Cuprins
- 1.Introducere p.3
- 2.Definirea conceptului de produs p.4
- 3.Definirea conceptului de piaţă p.5
- 4.Definirea conceptului de resurse p.6
- 5.Relaţia produs-piaţă-resurse p.7
- 6.Bibliografie p.10
Extras din proiect
1)Introducere
Pentru a putea înţelege relaţia dintre produs, piaţă şi resurse,întâi vom face o scurtă prezentare a fiecărei noţiuni şi a ceea ce cuprinde fiecare.Resursele fiind limitate,întreprinderile şi în general producătorii trebuie să îşi limiteze producţia în funcţie de acestea.Utilizând resursele raţional, producătorii reuşesc să îşi extindă atât cantitativ cât şi pe o perioadă mai lungă de timp producţia.Deosebit de importante sunt resursele naturale, fără de care nici o activitate umană nu este posibilă.Să ne închipuim viaţa şi activitatea oamenilor de zi cu zi fără apă potabilă sau gaz.Nu am putea să trăim fără aceste resurse.Tot ce derivă din aceste resurse pot fi obţinute prin activitatea omului.
Sistemul nevoilor este dinamic şi nelimitat.Cererea consumatorilor se va schimba în permanenţă.Astfel,producătorii trebuie să satisfacă această cerere, urmărind bunurile care sunt solicitate pe piaţă.
Piaţa este o noţiune mai largă,ce cuprinde atât punctele de desfacere în care ajung bunurile finale,cele care urmează să fie achiziţionate de utilizatori(în cazul nostru consumatorii) cât şi locul în care se exprima şi se întâlnesc cerea şi ofertă de bunuri şi servicii.
Produsul este orice lucru care satisface o nevoie sau o dorinţă şi care este oferit pe piaţă. Un produs poate fi oferit sub formă de bun material, serviciu, idee, persoană sau sub forma unei combinaţii a acestora.
Fără resurse,producătorii nu pot fabrica şi comercializa produsele.Fără produsele existente într-o societate,piaţa produselor respective nu poate exista.Aşadar,relaţia dintre cele trei elemente este una de interdependenţă.
În structura acestui eseu vom încerca să definim conceptele şi să stabilim relaţiile dintre acestea.
2)Definirea conceptului de produs
Produsul este orice lucru care satisface o nevoie sau o dorinţă şi care este oferit pe piaţă.Un produs poate fi oferit sub formă de bun material,serviciu,idee,persoană sau sub forma unei combinaţii a acestora.În timp ce producătorii văd produsul ca un obiect fizic,consumatorii cumpără de fapt avantajele de care se bucură din partea bunului respectiv.În general, în definirea unui produs intervin următoarele elemente:componentele corporale,componentele acorporale,comunicaţiile referitoare la produs.
Nu ne vom opri cu analiza produsului asupra acestor elemente, întrucât esenţial este să definim conceptul de produs şi să stabilim relaţiile existente între acesta,piaţă şi resurse.
Structura produsului se realizează pe trei niveluri,respectiv produsul generic,produsul tangibil şi produsul dezvoltat.
Produsul generic(esenţa produsului)cuprinde principalele avantaje pe care cumpărătorul le identifică sub forma unor necesităţi personale ce vor fi satisfăcute de respectivul produs.
Produsul tangibil include şi caracteristicile,marca,stilul,calitatea şi ambalajul.
Produsul dezvoltat cuprinde toate avantajele adiţionale, extrinseci produsului, pe care cumpărătorul le primeşte şi care pot influenţa decizia lui de cumpărare(livrare,servicii post-vanzare,garanţii).
Philip Kotler a dezvoltat procesul de planificare al produsului pe cinci etape:prima etapă este cea a identificării(sau chiar a creării) avantajului de bază,adică a acelui avantaj care determină consumatorul să achiziţioneze produsul;după ce avantajul de bază a fost identificat,marketerul trebuie să îi dea acestuia o formă concretă,materială realizând produsul generic,adică o formă brută,incipientă a produsului;în a treia etapă,produsului generic i se adăugă un set de caracteristici considerate necesare,solicitate de consumatorii cărora produsul le este destinat şi astfel ia naştere produsul aşteptat;în a patra etapa se creează produsul îmbunătăţit adică se înzestrează produsul respectiv cu avantaje şi servicii suplimentare pentru a determina consumatorul să aleagă produsele întreprinderii respective din toate celelalte produse de acelaşi fel.Ultima etapă în crearea unui produs este cea care defineşte produsul potenţial.Dacă produsul îmbunătăţit reprezintă stadiul calitativ superior pe care un produs îl poate atinge în prezent,produsul potenţial evidenţiază evoluţia sa posibilă.
Ciclul de viaţă al produsului este un concept care încearcă să descrie vânzările şi profiturile produsului, consumatorii, competiţia şi acţiunile specifice de marketing întreprinse de la apariţia acestuia şi până la înlăturarea sa de pe piaţă, sau,mai precis, intervalul de timp cuprins între momentul lansării unui produs pe o piaţă dată şi cel al retragerii sale.
3)Definirea conceptului de piaţă
În economiile contemporane şi în cele ale viitorului, piaţa este şi va rămâne instituţia centrală în jurul căreia gravitează viaţa economică. Piaţa a apărut cu multe secole în urmă, odată cu economia de schimb, ca un fragil canal de comunicaţie între producţie şi consum, între producătorii specializaţi, autonomi şi consumatorii independenţi. Ea a evoluat enorm de-a lungul timpului, devenind o realitate din ce în ce mai complexă şi principalul mecanism de alocare a resurselor.
Noţiunea de piaţă nu are o definiţie unanim acceptată, însă toate punctele de vedere exprimate în legătură cu aceasta au aspecte comune care evidenţiază elementele fundamentale, absolut necesare, pentru definirea pieţei.
Piaţa este considerată un spaţiu economic, cel în care se desfăşoară activitatea economică însăşi şi în care acţionează aceleaşi persoane fizice şi juridice(firme), care formează agenţii economici. Spaţiul economic are o şi o determinare fizică, în sensul că, el reprezintă întotdeauna şi un punct sau o suprafaţă de pe Glob.
În al doilea rând, piaţa reprezintă locul de întâlnire al agenţilor economici pentru a schimba între ei bunuri şi servicii. Agenţii economici se împart în două categorii: cumpărători şi vânzători. Un agent economic poate avea numai una din cele două calităţi, însă dacă el participă la mai multe acţiuni pe aceeaşi piaţă sau pe diferite pieţe, poate deţine şi calitatea de vânzător, dar şi calitatea de cumpărător.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Relatia Produs-Piata-Resurse.doc