Funcții specifice auditului intern

Introducere

În cadrul lucrării de față sunt prezentate principalele funcții ale auditului intern. Totodată, în cadrul fondului complexității crescânde a sarcinilor și misiunilor entităților publice cât și al extinderii domeniului normativ, realități ce determină promovarea pe scară largă a principiului managerial al delegării de autoritate, precum și găsirea unor forme, metode precum și în gestionarea riscurilor.

Totoată, în parcurgerea etapei, auditul intern s-a încadrat în etapa unei gestiuni a reactivității fiind o etapă în cară auditorii trec la practica profesioniștilor confruntați cu riscuri la măsurarea logică și științifică a factorilor de risc. Iar ca o problemă majoră a implementării funcției de audit intern este reprezentată prin faptul că, planificarea, pregătirea precum și derularea și finalizarea misiunilor trebuie să fie bazată pe o analiză a riscului ce este asociat activităților desfășirate în interiorul unei organizații și mai puțin pe flerul și inspirația managerului, inspectorilor sau a auditorilor.

Astfel că, lucrarea este structurată sub forma a două capitole unde în cadrul primului capitol ne v-om axa pe definirea precum și funcțiile specifice ale auditului intern iar în cadrul capitolului doi, v-om aborda anumite metode de implementare ale audotului intern în România precum și o comparație între două state din Uniunea Europeană și anume Germania și Franța.

Capitolul 1. Definirea auditului intern

Organizațiile și întreprinderile se confruntă în permanență cu îmbunătățirea performanțelor acestora, astfel, conducerea adresându-și în permanență întrebări în ceea ce privește bunul control asupra funcționării companiei. Aceasta plecând de la această problemă, auditorii interni tind să furnizeze recomandări prin remedierea unor situații sau să asigure că deciziile luate sau operațiunile sunt efectuate sub un control

1.1 Conceptul și funcțiile auditului intern

Termenul de audit vine din limba latină, din cadrul cuvântului audit-auditare, care are înțelesul de „a asculta”. O utilizare mai intensă a acestui termen se conturează în perioada crizei economice din anul 1929, rolul acestuia precum și necesitatea unui audit intern a avut o creșetere continuă, fapt ce a condus la organizarea și standardizarea activității practice de audit, iar în 1941 s-a înființat Institutul Auditorilor Interni în SUA, iar ca participație în cadrul acestui institut fac parte peste 120 de state.

Începând din 1950, I.I.A. a emis norme proprii de audit intern, diferite de cele ale auditului extern. În timp, acestea s-au generalizat și din 1970 au devenit standarde de audit intern, care sunt întro permanentă mișcare datorită evoluției societății ce se confruntă mereu cu noi provocări.

În 1941, J.B.Thurston, primul președinte al Institutului Internațional al Auditorilor Interni, declara cu o previziune uimitoare că perspectiva cea mai strălucită a auditului intern va fi “asistența managerială”. În 1991, Joseph J. Mossis - președintele Institutului Auditorilor Interni din Marea Britanie, reia aceeași remarcă, dar în termeni mult mai exacți: “este clar pentru cei care lucrează în cadrul funcției de Audit Intern că acesta are un rol vital de jucat, ajutând conducerea să ia în mână hățurile controlului intern”

În ciuda unei evoluții spre o implicare mai mare în asistența managerială, construită piatră cu piatră, edificiul funcției de audit intern suferă datorită unor contradicții și disfuncții inerente oricărui început. În acest sens, domnul Jacques Renard în cartea sa, prezentată mai sus, avea două explicații foarte plauzibile, și anume:

- Un exces mare de mediatizare a termenului de „audit”, având un impact important asupra tuturor categoriilor de specialiști. Astfel că, putem onfirma că nu există eveniment științific unde aproape în mod magic să nu își găsească locul și termenul “audit”. În universități au apărut o serie de discipline a căror denumire începe astfel: “auditul”, spre exemplu, “resurselor umane”, iar disciplina respectivă înainte se numea “managementul resurselor umane” și se referă numai la management, și exemplele pot continua;

- auditul intern nu se numește întotdeauna audit intern și deseori în funcție de cultura organizației, de practica în domeniu, de tradiții și, nu în ultimul rând, de obiceiuri se mai folosesc termeni ca: inspecție, control financiar, verificare internă, control intern.

Auditul intern este considerat ca fiind ultimul nivel al sistemului de control intern al entității. Auditorii interni izolați sunt ineficienți și de aceea ei trebuie să lucreze în echipă.