Metodologia Investigării Infracțiunilor de Corupție

CONSIDERAŢII GENERALE

Secţiunea I

Explicaţii preliminare

Cuvântul corupţie vine de la termenul latin „CORUPTIO”, caracterizând o anumită comportare a funcţionarului care îşi comercializează, îşi vinde atributele funcţiei şi încrederea acordată de societate, primind în schimb bani ori alte foloase.

Corupţia constituie o formă de poluare a vieţii sociale; faptele de acest fel reprezintă un pericol social pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfăşurării activităţii statului şi tuturor sectoarelor vieţii sociale. De aici şi necesitatea intervenţiei legii penale.

Prin incriminarea faptelor de corupţie, legea penală caută să asigure îndeplinirea corectă, cinstită de către funcţionari a atribuţiilor ce le sunt încredinţate şi să combată manifestările de venalitate ale unora dintre aceştia care urmăresc să folosească funcţia în vederea realizării unor câştiguri ilicite

Oricât de democratică şi organizată ar fi o societate dacă nu ar dispune de cadre competente, devotate şi corecte, nu ar fi posibilă buna funcţionare a aparatului de stat şi a tuturor funcţiilor sociale. Funcţionarii reprezintă sistemul nervos al oricărui organism social, ei sunt chemaţi să asigure funcţionarea ireproşabilă a organismului social pe baza principiilor care caracterizează statul de drept.

În vederea asigurării unei bune desfăşurări a activităţilor de interes public, precum şi pentru a preveni şi combate faptele antisociale grave, susceptibile să stânjenească, să împiedice sau să aducă atingere acestei activităţi este necesară intervenţia legii penale, implicit se impune sancţionarea severă a acelor funcţionari care au o comportare incorectă, făcând din funcţia lor o sursă de venituri în detrimentul societăţii.

Infracţiunile cuprinse sub noţiunea generică de „INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE” nu formează un grup distinct în Codul penal român, ci fac parte din infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul , cu toate că se diferenţiază de celelalte infracţiuni din această categorie mai cu seamă prin caracteristicile elementului material, care în esenţă constă în traficarea atribuţiilor specifice funcţiei deţinute în schimbul unor foloase sau specularea în aceleaşi scopuri a influenţei pe lângă unii funcţionari. De fapt, legea penală nu consacră în nici una din dispoziţiile sale incriminatoare termenul de „corupţie” ori „infracţiuni de corupţie” atunci când face referire la infracţiunile menţionate. Termenul s-a impus în vorbirea curentă ca desemnând apucăturile necinstite ale unor funcţionari de a obţine pe căi ilicite diverse sume de bani ori alte avantaje, profitând de funcţiile cu care au fost investiţi în cadrul organizaţiilor de stat sau publice Întrucât corupţia în perioada pe care o parcurgem cunoaşte o accentuare fără precedent, legiuitorul a fost nevoit să intervină prin sporirea pedepselor şi prin prevederea unor variante agravante în funcţie de calitatea făptuitorului la infracţiunile de corupţie. Este vorba de infracţiunile de luare de mită, dare de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă.

În vederea stăvilirii fenomenului corupţiei, în România au luat fiinţă o serie de organisme cu scopul de a acţiona pentru combaterea acestuia. Aceste organisme se prezintă sub forma unor comisii la nivelul Parlamentului României, pentru investigarea unor abuzuri sau cazuri de corupţie, semnalate în anumite domenii ale vieţii sociale.

De asemenea, au fost înfiinţate anumite structuri permanente care acţionează în cadrul diferitelor autorităţi publice. Astfel a fost înfiinţată Direcţia de supraveghere şi control vamal, care funcţionează în cadrul Ministerului de Finanţe. De menţionat că pe baza prevederilor Constituţiei a fost înfiinţată Curtea de Conturi cu importante atribuţii în domeniul verificării modului în care se administrează şi gestionează averea publică sau de interes public.