Bancă Carpatica

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Bănci
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 32 în total
Cuvinte : 8897
Mărime: 250.95KB (arhivat)
Puncte necesare: 7

Extras din proiect

Banca Comercială Carpatica

Capitolul 1. Prezentarea societăţii bancare. Istoric şi evoluţie

CUM A ÎNCEPUT TOTUL

În anul 1999, pe data de 15 iulie, la Sibiu, a luat naştere Banca Comercială Carpatica S.A., din iniţiativa unor oameni de afaceri şi a unor puternice societăţi private româneşti şi din străinătate, ca răspuns la nevoia tot mai pregnant resimţită la acel moment, ca şi astăzi de altfel, în mediul de afaceri, de a avea în bancă un interlocutor transparent, operativ şi flexibil în rezolvarea problemelor.

Capitalul social al băncii provine din România, Italia, Germania, Grecia şi Belgia şi a fost majorat succesiv, ajungând în prezent la nivelul de 139,60 milioane lei, acţiunile băncii fiind tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.

PIAŢA ŢINTĂ A Bănci Comercială Carpatica

Segmentul de piaţă ţintă al Băncii CARPATICA îl constituie firmele mici şi mijlocii, precum şi persoanele fizice. Susţinerea şi finanţarea afacerilor profitabile ale clienţilor săi este preocuparea principală şi de bază atât pentru conducere, cât şi pentru personalul băncii.

PARTENERIATE BCC

B.C. Carpatica S.A. împreună cu HORUS BANQUE ET FINANCE, consultantul KfW (Kreditanstalt fűr Wiederaufbau) în România derulează o linie de finanţare, din Fondul Româno German, în urma acordului semnat de acesta cu Ministerul de Finanţe.

În scopul acoperirii riscurilor inerente operaţiunilor de comerţ exterior, în baza acordului de colaborare încheiat de curând între CARPATICA şi EXIMBANK orice agent economic exportator sau care produce pentru export poate beneficia de serviciile de asigurare, garantare şi bonificaţii de dobândă ale EXIMBANK S.A, în timp ce finanţarea pentru activitatea sa o poate obţine de la CARPATICA.

În prezent Banca Comercială Carpatica oferă credite cu destinaţie rurală în USD şi LEI, în baza unui acord încheiat cu Ministerul Finanţelor Publice (MFP) cu privire la Proiectul de Finanţare Rurală, finanţat de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.).

De asemenea, BCC oferă creditul FIDA, cu destinaţie rurală, un credit în USD, finanţat din Fondul Internaţional de Dezvoltare Agricolă.

REŢEAUA TERITORIALĂ

În prezent reţeaua teritorială a BCC numără 237 unităţi, în principalele oraşe ale ţării, repartizate astfel: Alba Iulia (5), Alexandria, Arad (3), Barlad (2), Bacău (9), Baia Mare (3), Bistriţa (2), Borşa (4), Botoşani (2), Bozovici (1), Braşov (9), Brăila (4), Bucureşti (26), Buzău (5), Călăraşi (1), Câmpina, Cluj Napoca (8), Constanţa (8), Craiova (3), Deva (2), Drăgăşani, Dej, Drobeta Turnu Severin (2), Făgăraş, Focşani (2), Galaţi (5), Giurgiu (1), Gheorgheni, Huşi, Iaşi (6), Lugoj (3), Mangalia, Mediaş (2), Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc (1), Oneşti, Oradea (5), Paşcani (1), Petroşani, Piatra Neamţ (7), Piteşti (3), Ploieşti (3), Rm. Vâlcea (5), Reghin (3), Reşiţa (2), Roman (1), Satu Mare (5), Sf. Gheorghe (1), Sibiu (9), Sighişoara (2), Slatina (2), Slobozia (2), Suceava (6), Târgovişte, Târgu Mureş (3), Târgu Jiu (4), Tecuci (5),Timişoara (7), Turda (2), Tulcea, Vaslui, Vatra Dornei, Zalău (1).

PROFIL BANCA COMERCIALĂ CARPATICA

- LA DATA DE 23.03.2011

-Număr de angajaţi – 2.190

-Număr unităţi – 237

-Număr ATM – uri – 203

-Număr ASV – uri – 32

- LA DATA DE 29.03.2011

-Active totale – 1.177 milioane lei

-Capital propriu – 193,5 milioane lei

-Capital social – 162,68 milioane lei

GRUPUL FINANCIAR CARPATICA

În scopul oferirii unor servicii financiare complexe în condiţii de operativitate, CARPATICA a efectuat primele demersuri pentru consolidarea unui grup financiar puternic.

Astfel, la începutul anului 2002 a fost preluat pachetul majoritar al SSIF CARPATICA INVEST, care oferă clienţilor servicii legate de operaţiuni cu valori mobiliare pe piaţa de capital.

În cursul anului 2004 CARPATICA a participat la capitalul social al SC Carpatica Asig SA, urmând să fie înfiinţată şi propria societate de leasing.

