Lichiditatea și solvabilitatea internațională

Introducere

În legătura directă cu echilibrul financiar - monetar se află și categoriile de lichiditate și solvabilitate internațională. În unele perioade s-a pus semnul egalității între aceste doua categorii deși, din punct de vedere al structurii și rolului lor, acestea diferă atât pe plan extern, cât și pe plan intern.

În condiții de piață, importanța analizei de lichiditate și solvabilitate a întreprinderii crește din cauza nevoii crescânde de plată la timp din partea companiei a obligațiilor datoriei. În ciuda abundenței de publicații privind evaluarea lichidității și solvabilității, nu există o distincție clară între aceste concepte, abordările privind conținutul metodologiei de analiză nu corespund cerinței de complexitate, problemele analizei agricole nu sunt suficient de elaborate. Aceste puncte determină relevanța cercetării în acest domeniu atât sub aspecte teoretice, cât și aplicate.

Capitolul I :

- 1.1. Lichiditatea internațională

Lichiditatea internațională are accepțiuni diferite în relațiile economice internaționale, în sens restrâns, lichiditatea internațională reflectă capacitatea de finanțare a deficitului balanței de plați externe pe seama disponibilităților în valută și a altor active pe care le deține autoritatea monetară (banca centrală) a unei țări.

În sens larg, lichiditatea internațională este posibilitatea țării (sau unui grup de țări) de a asigura achitarea oportună a obligațiilor ei externe prin mijloace acceptabile pentru creditor. Din punctul de vedere a economiei mondiale lichiditatea valutară internațională inseamnă totalitatea surselor de finanțare și creditare a circulației plăților internaționale și depinde de asigurarea sistemului valutar internațional cu active de rezerve internaționale, necesare pentru funcționarea lui normală. Lichiditatea internațională caracterizează starea solvabilității externe a anumitor țări sau regiuni. Baza lichidității externe sunt rezervele valutare și de aur a statului.

- 1.2. Rolul lichidității internaționale

Rolul principal în administarea lichiditatii internationale, la nivelul fiecarei tari, îl au bancile centrale care detin tezaurul national si actioneaza asupra celorlalte banci din sistem. Lipsa de lichiditate sta la baza practicarii decontarii platilor internationale pe baza de clearing, în relatia dintre anumite tari.

Ea este caracteristica mai ales tarilor în curs de dezvoltare, cu moneda neconvertibila sau cu convertibilitate limitata. Lipsa de lichiditate în anumite tari determina contractarea de catre tarile respective a unor datorii externe care duc la îngreunarea dezvoltarii acestor tari.

Lichiditatea internationala poate fi:

- neconditionata = când consta din mijloace de plata alcatuite din valuta, devize liber convertibile si aur, existente în rezerva autoritatilor valutare si care pot fi utilizate în orice moment pentru stingerea obligatiilor de plata în context international;

- conditionata = constituita din mijloace de plata de care autoritatile valutare pot dispune numai în anumite situatii (de exemplu: împrumuturi interguvernamentale, credite obtinute de la Fondul Monetar International, rambursari de credite si dobânzi scadente de încasat).

- 1.3. Structura lichidității internaționale

Structura lichidității internaționale include în sine următoarele componente:

- Rezervele valutare oficiale a țării;

- Rezervele oficiale de aur;

- Poziția de rezervă în FMI (țara-membru primește un drept automat de a fi creditată în valuta străină cu nu mai puțin de 25% de la cota ei în FMI);

- Conturile în DST.

Rezerva valutară prezintă o importanță deosebită și se consideră că aceasta are un nivel corespunzător dacă acoperă nivelul importurilor pe o perioadă de 3-5 luni. Deosebit de importantă este și asigurarea unei structuri pe valute echilibrate (dolarul american, euro, lira sterlină etc. ) cu scopul de a preveni devalorizarea generală a rezervei. Statele își constituie rezerve valutare, în principal, pentru a-și putea stinge, la un moment dat, obligațiile valutare scadente, însă, acesta este un mijloc de plată “de ultima instanță” (adică este utilizat numai după ce au fost epuizate toate celelalte modalități de stingere a obligației). Aceste rezerve sunt folosite cu scopul de a acoperi deficitul balanței de plăți, de a sprijini cursul monedei naționale în raport cu alte monede și de a garanta solvabilitatea economiei naționale pe piața financiară internațională. Pentru a preveni devalorizarea valutelor din componența rezervei valutare, aceasta se plasează sub forma unor credite pe termen scurt sau a unor depozite la vedere.

Mijloacele de plată internaționale și activele internaționale deținute de bănci și instituții financiare din țară cu condiția că acestea să fie transformabile în valută. În componența mijloacelor de plată internaționale intră depunerile la vedere pe termen scurt, depunerile pe librete de economii, bonurile de tezaur, acțiunile, obligațiunile și facilitățile de credit aprobate și neutilizate.