Implicațiile crizei economico-financiare asupra contabilității și profesiei contabile în SUA

I.Consideratii generale privind contabilitatea in SUA

1.1.Factorii de mediu si influenta lor asupra contabilitatii americane

Daca procedam la o analiza istorica a sistemului contabil American, se constata ca evolutia sa curpinde patru perioade relative distincte:

- de la sfarsitul secolului al XIX-lea pana la marea criza a anilor ’30;

- de la sfarsitul marii crize pana la inceputul anilor ’70;

- de la crearea actualului organism de normalizare contabila (1072) pana la sfarsitul anilor ’80;

- perioada anilor ’90.

1.1.1.De la sfarsitul secolului al XIX-lea pana la marea criza a anilor ’30

Desi economia americana este calificata astazi ca o economie a serviciilor, forta sa si pozitia ei de lider isi gasesc sursa intr-un model industrial, model care s-a constituit inca de la sfarsitul secolului trecut, a fost renovat, mai intai, ca raspuns la marea criza a anilor ’30 si dupa dificultatile intampinate in anii ’70, s-a transformat a doua oara, in profunzime, in zilele noastre. De altfel, capitalismul american este in serviciul industriei, iar industria ramane nucleul fortei americane, Este bine de stiu ca marile pusee ale dezvoltarii economice sunt consecinta traversarii unor perioade de criza. Dar transformarile economiei americane nu au ramas in spatiul, totusi limitat, al Statelor Unite. Ele au fost propagate si impuse restului lumii.

Si, totusi, modelul industrial american are o decolare intarziata. El se situeaza inaintea sau imediat dupa razboiul de secesiune (1861-1865). Tara beneficiaza de cateva atuuri inegalabile: un spatiu care pare inepuizabil, imense bogatii energetice si minerale, o populatie care creste numeric mereu (ca urmare a combinarii a doi factori: soldul natural ridicat si fluxurile masive de emigranti).

Piata interna din ce in ce mai vasta, este pusa la adapost prin politicile de protectionism, incepand cu 1860. Capitalurile sunt furnizate de europeni, in special de britanici. Ele conduc la o accelerare a decolarii pana la nivelul la care America isi permite sa investeasca propriile capitaluri si sa devina, inca inainte de 1914, al patrulea exportator mondial de capitaluri.

La sfarsitul secolului trecut, americanii pun bazele unui model industrial nou, diferit de cel european. Modelul lor se caracterizeaza prin cautarea continua a formelor de inovare, printr-o atentie deosebita acordata organizarii muncii, prin utilizarea mai buna a capitalurilor si fortei de munca, prin standardizarea pieselor si prin productia de masa, pentru a genera scaderea costurilor. Printr-o concentrare rapida a intreprinderilor, atat orizontala cat si verticala, se ajunge la constituirea de oligopoluri si monopoluri.

Anii ’20 sunt cei ai prosperitatii. Dupa o criza pasagera, Statele Unite investesc in industriile motrice, industria automobilului, in chimie si in produsele electrice. Industria americana este pionier in materie de organizatie a muncii, prin practicile Tayloriste. Henry Ford introduce in uzinele sale organizarea stiintifica a muncii. El inventeaza productia si lucrul in/la banda.

Capitalismul american manifesta aceleasi dezechilibre ca si cel european: un raport de forte favorabil capitalului, cresteri de salarii inferioare, in general, cresterii de productivitate. Si totusi, cum productivitatea americana este cea mai ridicata din lume, salariile americane sunt net superioare salariilor europene.

In urma crahului bursier care incepe in octombrie 1929, Statele Unite traverseaza cea mai mare criza economica, pe care o va cunoaste vreodata. In intervalul 1929-1933 (durata marii crize), productia industriala se reduce la jumatate, somajul urca galopant pana la 24% in 1933, criza agricola se agraveaza, preturile se prabusesc, politicile de combatere a inflatiei agraveaza si mai mult situatia.

Sub presedintia democratului Franklin D. Roosevelt (noiembrie 1932), sfidand dogmele liberalismului, statul federal intervine pentru a pune in miscare masinaria capitalismului (New Deal). Una dintre primele legi ale politicii “New Deal”, in fapt si una dintre cele mai controversate (pentru ca ea va fi invalidata de Curtea Suprema, in mai 1935), este National Industrial Recovery Act (NIRA), din iunie 1933. Prin aceasta lege, statul suspenda, in mod oficial, legile antitrust, incurajeaza concentrarea intre industriasi, inspirand elaborarea de coduri privind concurenta loiala, in materie de preturi, salarii (introducerea unui salariu minim), durata zilei de lucru, cotele de productie. De asemenea, legea preconiza semnarea unor conventii colective intre patronat si sindicate si garanta realizarea drepturilor sindicale (de exemplu, saptamana de lucru este adusa la 36 de ore, iar lucrul copiilor a fost interzis). Aceste prime masuri sociale vor fi amplificate prin Social Security Act, in 1935, prin crearea unei indemnizatii de somaj si a unui sistem federal de pensionare.

Intregul ansamblu de reglementari votate prin politica New Deal si, in consecinta interventia crescatoare a statului au favorizat geneza unui neocapitalism mai interventionist si mai echilibrat, in cadrul caruia industria va cunoaste un nou avant.

Primele forme de normalizare contabila in Statele Unite, este drept, timide, apar dupa 1887, o data cu crearea “Institutului american al expertilor contabili autorizati” (American Institute of Certified Public Accountants: AICPA), organismul profesiei contabile americane. El a fost si este instanta profesionala reprezentativa a expertilor contabili in Statele Unite si constituie sursa esentiala a doctrinei contabile. Pe planul publicisticii, AICPA emite lunar revista “The Journal of Accountancy”.

Pana in 1929, el a emis foarte putine reguli care sa vizeze comunicarea informatiilor financiare. Se poate afirma ca, inainte de marea criza, in Statele Unite nu exista nici o obligatie contabila reala. Practici contabile contestabile dar tolerate aveau ca efect mascarea situatiei reale a anumitor intreprinderi. Devenise o practica relativ curenta reevaluarea unor active imobiliare si inregistrarea la profituri a plusurilor de valoare nerealizate.

Pentru intocmirea situatiilor financiare, societatile utilizau o multitudine de metode contabile. Pentru ca, trebuie stiut, in Statele Unite, societatile sunt supuse legislatiei statului in cauza si nu legislatiei federale. Or, in acea epoca, nu exista o reglementare nationala asupra informatiilor financiare. Fiecare stat avea propria legislatie, iar confuzia care se crease nu era de natura sa permita o buna informare a investitorilor.

In concluzie , criza din 1929-1933 a fost nu numai o criza economica si financiar-bursiera, ci si o criza care a atins zona calitatii informatiilor financiare. Investitorii se gaseau in postura neplacuta de a fi foarte putin informati. Pe planul contabil, efectul pozitiv al marii crize a fost aparitia necesitatii unor informatii financiare fiabile. La inceputul anilor ’30, intreprinderilor le-au fost impuse cateva norme financiare, in special celor ce emiteau titluri negociabile.