Preview document

Bancă Carpatica - Pagina 1
Bancă Carpatica - Pagina 2
Bancă Carpatica - Pagina 3
Bancă Carpatica - Pagina 4
Bancă Carpatica - Pagina 5
Bancă Carpatica - Pagina 6
Bancă Carpatica - Pagina 7
Bancă Carpatica - Pagina 8
Bancă Carpatica - Pagina 9
Bancă Carpatica - Pagina 10
Bancă Carpatica - Pagina 11
Bancă Carpatica - Pagina 12
Bancă Carpatica - Pagina 13
Bancă Carpatica - Pagina 14
Bancă Carpatica - Pagina 15
Bancă Carpatica - Pagina 16
Bancă Carpatica - Pagina 17
Bancă Carpatica - Pagina 18
Bancă Carpatica - Pagina 19
Bancă Carpatica - Pagina 20
Bancă Carpatica - Pagina 21
Bancă Carpatica - Pagina 22
Bancă Carpatica - Pagina 23
Bancă Carpatica - Pagina 24
Bancă Carpatica - Pagina 25
Bancă Carpatica - Pagina 26
Bancă Carpatica - Pagina 27
Bancă Carpatica - Pagina 28
Bancă Carpatica - Pagina 29
Bancă Carpatica - Pagina 30
Bancă Carpatica - Pagina 31
Bancă Carpatica - Pagina 32

Conținut arhivă zip

  • Banca Carpatica.docx

Alții au mai descărcat și

Proiecte Sapard Dezvoltate în România

1.SAPARD – prezentare generala, conditii de implemantare a programului Programul SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural...

BCR practică

Mesajul Presedintelui Banca Comerciala Romana încheie anul 2003 cu rezultate financiare pozitive, care ne multumesc si care confirma strategia si...

Managementul Bancar

1. Esenţa şi particularităţile managementului bancar. În prezent, rolul băncilor şi al sistemului bancar, în general, a devenit extrem de...

Băncile comerciale - de depozit - și rolul lor în sistemul bancar

BANCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) SI ROLUL LOR ÎN SISTEMUL BANCAR Aparitia bancilor moderne este strâns legata de dezvoltarea comertului cu...

Proiect economie bancară

1.1. Prezentarea capitolului din acquis-ul comunitar care priveste activitatea financiar bancara: Pentru aderarea la Uniunea Economica si...

Creditare Bancară

OBIECTIVE: Scopul disciplinei consta în asigurarea cunostintelor si informatiilor teoretice, metodologice si operationale în domeniul creditarii...

Produse și Servicii Bancare

1. CADRUL LEGAL DE DERULARE A ACTIVITATII BANCARE 1.1. Funcţiile tradiţionale ale băncilor comerciale In cadrul rolului fundamental de...

Grilă cu răspunsuri informatică de gestiune (baze) 2008-2009 aranjate alfabetic

Accesul la o locatie de memorie se realizeaza prin: a. unitatea aritmetico-logica; b. adresele de memorie; c. adresare de memorie; d. locatii de...

Te-ar putea interesa și

Auditarea activității de creditare

Mediul în schimbare în care se află băncile, prezintă oportunităţi majore pentru acestea, dar totodată presupune riscuri complexe şi variabile...

Cultura Băncii Carpatica

INTRODUCERE Banca Comercială Carpatica a fost înfiinţată într-o perioadă în care lumea bancară românească se confrunta cu o serie de probleme...

Prezentarea sistemului bancar românesc - Banca Comercială Carpatica

Partea I – Prezentarea sistemului bancar Cap.1 : Sistemele bancare contemporane şi particularităţile acestora Sistemele bancare moderne sunt...

Monografie bancă comercială Carpatica

I.1. Momentul istoric al înfiinţării Banca Comercială Carpatica a fost înfiinţată la Sibiu în data de 15 iulie 1999, la iniţiativa unor oameni de...

Managemntul riscurilor în activitatea bancară - Banca Comercială Carpatica

Capitolul 1. Noțiuni generale privind riscurile interne și gestiunea acestora în activitatea bancară În ultimii ani noțiunea de risc a devenit tot...

Banca Comercială Carpatica - studiu de caz

BANCA COMERCIALA CARPATICA - O CREATIE DE SUCCES Banca Comercială Carpatica (BCC) este o bancă română cu sediul la Sibiu, infiintata in 15 iulie...

Studiu de caz - Banca Comercială Carpatica

INTRODUCERE Banca Comerciala Carpatica este o societate bancara pe actiuni, persoana juridica romana, cu sediul principal in Sibiu, Romania,...

Proiect practică - desfășurat la Banca Comercială Carpatica sucursala - Oltenița

I.Despre Banca Comerciala Carpatica : Prezentare generala: BANCA COMERCIALA CARPATICA - O CREATIE DE SUCCES 10 ANI BANCA COMERCIALA CARPATICA...

Ai nevoie de altceva?