Analiza sistemului contabil românesc

CAP 1. Etapa pre-comunistă

-De la începuturi până la 1949-

“Pentru a trăi în prezent şi a privi spre viitor este important să ne cunoaştem trecutul” dar la fel de adevărat este şi faptu că “dacă nu ne cunoaştem trecutul riscăm să-l repetăm.”

Introducere

De-a lungul timpului omenirea a încercat să caute răspuns pentru nenumărate întrebări care o frământau, printre aceste întrebări numărându-se şi cea referitoare la momentul apariţiei contabilităţii.

Răspunsul depinde de sfera în cadrul căreia ne circumscriem. Mulţi cercetători susţin că primele însemnări contabile au fost realizate cu 10 000-30 000 ani i.Hr îmbrăcând forma unor crestături pe oase de animale.

În România, formele incipiente ale contabilităţii sunt evidenţiate de însemnări ce îşi au originea în vremea dacilor când idea de contabilitate era în strânsă legătură cu exploatarea minelor de aur de către romani. Potrivit cercetărilor lui C.G. Demetrescu (1972) “documentele” care atestă existenţa unor tranzacţii economico-juridice datează încă din anul 162 şi îmbracă forma unui împrumut de către o persoană fizică în valoare de 60 dinari. În timpul ocupaţiei romane, exista o contabilitate riguroasă cu privire la tributurile cuvenite statului, dar şi la exploatarea minieră şi urmărirea veniturilor acestora. Este greu să vorbim în această perioadă de organe de reglementare a contabilităţii deoarece nu exita dovezi certe a atestări lor. Însă ceea ce putem spune este că, Dacia era organizată în principate şi voievodate, iar cei care impuneau rigurozitatea evidenţelor erau romani, despre care se ştie foarte bine că au fost printre primii care au folosit registre de evidenţă a bogăţiei imperiului. Retragerea imperiul roman din spaţial Carpato-Danubiano-Pontic şi năvălirile barbare ulterioare au condus însă la distrugerea multor documente contabile.

Ulterior întemeieri Ţărilor Române (secolul XIV) apar noi manifestări economice astfel apărând noi însemnări contabile privind felul cum erau administrate veniturile ţării. Astfel, în Condica vistieriei de pe timpul lui Constantin Brancoveanu, una dintre puţinele însemnări contabile care s-au mai păstrat, se oglindesc situaţia politică, socială şi economică a ţării, precum şi modul în care se făcea ocârmuirea financiară din acea vreme şi cât de greu era apăsată Ţară Românească. În Moldova, cronica lui Vasile Lupu de la 1646, cuprinde întinse norme de drept civil, vamal, fiscal şi unele îndreptări de drept canonic. Dimitrie Cantemir prezintă în Descriptio Moldaviae, printre boierii de sfat ai domnitorului şi pe vistiernic sau păzitorul cel mare al vistieriei, care stangea veniturile ţării şi le ţinea la porunca domnului şi avea în subordine scriitorii vistieriei care se numeau „dieci de vistierie”.

Primii paşi spre o contabilitate normată

Pacea de la Adrianopol a constituit prima mare cotitură din viaţa economică a provinciilor româneşti. Anii 1831 (Ţara Românească) şi 1832 (Moldova) reprezintă un punct de referinţă pentru contabilitatea românească, deoarece cele două ţări române erau conduse în baza Regulamentelor Organice, care din punct de vedere al “legislaţiei” contabile constituiau prima lege din istoria României, care reglemetau obligativitatea tinerii evidenţelor contabile, inclusiv la nivel naţional. Pentru prima dată în Ţările Române se organiza o contabilitate regulată, care să facă cu putinţă controlarea daravelilor ce încăpeau pe mâna slujitorilor statului [ ] s-au separat apoi bugetul şi finanţele statului de acelea ale domnitorului şi s-au instaurat, pentru prina oară, organizarea unei contabilităţi publice şi a unui control efectiv asupta mânuirii şi utilizării banului şi bunului public.(C.G.Demetrescu -“Istoria Contabilităţii, 1972)

Prima lucrare de contabilitate în limba romană a apărut la Braşov, în 1837 scrisă de E.I. Nechifor, “Pravila comertiala” şi viza contabilitatea în partida dublă, practică existentă anterior acestui moment. Primul care a contribit la răspândirea contabilităţii în Ţara Românească este Dimitrie Iarcu, institutor în şcoala primară de la Coltea, care în 1844 şi 1845 a publicat o traducere din limba franceză sub numele „Doppia skriptura sau ţinerea catastifelor” , lucrare ce a fost introdusă în învăţământul primar şi a fost tipărită în cinci ediţii. Apariţia şi dezvoltarea profesiunii contabile în România este strâns legată de apariţia şi dezvoltarea învăţământului economic. Cel dintâi profesor de contabilitate în învăţământul superior românesc,Ion Ionescu de la Brad, a fost numit prin decret domnesc profesor „ pentru cursul de contabilitate, economie politică şi financiară.

Primul domeniu reglementat a fost cel al contabilităţii publice în 1861 prin “Regulamentul financiar” a lui C.G. Demetrescu, în timp ce contabilitatea din sectorul privat se supunea prevederilor “Codului de comerţ” ce a intrat în vigoare în 1887.

Un rol determinant în apariţia legilor referitoare la şcolile de comerţ şi la camerele de comerţ l-a avut marele cărturar C.A.Rosetti, care în 1860 a fost numit Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi care a deţinut trimp de trei ani titlul de Prim Staroste al Negustorilor.

Profesia de contabil înregistrează primul pas important în anul 1868 când i s-a oferit lui Theodor Ştefănescu (cel dintâi elev al şcolii de comerţ din capitală) suplinirea catedrei de contabilitate şi cursul mărfurilor. Acesta este cel care face diferenţiere între noţiunea de contabil şi cea de ţiitor de registre, care nu făcea altceva decât să înregistreze mechanic în cărţi, „Titlul de comptabil este cu totul opus ţiitorului de registre. Pentru a posede titlul de comptabil, în adevăratul înţeles al specialităţii este necesar a pătrunde cu iscusinţă în toată întinderea operaţiunilor industriale sau comerciale, unde voim a aplica comptabilitatea şi a înlănţui cu raţiune ştiinţifică tote diversiunile şi subdivisiunile compturilor generale şi ale capitalurilor. În afară de cunoştinţele de economie politică, de compatabilitate, matematică, indispensabile comerţului, compabilul trebue să posede cunoştinţe forte întinse de economia financiară şi administrativă, de drept comercial şi de usul general al operaţiunilor esercitate mai cu sema în piaţa unde este chemat a administra. Misiunea contabilului nu se mărgineşte a da socoteală de o simplă înregistrare a sumelor de intrare şi ieşire. El trebuie să organizeze planul conturilor necesare casei ce i se încredinţează într-un mod logic, clar şi precis.”