Istoria Contabilității Publice

Introducere

Contabilitatea publică constituie contabilitatea care asigură evidențierea tuturor operațiunilor de încasări și plăți referitoare la fondurile publice. Ea evaluează obligațiile contribuabililor, evidențiază încasările din aceste obligații și determină diferențele din obligațiile neonorate, precum și responsabilitatea ordonatorilor de credite privind efectuarea plăților din fondurile publice. Organizarea acesteia este obligatorie pentru toate autoritățile publice, comunitățile teritoriale, instituțiile publice naționale și locale.

În accepțiunea modernă, contabilitatea, rolul său reprezentativ și multiplele funcții în activitatea economică, financiară și socială are o istorie proprie, ale cărei începuturi sunt greu de delimitat datorită trecutului îndepărtat al genezei contabilității.

Ceea ce constituie o certitudine este faptul că apariția contabilității și evoluția lentă, sinuoasă a acesteia au ca factor determinant necesitatea practică de a cunoaște anumite realități de natură economică, financiară, socială. A avut la început un caracter rudimentar, care pe măsura dezvoltării a crescut rolul ei de cunoaștere a realităților. Numai experiența practică dobândită treptat în domeniul cunoașterii, cu ajutorul evidenței a creat premisele elaborării de reguli, principii și norme cu caracter teoretic privind contabilitatea.

Noțiunea de contabilitate în înțelesul ei de astăzi nu este echivalentă cu niciuna din însemnările sau urmele scrise folosite de unele triburi indiene, nici cu tăblițele de lut ars, nici cu alte însemnări descoperite în Persia, aceasta constituind etapa evidenței rudimentare.

Etapele evoluției contabilității

Contabilitatea începe să se dezvolte în Roma Antică în primele registre contabile. Primii care au expus regulile dublei înregistrări: Benedict Cotrulli, Luca Paciolo(în operă “Cu privire la comerț și comerciantul onest”). Abia în secolul XIX-lea contabilitatea devine știință, până în prezent ea este considerată ca un instrument de control și gestiune.

Etapele formării și dezvoltării contabilității:

• etapă – registre contabile

• etapă – (1494 – 1700) este strâns legată de dezvoltarea și extinderea comerțului și a băncilor, se caracterizează prin răspândirea și consolidarea contabilității duble adică este menită să îndeplinească rolul economic şi administrativ. Pe de o parte ea era menită pentru a reflecta în mod corect clar și operativ afacerile și operațiunile comercianților și a bancherilor și să permită controlul agenților.

• etapă – (sec.XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea) s-a marcat prin:

a) Consacrarea bilanțului și contului de rezultate și creșterea rolului contabilului în raporturile dintre asociați-acționari și conducerea întreprinderii.

b) Dezvoltarea activității analitice și separarea dintre contabilitatea generală și cea analitică

IV. etapă – (până în prezent) cuprinde și marchează evoluția contabilității. Se caracterizează prin:

a) Normarea și reglementarea contabilității generale – își găsesc expresie în faptul că în cea mai mare parte a țărilor contabilitatea întreprinderilor se sprijină pe o termenologie și pe reguli comune și produce documente de sinteză a căror conținut este identic.

b) Dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul contabilității.

Contabilitatea a început să se contureze în evul mediu odată cu apariția capitalismului, a extinderii economiei monetare. Stadii superioare de dezvoltare au atins contabilitatea în unele orașe mari ale Italiei de Nord – Florența, Veneția - dezvoltarea afacerilor în sec.XV impunând conceperea și aplicarea ”metodei venețiene” de organizare a contabilității.