Standarde Internaționale de Raportare Financiară pentru Instituții Publice

IAS 36 DEPRECIEREA ACTIVELOR

Informaţii cu caracter general

Pot exista situaţii în care influenţe externe sau modificări în metodele de producţie din cadrul entităţii duc la scăderea valorii unui activ mult mai mult decât este recunoscut în cheltuielile anuale cu amortizarea. În acest caz, se spune că activul este depreciat.

IAS 36 tratează contabilitatea şi prezentările de informaţii necesare în cazul în care activele sunt depreciate. IAS 36 nu acoperă deprecierea stocurilor, a creanţelor privind impozitul amânat sau deprecierea celor mai multe din activele financiare, a căror recunoaştere şi evaluare este tratată în alte standarde.

Standardul se referă şi la condiţiile care trebuie să existe înainte ca o pierdere din depreciere recunoscută în anii trecuţi să poată fi reluată. În orice caz, deoarece acesta va fi primul an de aplicare a standardului, prezentarea nu ia în considerare reluările, căci e puţin probabil ca entităţile să aibă constituite provizioane în acest scop în situaţiile financiare.

Pierderile din depreciere recunoscute sau reluate trebuie să fie tratate în conformitate cu cerinţele din IAS 36 şi nu conform tratamentului contabil de bază sau tratamentului contabil alternativ permis pentru alte modificări ale politicilor contabile ca, de exemplu, cele prezentate în IAS 8.

Spre deosebire de alte standarde, la prima adoptare, IAS 36 trebuie aplicat doar prospectiv. Standardul intră în vigoare pentru situaţiile financiare aferente perioadelor contabile cu începere de la 1 iulie 1999.

Recunoaştere

Standardul cere efectuarea unei revizuiri oricând există un indiciu că valoarea contabilă (valoarea netă înregistrată în contabilitate) a unui activ poate să fi scăzut sub valoarea recuperabilă.

O pierdere din depreciere trebuie recunoscută ori de câte ori valoarea contabilă depăşeşte valoarea recuperabilă adică, valoarea care ar trebui recuperată prin folosirea sau vânzarea activului. În acest caz, valoarea contabilă a activului este redusă la valoarea recuperabilă. Această reducere este cunoscută ca o pierdere din depreciere.

Deprecierea activelor înregistrate la cost

Pierderea din depreciere trebuie recunoscută imediat în contul de profit şi pierdere.

Deprecierea activelor înregistrate la valoarea reevaluată

Pierderea din depreciere trebuie tratată ca o scădere a reevaluării pentru activele înregistrate anterior la valoarea reevaluată. Prin urmare, pierderea din depreciere trebuie stabilită prin raportare la surplusul de reevaluare aferent deprecierii activelor. Acolo unde surplusul de reevaluare nu este suficient pentru a acoperi pierderea din depreciere, soldul rămas trebuie recunoscut în contul de profit şi pierdere.

Indicii pentru a stabili dacă un activ poate fi depreciat

La fiecare dată a bilanţului, o entitate trebui să evalueze dacă există vreun indiciu că deprecierea a avut loc.

Unde nu există astfel de indicii, atunci nici o altă cerinţă din IAS 36 nu mai trebuie aplicată.

Cu toate acestea, acolo unde există un indiciu că a avut loc o depreciere, entitatea trebuie să estimeze valoarea recuperabilă a activului. Paragraful 9 din standard oferă detalii despre principiile pe care entitatea trebuie să le ia în considerare când stabileşte dacă a avut loc sau nu o depreciere, dintre care unele sunt aduse în discuţie mai jos:

Surse externe de informaţii

• o scădere semnificativă a valorii de piaţă a activului. Adică, valoarea sa a scăzut considerabil, mai mult decât era estimat datorită utilizării normale;

• modificări semnificative cu efect negativ asupra entităţii, survenite în mediul tehnologic, economic, legislativ şi de piaţă în care societatea operează;

• valoarea contabilă a activelor nete ale entităţii este mai mare decât capitalizarea ei pe piaţă.