Previzionarea Financiară ca Etapă în Elaborarea Planului de Afaceri

CAPITOLUL I

PREVIZIUNEA ŞI PROGNOZA FINANCIARĂ

1.1. Ştiinţa previziunii

Unul din atributele conducerii în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiiţifice este de a coordona activitatea de cercetare tehnico-ştiinţifică şi de a promova în practica social-economică cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii moderne. În acest context, în cadrul activităţii de cercetare ştiinţifică s-a autonomizat previzionarea macroeconomică, fapt care a condus la crearea ştiinţei previziunii.

Apariţia ştiinţei previziunii a fost condiţionată de două categorii de factori: este vorba, pe de o parte , de cerinţele practicii sociale, ştiinţa previziunii fiind reflectarea acesteia pe plan teoretic, un act de cunoaştere a realităţii economice şi de influenţare a acesteia în sensul dorit, iar pe de altă parte, de mişcarea interioară, proprie ştiinţei, care împinge gândirea şi cunoaşterea umană spre domenii noi de investigare, acumulându-se treptat o serie de observaţii şi concluzii pertinente, legitimate ca autonome, constituindu-se ca un sistem de cunoştinţe cu obiect de cercetare de sine stătător. Prin urmare, previziunea, sub diversele sale forme şi modalităţi de realizare, este un produs al gândirii şi experienţei umane. Ea reprezintă o expresie a raţionalităţii, o formă de manifestare a capacităţii societăţii de a preîntâmpina cu metode ştiinţifice problemele economico-sociale cu care se confruntă.

În sens general, previziunea înseamnă a anticipa apariţia şi evoluţia unor evenimente şi procese pe baza datelor din trecut şi prezent, precum şi a studierii legilor obiective într-un context temporal şi spaţial dat.

Ca orice ştiinţă, previziunea este un ansamblu sistematic de cunoştinţe şi noţiuni, care are ca obiect de studiu legităţile ce determină necesitatea lucrărilor previzionale, principiile de realizare a acestora potrivit condiţiilor generale şi particulare în care se înfăptuiesc, metodele de previziune care pot fi folosite. Pentru previzionarea fenomenelor şi proceselor economice se poate vorbi de o ştiinţă a previziunii numai în măsura în care se întemeiază pe realităţile obiective, pe cunoaşterea şi luarea în considerare a legităţilor generale ale progresului economico-social, adică în măsura în care se obiectivizează.

Componentele sistemului teoretic al ştiinţei previziunii sunt următoarele:

- materialul faptic supus observaţiilor, adică informaţiile semnificative asupra dinamicii fenomenelor şi proceselor economico-sociale şi rezultatele obţinute în urma studierii lor;

- ipotezele formulate cu privire la evoluţia în viitor a vieţii economico-sociale, precum şi gradul de probabilitate scontat, luându-se în consideraţie obiective şi funcţia-scop;

- concluziile desprinse în urma analizelor retrospective şi prospective, exprimate prin noţiuni, legităţi şi teorii, confirmate de practică;

- metodele folosite.

Ştiinţa previziunii are, aşadar, o finalitate teoretico-practică, iar pentru atingerea acestei finalităţi previziunea ca ştiinţă trebuie să asigure: investigarea temeinică nu numai a fenomenelor şi proceselor economice, ci şi a celor ştiinţifice, tehnice, sociale, ecologice etc. în sfera cărora urmează a se efectua previzionarea.

În prezent, au crescut preocupările pentru elaborarea lucrărilor sau studiilor previzionale, şi aceasta din următoarele considerente:

- creşterea importanţei deciziilor economice, reflectată în mărimea resurselor pe care le necesită pentru a fi transpuse în practică, în complexitatea noilor capacităţi de producţie create şi în influenţa rezultatelor obţinute asupra multor sectoare ale vieţii economico-sociale;

- evoluţia tot mai rapidă a ştiinţei şi tehnicii, care antrenează schimbări structurale în consum şi condiţiile de producţie, în eficienţa activităţii, precum şi accelerarea ritmului de introducere a inovaţiilor tehnologice, concomitent cu schimbarea sensibilă a condiţiilor de viaţă;

- amplificarea şi diversificarea schimburilor internaţionale şi necesitatea de a folosi eficient posibilităţile de colaborare cu parteneri externi;

- importanţa care se acordă creşterii economice şi atingerii la termene scurte a unor niveluri înalte de civilizaţie.

În condiţiile actuale ale ţării noastre, activitatea previzională este impulsionată şi de necesitatea de a opri declinul economic, de a elimina dezechilibrele şi distorsiunile moştenite de la planificarea supercentralizată, de a asigura condiţiile pentru o dezvoltare economică normală.

1.2. Delimitări conceptuale ale previziunii

1. În orice întreprindere umană, preocuparea pentru anticiparea demersului evenimentelor ocupă un loc de căpătâi. Nimeni nu investeşte un efort de resurse fără să-l pună în cumpănă cu rezultatele scontate, în raport cu obiectivele urmărite. Această investigare spre noi orizonturi - tot mai amplă şi mai diversificată - a căpătat de-a lungul timpului denumiri diferite, unele cu caracter sinonim, iar altele cu sensuri mai mult sau mai puţin apropiate.

Amploarea şi diversificarea lucrărilor anticipative, ca şi a terminologiei ce le însoţeşte, s-au dovedit a fi un rezultat firesc al dezvoltării ştiinţei şi al continuei sale ramificări. Iar o ştiinţă, în orice domeniu, are, ca funcţie imanentă, şi pe aceea de a anticipa destinul propriilor descoperiri şi inovări, ca şi efectele lor asupra condiţiei umane. Fără această capacitate anticipativă, o investigare, oricât de sofisticată ar fi ea, nu poate avea statut de ştiinţă, de sistem de cunoştinţe pus în slujba progresului societăţi.

2. În aceste condiţii au proliferat şi termenii practicaţi în cercetarea şi descifrarea evoluţiilor în viitor a diverselor componente ale lumii materiale şi ale vieţii sociale, prin urmare şi în economie.