Reasigurările - Modalitate de Omogenizare a Riscurilor

INTRODUCERE

Reasigurarea oferă capacitatea necesară asigurătorului direct pentru acoperirea riscurilor, pe care altfel nu le poate suporta singur. Cedarea sub această formă a unei părţi din risc sau uneori a întregului risc are ca efect omogenizarea riscului. Nevoia de protecţie a asigurătorilor direcţi stă la baza dezvoltării activităţii de reasigurare, deoarece rolul „tehnic” al acesteia este de a-i proteja pe aceştia în faţa pericolului insolvabilităţii sau a reducerii capacităţii lor financiare, conferindu-le o mai mare stabilitate.

Importanţa poziţiei deţinută de reasigurare în comerţul internaţional în prezent, este sporită pe măsură ce volumul şi valoarea bunurilor comercializate sunt mai mari. Reasigurările au apărut deci, dintr-o necesitate obiectivă, şi anume din existenţa unor riscuri foarte mari (maritime, aviatice, incendiu, de viaţă) ce pot genera daune extrem de mari. Aceste daune nu pot fi suportate de societăţile de asigurare ce nu au capacitate financiară suficientă, putând determina uneori falimentul acestora.

Am ales ca temă de studiu “Reasigurările – modalitate de omogenizare a riscurilor” ca urmare a importanţei reasigurărilor atât pentru asigurător, cât şi pentru reasigurător în condiţiile în care riscul se găseşte astăzi în centrul afacerilor, iar gestionarea acestuia trebuie să fie funcţia cheie a societăţilor de asigurări sau reasigurări.

Lucrarea realizată este structurată în cinci părţi, astfel:

- În prima parte vom scoate în evidenţă importanţa asigurărilor şi reasigurărilor pentru prevenirea sau minimizarea pagubelor înregistrate ca urmare a manifestării unor evenimente neprevăzute;

- Un scurt istoric al reasigurărilor va fi prezentat în cea de-a doua parte a lucrării, pentru a observa evoluţia acestora în timp;

- În cea de-a treia parte, vom descrie modul în care reasigurările contribuie la omogenizarea riscurilor la adresa indivizilor şi bunurilor acestora;

- Situaţia reasigurărilor existentă pe plan internaţional este prezetată în cea de-a patra parte a lucrării, punând accentul pe zona europeană ca urmare a influenţelor pe care aceasta asupra pieţei reasigurărilor din România.

- În ultima parte, vom evidenţia concluziile desprinse în urma studiului efectuat asupra temei alese.

I. Riscurile şi importanţa protecţiei împotriva acestora

La baza existenţei umane se află o multitudine de nevoi individuale şi de grup care orientează şi justifică activitatea economică. Amploarea acestora se corelează cu nivelul de cultură şi civilizaţie, cu gradul de dezvoltare socio-economică al indivizilor sau al societăţii în ansamblul său. Nevoile de bază (hrană, îmbrăcăminte etc) sunt esenţiale, primele pe care individul caută să şi le satisfacă, însă odată cu creşterea nivelului de trai, trebuinţele acestuia vor creşte, iar prioritatea se mută asupra celor de vârf (nevoi sociale, de autorealizare etc). Unele dintre acestea pot fi satisfăcute imediat, altele necesită un anumit orizont de timp.

Indivizii şi colectivităţile lor sociale încearcă să creeze condiţii tot mai favorabile pentru existenţa individuală şi social-umană, să preîntâmpine riscurile, însă nu pot fi prevăzute toate evenimentele. Observaţiile şi studiile statistice reflectă faptul că există o anumită regularitate a producerii unor pericole naturale sau a celor generate de activitatea oamenilor. Incertitudinea cu privire la previzibilitatea producerii unor astfel de evenimente constă în aceea că nu pot fi identificate persoanele, subiecţii care vor fi afectaţi de aceste pericole şi nici momentul sau zona. Totuşi, se poate determina regularitatea şi posibilitatea producerii unor evenimente sau pericole. Dezvoltarea societăţii arată faptul că oamenii au avut în vedere caracterul previzibil al producerii unor astfel de evenimente şi chiar au depus eforturi pentru a preîntâmpina, îndepărta sau chiar elimina asemenea pericole. Cu toate acestea, există încă fenomene ale naturii care nu pot fi prevăzute cu exactitate: cutremure, furtuni, tornade, secete etc.