Fuziuni și achiziții transfrontaliere în sectorul bancar european

Capitolul I

Achiziții și fuziuni tranfrontaliere în sectorul bancar european

Aflată la începutul noului mileniu, lumea străbate o perioadă de refaceri profunde, crize economice, financiare , sociale, schimbări de regimuri politice și modificări ale structurii economice globale. Fluxurile financiare internaționale au cunoscut o amplă extindere, atât la nivelul economiilor fiecărei țări, cât și la nivel global, atrăgând în această mișcare regiuni și continente poziționate geografic la mari distanțe între ele.

În ultimii ani integrarea economică globală a fost accentuată pe mai multe trepte, cu o viteză specifică perioadei actuale. Începând cu mult timp în urmă cu liberalizarea comerțului și continuând în sfera finanțelor, această integrare a produs schimbări importante, nemaiîntâlnite în evoluția sistemelor financiare.

Pe lângă acestea, globalizarea financiară a impus o continuă și accelerată dezvoltare a schimbului internațional de bunuri și servicii, însă aceasta nu a fost suficientă întrucât, economia globală, așa cum preciza marele economist George Soros: “nu este caracterizată doar printr-un comerț liber de bunuri și servicii ci, chiar într-o mai mare măsură, și prin mișcarea liberă a capitalului. Ratele dobânzii, cursurile de schimb și prețurile acțiunilor din diverse țări sunt puternic intercorelate, iar piețele financiare globale, exercită o influență covârșitoare asupra condițiilor economice. Dat fiind rolul decisiv pe care capitalul financiar internațional îl joacă în destinul fiecărei țări în parte, nu este deloc impropriu să vorbim despre un sistem capitalist global.”

Activitatea bancară a cunoscut de multe o ori o dimensiune internațională ce s-a conturat pentru prima dată în perioada renascentistă, moment în care apar primele bănci cu activitate internațională, așa cum a fost Banca Medici din Florența. Procesul a continuat în timp cu mișcarea internațională a capitalurilor, unde băncile coloniale şi de afaceri (merchant bank) deţineau supremaţia, urmată de rivalitatea financiară anglo-americană dintre cele două războaie mondiale, de supremaţia New York-ului asupra Londrei, stopată de criza financiară din 1929. Al treilea val de internaţionalizare bancară, a fost iniţiat de băncile comerciale americane, odată cu restabilirea convertibilităţii principalelor monede europene în 1958 şi scăderea încrederii în dolar ca urmare a inflaţiei din economia americană, iar ultima fază a procesului de internaţionalizare se datorează expansiunii reţelelor externe ale marilor bănci, creditelor internaţionale şi pieţelor de eurodevize.

Globalizarea sectorului bancar se realizează atât din punct de vedere geografic, la nivel regional, continental şi planetar, rezultând bănci naţionale, regionale şi internaţionale sau globale, cât şi structural, incluzând în cadrul grupurilor financiare internaționale pe lângă bănci și societăți de asigurare-reasigurare, capabile să ofere servicii financiare integrate.

Fenomenul de globalizare a activităţii bancare se desfăşoară cu intensităţi diferite de la un stat la altul, fiind deosebit de puternic în cazul băncilor americane, japoneze şi vest-europene, state în care mişcarea capitalurilor este puternică, iar instituţiile de credit îşi sporesc implanturile bancare din ţările în curs de dezvoltare şi mai puţin în celelalte ţări şi zone ale lumii.

Toate implanturile băncilor în străinătate, prin deschiderea de unități în alte țări decât cea de origine, au ca scop final dezvoltarea activității și creșterea profiturilor, dar motivele ce le pot determina să acționeze în acest sens diferă de la caz la ca caz, astfel:

 fie pentru a-și urma și susține marii clienți exportatori, cea mai mare parte a activității băncilor fiind legată de activitatea întreprinderilor naționale în străinătate;

 fie dorința unor bănci specializate în anumite operațiuni să-și exercite activitatea bancară în alte țări, unde aceste operațiuni nu sunt, sau sunt insuficient sau defectuos executate ( este cazul instituțiilor financiare franceze care și-au dezvoltat operațiuni de credit bail în Italia și Spania);

 fie extinderea în țările insuficient dezvoltate din punct de vedere bancar (cazul țărilor nou industrializate);

 extinderea în țările unde există o activitate financiară intensă, în speranța obținerii cu ușurință a profiturilor.

Pentru a pătrunde în plan internațional o bancă are la dispoziție mai multe modalități. Astfel, ea poate pătrunde în cadrul unui sistem bancar prin intermediul investițiilor directe de tip “greenfield” sau prin achiziții și fuziuni. Acestea din urmă pot viza instituții bancare cu capital privat sau cu capital de stat, aflate într-un proces de privatizare. Spre deosebire de investițiile directe de tip “greenfield”, care presupun dezvoltarea unei rețele de la zero, achizițiile și fuziunile în domeniul financiar-bancar presupun combinarea a două sau mai multe instituții financiare într-una singură.