Proiect monedă

I. De la sistemele băneşti naţionale la sistemul monetar

internaţional

1.Sistemele băneşti naţionale au avut întotdeauna un rol important în dezvoltarea economiei fiecărei ţări şi în extinderea relaţiilor economice internaţionale. Doar ele existau înaintea celui de-al doilea război mondial şi puteau fi descifrate încă din antichitate.

Sistemele băneşti naţionale reprezintă ansamblul normelor şi instituţiilor care reglementează şi organizează relaţiile băneşti interne. Aceste norme şi instituţii servesc la realizarea obectivelor politicii economice, financiare şi de credit urmărite de fiecare ţară, sprijinind dezvoltarea economiei proprii, sporirea competitivităţii producţiei naţionale în schimburile economice cu stăinătatea, crearea condiţiilor pentru ocuparea unui loc cât mai bun în circuitul economic mondial.

Sistemul bănesc naţional reglementează, în cadru fiecărei ţări, emisiunea, circulaţia şi retragerea din circulaţie a banilor. Caracteristicile banilor în circulaţie implică atât un anumit conţinut al normelor, cât şi un anumit profil al instituţiilor monetare.

În prezent, în ţările cu economie de piaţă se află în circulaţie, în principal, următoarele instrumente monetare:

- Bancnotele emise de o bancă centrală

- Banii devizionari, emişi de stat

- Bani de cont (moneda scripturală) emişi – în condiţii stabilite de Banca Centrală – de băncile comerciale pe calea operaţiilor de credit; aceşti bani circulă numai prin viramente între conturile bancare

La baza sistemelor băneşti s-a aflat, în general, până în anii din urmă, etalonul aur devize. Acest etalon a fost un produs al necesităţii: trecerea capitalismului la stadiul monopolist, la imperialism, a creat premisele subminării circulaţiei inerne şi internaţionale a aurului şi, ca urmare, a lichidării sistemelor băneşti naţionale bazate pe etalonul aur. Ca urmare a concentrării celei mai mari părţi a aurului monetar în câteva state şi a isuficienţei producţiei de aur faţă de nevoia circulaţiei, principiile etalonului aur au fost abandonate rând pe rând şi, odată cu ele, înseşi sistemele monetare construite pe aur.

Soluţia la care s-au oprit statele capitaliste după I război mondial în problema organizării sistemelor băneşti naţionale a fost aceea a înlocuirii etalonului aur cu etalonul aur-devize. Această nouă bază a sistemelor băneşti a constituit o adaptare la situaţia creată: aurul devenea insuficient pentru a face faţă decontărilor internaţionale şi chiar, în majoritatea cazurilor, obligaţiei de convertire a monedelor naţionale, alături de ele au fost introduce ca instrumente de rezervă şi de plată internaţională unele monede naţionale (cele ale unor ţări cu mare pondere în comerţul internaţional).

Nici în anii următori Primului Război Mondial nu a existat deci un sistem monetar sau valutar internaţional, ci numai o oarecare legătură – mai slabă decât în condiţiile etalonului aur – între diferitele sisteme naţionale, create prin existenţa etalonului aur devize la baza lor.

În condiţiile etalonului aur –devize, automatismul relativ al etalonului aur clasic, ”mâna invizibilă” care restabilea echilibrul monetar, a fost lichidat, făcându-se loc larg voluntarismului şi pragmatismului în alimentarea cu bani a economiei.

Etalonul aur-devize a putut fi folosit de asemenea la ruperea unităţii istorice pe plan mondial a sistemelor monetare naţionale, fiind la originea formării de “ blocuri “ monetare – blocul lirei sterline, al francului francez,al dolarului – care grupau un număr de monede-satelit în jurul unei anumite monede-principale, cardinale, aflate în competiţie pentru dominarea sistemului plăţilor internaţionale.

2. Relaţiile de plăţi internaţionale

Dezvoltarea continuă a economiilor naţionale face să apară necesitatea obiectivă a unei dezvoltări similare, dacă nu chiar şi mai intense, a schimburilor inernaţionale. Creşterea impetuasă a volumului acestor schimburi constituie o trăsătură caracteristică a contemporaneităţii.