Convertibilitatea monetară și cursul de schimb

Def:Convertibilitate - însuşire legală a unei monede de a putea fi preschimbată cu o altă monedă în mod liber prin vînzare şi cumpărare pe piaţă, în sensul că nu există restricţii nici cu privire la suma de preschimbat, nici la scopul preschimbării – plăţi pentru tranzacţii curente sau mişcări de capital – şi nici la calitatea celui care efectuează preschimbarea: rezident al ţării în care se efectuează operaţia sau nerezident.

Piaţa trebuie să permită o confruntare permanentă a cererii şi ofertei şi să comunice cu pieţele străine. Interesul pentru convertibilitate poate fi formulat astfel:

prin convertibilitate se creează premisele determinării exacte a eficienţei comerţului exterior în ansamblu şi a fiecărei tranzacţii în parte şi pe plan mai general, a întregii producţii a ţării.

ca urmare a convertibilităţii, produsele ţării se află într-o concurenţă reală cu produsele celorlalte ţări, îmbunătăţirea activităţii de producţie, creşterea productivităţii muncii, ridicarea nivelului tehnic, calitativ şi estetic al produselor sînt stimulate.

convertibilitatea face posibilă restructurarea permanentă a economiei prin dezvoltarea producţiei sectoarelor şi produselor celor mai eficiente cerute la export.

din punct de vedere financiar, convertibilitatea contribuie la realizarea echilibrului valutar-financiar, moneda naţională putînd fi utilizată - desigur vremelnic şi în anumite limite – pentru acoperirea unor eventuale dezechilibre ale balanţelor plăţilor.

cursurile valutare în general şi valoarea monedei naţioale în special sunt puse pe o bază economică, ele rezultînd din cererea şi oferta de pe piaţa valutară.

Trecerea la convertibilitate poate fi deci considerată ca fiind un rezultat al atingerii unui nivel mai înalt de dezvoltare şi eficienţă economică şi totodată ca un instrument de perfecţionare a relaţiilor comerciale şi financiare internaţionale în scopul lărgirii şi diversificării schimburilor economice.

Statutul Fondului Monetar Internaţional grupează monedele statelor membre în trei categorii:

a)convertibile

Includerea în aceasta grupa este corelată cu respectarea de către ţara emitentă a anumitor obligaţii:

- evitarea restricţiilor asupra plăţilor şi transferurilor internaţionale curente;

- evitarea practicilor valutare discriminatorii;

- schimbarea soldurilor în monedă naţională deţinute în străinătate, în valuta ţării care solicită preschimbarea, sau în DST;

- colaborarea în domeniul politicilor monetare referitoare la activele de rezervă.

În anul 1996, un număr de 129 ţări acceptaseră să respecte obligaţiile prevăzute în

statutul FMI, având monedă convertibilă, chiar dacă, uneori, din motive conjuncturale aceste

ţări se abat de la formulările standard ale statutului FMI.

Convertibilitatea înlesneşte comerţul cu străinătatea şi creşterea eficienţei acestuia. O ţară cu monedă convertibilă poate face comerţ cu toate celelalte ţări, pe pieţele unde obţine cel mai mare avantaj. Cu toate acestea, puţine ţări au putut introduce convertibilitatea liberă. În perioada interbelică, numeroase ţări au trebuit să renunţe la convertibilitate din cauza condiţiilor economice potrivnice.

b) neconvertibile

Ţările cu monedă neconvertibilă sunt cele care nu îndeplinesc sau nu doresc să accepte condiţiile trecerii la convertibilitate impuse de FMI. Aceste ţări cu valute neconvertibile pot desfăşura doar schimburi internaţionale pe bază de clearing; se confruntă cu dificultăţi generate de poziţia deficitară a balanţei de plăţi, şi nu înregistrează creşteri ale lichidităţii internaţionale.

c) liber utilizabile

O monedă poate fi considerată „liber utilizabilă” dacă îndeplineşte concomitent două condiţii: este folosită pe scară largă în plăţile şi transferurile internaţionale şi este negociabilă pe principalele pieţe valutare internaţionale.

Prin decizia FMI (nr. 5789/31 martie 1978), monedele liber utilizabile sunt: marca germană, francul francez, yenul japonez, lira sterlină, dolarul SUA.