Analiza pieței produselor și serviciilor de plăți pentru persoanele fizice în România

Capitolul I

Caracteristicile sistemelor de plaţi, produselor si serviciilor bancare

Sistemul de plaţi

Sistemul de plăţi este indisolubil legat de monedă iar evoluţia acesteia a determinat apariţia si perfecţionarea sistemului de plăţi ca un cadru organizat al transferurilor monetare în scopul finalizării tranzacţiilor economice. Primele elemente ale unui sistem de plăţi au aparut sub forma unor practici general acceptate, apoi a unor reguli scrise elaborate de conducătorii statelor, mai tarziu de bănci şi in final de autorităţile monetare ca instituţii specializate ale statului. Dacă primele semne au aparut in perioada monedei metalice (practici de confecţionare şi de schimb), despre un sistem putem vorbi numai după apariţia monedei scripturale şi conturarea unui sistem bancar în a doua jumătate a secolului al XVII – lea, în Italia, Anglia şi Olanda, care să reglementeze relaţiile dintre bănci. Sistemul de plăţi a devenit repede o componentă importantă a sistemului monetar, asigurând circulaţia banilor şi transferul de active monetare între participanţii la tranzacţiile economice.

Prin natura lor, relaţiile in cadrul unui sistem de plăţi sunt relaţii pecuniare, exprimate prin monedă şi se consideră îndeplinite numai când plata a devenit definitivă şi irevocabilă. Relaţiile din cadrul sistemului de plăţi au şi o importanţă juridică deosebită întrucât asigură transferul de proprietate asupra activului bani de la cumpărător la vânzător. Acest serviciu de intermediere presupune calitatea de mandatar a bancherului pentru transmiterea la timpul fixat a unui activ monetar, banul informaţie. Plăţile se bazează pe fiduciaritatea in monedă şi sistemul monetar a tuturor participanţilor la circuitul monetar şi pe responsabilitatea asupra monedei asumată de stat prin banca centrală. Această incredere în monedă şi în banca centrală constituie baza evoluţiei sistemului de plăţi.

Sistemul de plăţi a fost definit în diverse variante în funcţie de evoluţia monedei şi a tehnologiei de înregistrare şi transmisie a acesteia. Cea mai recentă definiţie este a Comitetului pentru Sisteme de Plăţi din cadrul Băncii Reglementelor Internaţionale, potrivit căreia sistemul de plăţi reprezintă un set de aranjamente pentru descărcarea obligaţiilor asumate de agenţii economici cu ocazia procurării de resurse reale ori financiare, altfel decât prin barter, deci prin transferul titlului de proprietate asupra unor active, care, în virtutea faptului că sunt larg acceptate sunt cunoscute sub numele de bani. Această definiţie este larg acceptată, atat de organismele internaţionale din domeniu, cât si de băncile centrale din cadrul Uniunii Europene.

Sub aspect teoretic, sistemul de plăţi are două funcţii complementare: intermedierea tranzacţiilor monetare şi garantarea plăţilor în scopul finalizării schimbului. Intermedierea are loc prin agenţii bancari (băncile comerciale) şi agenţii nonbancari (companii de plăţi, brokeri, poşta etc) care efectuează servicii de transfer de fonduri şi de stingere a obligaţiilor de plată, în timp ce garantarea este asigurată de banca centrală printr-un mecanism privind finalizarea tuturor decontărilor pe baza disponibilităţilor băncilor comerciale din conturile centralizatoare deschise la aceasta şi prin sistemul de împrumutător de ultimă instanţă. Aceste funcţii asigură normalitatea unui sistem de plăţi şi evitarea riscurilor inerente care pot produce perturbaţii.

Participanţii la un sistem de plăţi se pot grupa în cinci categorii distincte dupa rolul lor în cadrul sistemului (banca centrală, agent decontare, agent compensare, sistem bancar, agenţi economici şi popuplatia) şi care determină o structură piramidală ca in figura de mai jos.

Sistem de plăţi

Banca centrală

Agent decontare

Agent compensare

Sistem bancar

Persoane juridice si fizice

Baza sistemului o formează agenţii economici şi populaţia care desfăşoară activităţi ce dau naştere la obligaţii de plată şi acceptă serviciile băncilor. A doua treaptă o reprezintă sistemul bancar la care agenţii economici şi populaţia au conturile, precum şi agenţii nonbancari care efectuează operaţiuni de transferuri de fonduri. Treapta a treia o constituie casele de compensaţie care stabilesc raporturile dintre bănci, plătitoare sau beneficiare. Treapta a patra este agentul de decontare, de regulă una din băncile de primă mărime din economie sau chiar banca centrală, în funcţie de capacitatea de a gestiona un sistem de plăţi. Ultima treaptă este banca centrală care are rolul de supraveghetor si garantor. Relaţiile dintre participanţii la un sistem de plăţi sunt foarte strânse, dintre care unele sunt vizibile (relaţiile dintre sistemul bancar şi agenţii economici si populaţia) iar altele invizibile (relaţiile dintre sistemul bancar cu agenţii de compensare, agenţii de decontare şi banca centrală), dar care toate concură la finalizarea plăţilor.

Caracteristicile produselor şi serviciilor bancare

Intr-o formă arhaică dar pragmatică, băncile erau cunoscute ca instituţii de credit care fac comerţ cu bani, atrăgând resursele disponibile şi plasându-le sub formă de produse şi servicii, potrivit cerinţelor economiei, la preţuri care să acopere costurile şi riscurile şi să asigure un profit. În esenţă, acestă concepţie este valabilă şi astăzi, numai că produsele şi serviciile bancare s-au diversificat extrem de mult, au apărut tipuri noi, în special ca urmare a progreselor tehnologice în informatică şi comunicaţii, ceea ce a produs profunde transformări în relaţia bancă-client, în organizarea şi conducerea sistemului bancar.