţie şi atunci când se acordă drepturi pe criterii străine celor reglementate, când sunt favorzate sau protejate rude, prieteni, colegi de partid, când se urmăreşte extinderea influenţei într-un domeniu anume, când nu sunt eliminate din funcţie persoane corupte sau, sunt tăinuite fapte de corupţie.

Corupţia în manifestările sale active sau pasive are deseori o componentă penală, are aproape întodeauna o componentă de ilegalitate şi are întotdeauna una de imoralitate. Corupţia exprimă, în mod incontestabil, eşecul sau incapacitatea autorităţilor de stat, al societăţii în ansamblul ei.