Extras din proiect
Vezica biliară sau colecistul este un rezervor anexat căilor de excreție a bilei,în care acesasta se acumulează în intervalul dintre prânzuri.Ea este situată în fosa vezicii biliare de pe fața viscerală a ficatului.
Direcția vezicii este aproximativ sagitală.În realitate,direcția ei e puțin oblică de jos în sus,dinainte înapoi și de la dreapta la stânga.Această oblicitate spre stânga e mult mai accentuată la copil.
Vezica biliară are o lungime de aproximativ 10 cm si o lărgime de 4 cm.Capacitatea este de 50-60 cm.Sunt cazuri când vezica biliară este foarte dilatată,ea poate ajunge pâna la dimensiunile unui cap de copil și să stimuleze o tumoră chistică abdominală.Alteori ea e foarte retractată.
Fig.1 Vezica biliară
Clasic,colecistul este comparat cu o pară.I se descriu 3 porțiuni:
-fundul(Fundus vesicae felleae);
-corpul(Corpus vesicae felleae);
-colul(Collum vesicae felleae).
Între aceste porțiuni nu sunt limite separatoare nete.Vezica biliară răspunde în jos duodenului(flexurii superioare și porțiunii descendente)și colonului transvers,organe în care pot pătrunde calculii biliari după ce în prealabil s-a instalat o fistulă.Pe viu fundul vezicii biliare se proiectează pe peretele abdominal anterior,în punctul unde linia ombilico-axilară dreaptă întalnește arcul costal(sau la întalnirea coastei a10-a din dreapta cu marginea laterală a muschiului drept al abdomenului).
Fundul vezicii biliare constituie extremitatea ei anterioară;este rotunjit în formă de fund de sac.Fundul răspunde incizurii cistice de pe marginea inferioară a ficatului.La adult,în raport cu gradul de umplere,el depașește în mod obișnuit această margine și se pune în contact cu peretele anterior al abdomenului.Fundul este învelit în peritoneu și are o mare mobilitate ;uneori este ptozat sau de „vezica în undiță”.
Corpul vezicii biliare este partea ei aderentă la fața viscerală a ficatului.Corpul se îngustează treptat sper col;ultima sa parte este denumită infundibul.Corpul vezicii vine în raport în sus cu ficatul(fosa vezicii biliare),iar în jos cu colonul transvers și cu duodenul(segmentul supramezocolical porțiunii descendente).Fața superioară este slab aderentă de ficat,printr-un țesut conjunctiv străbătut de vene porte accesorii;ea se poate deslipi ușor în cursul operațiilor de extirpare a vezicii.Fața inferioară e acoperită de peritoneu și e legată de colonul transvers printr-un ligament cistico-colic,care este continuarea spre dreapta a omentului mic și servește la găsirea orificiului epiploic,situat înapoia lui.Uneori vezica este învelită pe toate fețele de peritoneu,care formează o plică-mezocitul-ce o leagă de fața viscerală a ficatului.
Colul formează extremitatea profundă și ascuțită a vezicii biliare.Este situat în stânga corpului vezicii,are o forma conică și este sinuos,descriind două inflexiuni.La început face un unghi ascuțit cu corpul,îndreptându-se în sus,înainte și spre stânga; apoi se oprește brusc și merge dinainte-inapoi spre a se continua fara o limită precisă cu ductul cistic.Desenează în felul acesta un traiect in forma de S .Suprafața exterioară a colului este neregulată,prezetând o serie de umflături.Cea mai mare dintre ele numită bazinet,e situată pe partea dreaptă a colului și este separată de corp printr-un sanț bine marcat.Pe partea opusă,in stânga,se găsește o depresiune unghiulară în care se adăpostește un nod limfatic.Colul este liber,nu aderă la ficat și este suspendat de el printr-o prelungire a omentului mic.Între foițele acestei prelungiri trece artera cistică(raport chirurgical de mare importanță).În sus și în stânga,colul vine în raport cu ramura dreaptă a venei porte,iar în jos cu porțiunea superioară a duodenului(sau cu flexura duodenală superioară).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Anatomia Veziculei Biliare.doc