Impozitul pe Profit - Analiza și Studiu de Caz

1. CONSIDERAŢII GENERALE

Impozitul reprezintă cea mai importantă şi cea mai veche resursă financiară aflată la dispoziţia statului. La baza unei adevarate democraţii, impozitele, sunt considerate, de drept şi de fapt, o instituţie cu caracter permanent.

Impozitul are caracter universal, ca o consecinţă a suveranitaţii statului asupra contribuabilului, el fiind o instituţie de drept publică fără de care nu se poate concepe existenţa statului, făcând parte organică din el.

Referindu-se la rolul impozitelor, economistul de origine franceză, Pierre Lalumiere, declară că impozitele pot fi folosite pentru “a incuraja (sub forma exonerării) sau pentru a descuraja (sub forma suprataxării) o anumită activitate economică. Fără să înceteze de a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de intervenţie in domeniul economic şi social”.

Impozitul pe profit reprezintă una din cele mai importante surse de venituri la bugetul de stat şi reprezintă un instrument financiar deosebit de important prin care statul poate interveni în economie şi poate influenţa activitatea agenţilor economici, deţinând un rol important atât în economia unei ţări cât şi în activitatea agenţilor economici.

Standardele contabile pot fi: internaţionale, europene şi naţionale (locale).

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (cunoscute sub acronimul IFRS provenit de la denumirea în limba engleză Internaţional Financial Reporting Standards) reprezintă un set de standarde contabile. În prezent, ele sunt emise de International Accounting Standards Board (IASB). Multe dintre standardele care fac parte din IFRS sunt cunoscute sub vechea denumire de Standarde Internaţionale de Contabilitate (IAS). IAS au fost emise între 1973 şi 2001 de către consiliul Internaţional Accounting Standards Committee (IASC). În aprilie 2001, IASB a adoptat toate standardele IAS, ulterior continuând dezvoltarea lor. Noile standarde poartă însă denumirea de IFRS. Incepând cu anul 1983 reprezentanţii tuturor organismelor profesionale naţionale aderă la Federaţia Internaţională a Experţilor Contabili (IFAC).Astăzi, Standardele Internaţionale de Contabilitate adoptate sunt utilizate şi de ţări care nu sunt membre IFAC. Deşi în prezent nu se mai emit standarde IAS, cele deja existente sunt în continuare în vigoare până la înlocuirea sau modificarea lor prin emiterea de noi standarde IFRS.

Necesitatea standardizării contabilităţii pe un plan superior celui naţional decurge direct din internaţionalizarea fluxurilor de capital (investitorii dintr-o ţară investesc în altă ţară).

Pentru a investi în afară, întreprinzătorii trebuie să aibă la dispoziţie informaţii privind situaţia si performanţa financiară a întreprinderilor din alte ţări. Aceste informaţii trebuie să fie similare celor pe care le au la dispoziţie în propria ţară, trebuie să fie relevante, corecte şi unitare.

Standardele Internaţionale de Contabilitate constituie limbajul mondial de raportare financiară.

Preocuparea pentru standardizarea contabilă este o activitate continuă, standardele fiind promovate, adoptate, apoi amendate şi in final înlocuite cu altele noi, după cum o cere dezvoltarea vieţii economice mondiale.

Pentru România, una dintre cele mai sensibile probleme legate de aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate o reprezintă relaţia şi legatura dintre contabilitate şi fiscalitate, în condiţiile deconectării principiilor contabile de regulile fiscale. Dar şi în această situaţie există o legatură între cele două şi anume impozitele amânate.

OMFP 1.784/2003 precizează că, începînd cu

situaţiile financiare ale anului 2005, IAS/IFRS se aplică de următoarele categorii de persoane juridice:

a) persoanele juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin OMFP nr. 94/2001, cu modificările ulterioare;

b) instituţiile reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;

c) instituţiile de credit;

d) societăţile de asigurare, asigurare/reasigurare şi de reasigurare şi brokerii de asigurare;

e) companiile şi societăţile naţionale, regiile autonome şi alte persoane juridice de interes public nominalizate de Ministerul Finanţelor;

f) persoanele juridice care aparţin unui grup de societăţi şi intră în perimetrul de consolidare de către o societate mamă care aplică IAS/IFRS;

g) persoanele juridice care la sfîrşitul anului precedent depăşesc două din următoarele trei criterii:

- cifra de afaceri - peste 7,3 milioane euro;

- total active - peste 3,65 milioane euro;

- număr mediu de salariaţi - peste 50;

h) persoanele juridice, altele decît cele de mai sus, pe baza aprobării date de Ministerul Finanţelor, ca urmare a opţiunii acestora de aplicare a IFRS.

Aceste persoane juridice pot aplica prevederile Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară chiar de la înfiinţarea lor.