Contabilitatea și fiscalitatea decontărilor cu personalul

1. Introducere

Economia națională, prin impozite, taxe și contribuții, are ca obiectiv asigurarea finanțării sectorului public prin multiple prelevări, constituind mobilul intervenției în economie a autorității publice în vederea corectării fluctuațiilor ciclurilor economice caracteristice economiei de piață.

Scopul prelevărilor fiscale este îndeplinirea funcțiilor statului, dar și satisfacerea nevoilor publice sau colective prin intermediul impozitelor și taxelor percepute de bugetul public precum și a contribuțiilor mobilizate pentru constituirea anumitor fonduri cu destinație specială.

Munca reprezintă o activitate conștientă, specifică omului, îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură pentru satisfacerea trebuințelor sale.

Munca este un factor activ şi determinant al producției, ce antrenează ceilalţi factori în vederea obținerii de bunuri şi servicii. Premisa generală a factorului muncă este populația, ca o condiție necesară a existenței societății, şi al cărui rol economic se concretizează în faptul că reprezintă suportul factorului primordial de producție; de asemenea, populația reprezintă destinatarul şi consumatorul rezultatelor oricărei activități economice.

Salariul, în cea mai mare parte a cărților de specialitate, este definit ca fiind prețul forței de muncă sau expresia valorică a acelei pârți din venitul național care este destinată consumului individual, direct al salariaților, în funcție de munca prestată.

2. Veniturile din salarii

Veniturile din salarii sunt reprezentate de totalitatea câștigurilor în bani sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară activități în baza unui contract individual de muncă indiferent de forma sub care acestea se obțin.

Astfel, veniturile din salarii cuprind:

- salariile de bază, denumit și salariul de încadrare;

- indemnizațiile, sporurile, adaosurile, recompensele, stimulentele și premiile de orice fel;

- sumele aferente concediului de odihnă, concediile medicale, inclusiv pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani sau a copiilor cu handicap până la împlinirea vârstei de 18 ani;

- sumele primite din fondul asigurărilor sociale pentru incapacitate de muncă și maternitate;

- precum și orice alte avantaje în bani sau în natură primite de către angajați din partea angajatorilor;

Avantajele în bani sau în natură sunt reprezentate de acele foloase primite de contribuabil în urma unei relații contractuale, acestea fiind impozabile numai dacă au fost considerate cheltuieli deductibile de persoana sau entitatea care le-a acordat.

Avantajele în bani sau în natură pot fi considerate a fi:

- diferența pozitivă dintre dobânda practicată pe piața de credit și dobânda preferențială la creditul acordat contribuabilului;

- folosirea unei locuințe în scop personal;

- acordarea de produse alimentare, lemne de foc, energie electrică, termică, și altele;

- folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii în scop personal;

- cadouri primite cu diferite ocazii, și altele;

Pentru înregistrarea veniturilor din salarii în contabilitatea entității trebuie ca mai întâi acestea să fie evidențiate ca salarii brute datorate de întreprindere personalului.

Pentru personalul încadrat prin contract individual de muncă înregistrarea veniturilor din salarii se face astfel:

641 „Cheltuielile cu salariile personalului” = 421 „Personal - salarii datorate”

Pentru colaboratori, persoane fizice autorizate ori juridice cu contract sau convenție de prestări servicii, înregistrarea veniturilor din salarii se face astfel:

621 „Cheltuielile cu colaboratorii” = 401 „Furnizori”

Pentru întreprindere, veniturile de natura salariilor obținute de personal, reprezintă cheltuieli de exploatare deductibile, care influențează rezultatul din exploatare și în final profitabilitatea entității.

Profitul întreprinderii este menținut printr-un echilibru între cheltuielile cu salariile și veniturile din celelalte activități, astfel că atunci când cheltuielile cu salariile sunt mai mari în condițiile menținerii la același nivel a veniturilor din celelalte activități, atunci profitul întreprinderii va fi cu atât mai mic.

Astfel că, între veniturile salariale și productivitatea muncii la nivelul întreprinderii este necesar să existe un raport direct proporțional.

Creșterea veniturilor salariale poate fi asigurată doar în prezența creșterii productivității muncii, astfel încât profitabilitatea întreprinderii să nu aibă de suferit.