Cuprins
- INTRODUCERE 2
- 1.Taxe vamale 3
- 1.1 Conceptul de taxe vamale ..3
- 1.2 Clasificarea taxelor vamale 3
- 1.3 Categorii de bunuri scutite de la taxele vamale 8
- 2. Tarifele vamale 10
- 2.1 Conceptul de tarif vamal 10
- 2.2 Clasificarea tarifelor vamale .10
- 2.3 Tariful Vamal Comun 12
- 2.4 Tariful Integrat al Comunităţilor Europene (TARIC) 13
- 3. Efectul protecţionist al tarifelor vamale 13
- Concluzii 17
- ANEXE 18
- BIBLIOGRAFIE 18
Extras din proiect
INTRODUCERE
În general, în domeniul politicii comerciale se acţionează cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente şi măsuri: instrumente de protecţie tarifară, instrumente de protecţie netarifară şi instrumente de stimulare şi promovare a schimburilor economice externe.
Parte componentă a politicii comerciale a unui stat, politica vamală
este realizată cu ajutorul reglementărilor adoptate de către stat care vizează intrarea sau ieşirea în/din ţară a mărfurilor şi care implică: controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat a mărfurilor şi mijloacelor de transport, îndeplinirea formalităţilor vamale şi plata taxelor vamale (sau impunerea vamală).
În cadrul politicii vamale, impunerea vamală a jucat şi continuă să
joace rolul principal.Ea îndeplineşte trei funcţiuni:
- de natură fiscală (taxele vamale fiind o sursă de venit la bugetul statului);
- de natură protecţionistă (protejează economia naţională de concurenţa străină);
- de negociere (în sensul că statele pot negocia într-un cadru bilateral sau multilateral concesii vamale).
1. Taxele vamale
1.1. Conceptul de taxe vamale
Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de către stat asupra mărfurilor atunci când acestea trec graniţele vamale ale ţării respective. Rezultă că taxele vamale sunt un instrument de politică comercială de natură fiscală, constituind o sursă de venit la bugetul statului, cu o incidenţă directă asupra preţului produselor care fac obiectul comerţului exterior.
1.2. Clasificarea taxelor vamale
Taxele vamale pot fi clasificate după mai multe criterii:
a) După scopul impunerii se împart în două categorii:
- taxe vamale cu caracter fiscal
- taxe vamale cu caracter protecţionist
Ele se deosebesc după nivelul impunerii: cele cu caracter fiscal au în general un nivel redus, singurul scop pentru care se percep fiind obţinerea de venituri pentru bugetul statului, iar cele cu caracter protecţionist au în general un nivel ridicat, prin intermediul lor urmărindu-se, în primul rând, reducerea forţei concurenţiale a mărfurilor importate şi implicit protejarea pieţei interne de concurenţa străină.
b) După obiectul impunerii, taxele vamale sunt de trei feluri:
- taxe vamale de import
- taxe vamale de export
- taxe vamale de tranzit
Taxele vamale de import sunt cele mai frecvent folosite. Acestea se aplică asupra mărfurilor de import, obligaţia de plată revenind firmelor importatoare. Au rolul de a proteja producţia şi consumul intern, de a diminua competitivitatea produselor străine şi de a asigura venituri pentru bugetul de stat. Atunci când au un nivel diminuat (sau când lipsesc) taxele vamale de import pot determina încurajarea unor fluxuri comerciale (cu unele ţări sau la unele grupe de mărfuri). Taxele vamale de import sunt suportate de către consumatorul final al mărfurilor respective, pentru că, de regulă, cheltuiala cu taxele vamale este inclusă în preţul de vânzare către consumatori. Mai rar, şi parţial, taxele vamale de import sunt suportate de exportator prin reducerea voită a preţului de ofertă, cu scopul asigurării menţinerii competitivităţii produselor proprii pe piaţa respectivă, ori ca urmare a presiunilor făcute de importator. Scopul principal al perceperii de taxe vamale de import este deci protejarea producţiei indigene.
Taxele vamale de export se percep de către stat asupra mărfurilor indigene atunci când acestea sunt exportate. Nu au o largă răspândire pe plan internaţional, comparativ cu cele de import, se percep la un nomenclator redus de produse şi pe perioade limitate de timp. Prin intermediul lor, pe lângă scopul fiscal se pot urmării, în general, două obiective şi anume:
- fie ridicarea preţului la produsele respective pe piaţa internaţională (cu condiţia ca statul respectiv să fie un exportator principal şi furnizor pe piaţa internaţională la produsele vizate);
- fie limitarea unor exporturi (de regulă, produse neprelucrate – materii prime industriale sau agricole, care să fie prelucrate în ţară într-o cantitate mare şi exportate apoi ca produse manufacturate) pentru a încuraja dezvoltarea unor ramuri industriale pentru care ţările respective dispun de o bază corespunzătoare de materii prime.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Taxe Vamale, Tarife Vamale si Efectul Protectionist al Tarifelor Vamale.doc