Strategia de Dezvoltare și Diagnosticul Financiar

CAPITOLUL I

FINANŢELE FIRMELOR, COMPONENTĂ A SISTEMULUI FINANCIAR

Finanţele au apărut pe scena vieţii social-economice, pe fondul dezvoltării factorilor de producţie şi a relaţiilor băneşti, o dată cu apariţia statului şi a instituirii funcţiilor sale publice.Dezvoltarea forţelor de producţie şi a relaţiilor marfă-bani, instituirea proprietăţii private, apariţia claselor sociale antagoniste şi a statului au făcut necesară instituirea finanţelor.

În literatura de specialitate, se folosesc mai multe expresii făcând parte din familia cuvântului finanţe, în sensuri apropiate sau diferite, după caz: finanţe, finanţe publice, finanţe private, finanţe socialiste.Cuvântul finanţe îşi are originea în limba latină.În secolele al XIII-lea şi al XIV-lea se foloseau expresiile finatio, financias şi financia pecuniaria, în sensul de „plată în bani”. În Franţa, în secolul al XV-lea, se foloseau expresiile hommes de finances şi financiers pentru denumirea arendaşilor de impozite şi a persoanelor care încasau impozitele regelui;finance însemna o sumă de bani şi mai ales un venit al statului, iar finances întregul patrimoniu al statului.În limba germană, în secolele al XV-lea-al XVII-lea, se întâlneau expresiile Finanz, care înseamnă plată în bani, şi Finanzer, care desemna pe cămătar. Cu vremea, cuvântul finanţe a căpătat un sens foarte larg, incluzând bugetul statului, creditul, operaţiile bancare şi de bursă, relaţiile cambiale ş.a., adică resursele, relaţiile şi operaţiile băneşti.

Evoluţia şi diversificarea finanţelor au urmat cursul firesc al dezvoltării societăţii, determinând tipuri de relaţii financiare distincte, care, în sens larg, formează verigi ale sistemului financiar şi de credit, cunoscute în literatura de specialitate:

• Finanţele întreprinderilor;

• Bugetul de stat;

• Bugetul asigurărilor sociale de stat;

• Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă;

• Relaţiile de credit.

Finanţele întreprinderii reprezintă veriga primară a sistemului financiar la nivelul întreprinderii derulându-se cea mai mare parte a relaţiilor financiare în general. Prin intermediul întreprinderilor se formează cea mai mare parte a veniturilor bugetare şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi se derulează proporţia covârşitoare a creditelor.

Totalitatea raporturilor generate de formarea, repartizareaa şi utilizarea fondurilor băneşti necesare realizării variatelor activităţi economice, sociale, culturale etc. la nivel de întreprindere reprezintă esenţa finanţelor acesteia. Finanţele întreprinderii se prezintă ca o ramură a ştiinţei financiare, care analizează mecanismele şi metodele de procurare şi gestionare a resurselor financiare, izvoarele şi destinaţia acestor resurse, în vederea satisfacerii diferitelor nevoi şi obţinerea unor profituri cât mai mari.

Într-o altă accepţiune, “finanţele constau în trei domenii interdependente:

(1) pieţele monetare şi de capital sau finanţele la nivel macroeconomic, care operează cu concepte macroeconomice;

(2) Investiţiile –se concentrează asupra deciziilor individuale sau ale insituţiilor financiare (cum ar fi fondurile mutuale şi de pensii), de a alege dintre diferite valori mobiliare din care să se formeze portofoliul;

(3) finanţele manageriale sau corporaţionale- care implică managementul firmelor”.

Firma reprezintă forma organizaţională, operaţională a business-ului.Firmele acţionează pe o piaţă concurenţială, concurenţa fiind condiţionarea permanentă a funcţionării ei.

În lupta concurenţială este vital necesar ca fiecare firmă să urmărească obţinerea unui profit cel puţin la nivelul concurentului, dacă nu chiar mai mare.Comparaţia nu se poate face decât prin mărimi relative-profitul raportat la capitalul investit, cunoscut în practica şi literatura financiară sub denumirea de rată a rentabilităţii economice sau rată a randamentului.

Concurenţa fiind o stare permanentă şi stradania de depăşire trebuie să fie permanentă.Deci relaţia:

rAi>rAconc

unde: rAi=rata randamentului unei firme

rAconc=rata randamentului concurentului

Concurenţa obligă firma de a investi ori de câte ori rata randamentului ce ar putea fi obţinută în urma investitţiei este mai mare decât rata dobânzii aferente capitalului împrumutat pentru finanţarea investiţiei, adică:

rAi>d

unde:d=rata dobânzii bancare

Firma, ca unitate patrimonială de sine stătătoare, cu scop lucrativ, vizeză atingerea unui obiectiv, funcţie de care se organizează şi se defăşoară întreaga ei activitate.În teoria financiară clasică obiectivul esenţial al firmei se definea sub forma maximizării profitului.Obiectivul este atins atunci când se realizează egalitatea dintre încasările marginale şi costul marginal al firmei. Având în vedere scopul constiturii şi utilizării fondurilor pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii sau în vederea obţinerii şi repartizării de profit, finanţele, în general, cuprind 2 ramuri importante: finanţele publice şi finanţele private.

Clasificarea finanţelor în publice şi private se face în funcţie de natura dreptului după care entităţile îşi conduc activităţile, public sau comercial. Această delimitare este posibilă, în special, în ţările cu economie de piaţă, în care coexistă proprietatea publică şi cea privată, ambele având contribuţia lor în realizarea PIB.

Finanţele publice vizează aspectul mezo şi macroeconomic, sunt asociate cu statul, unităţile sale administrativ-teritoriale, alte instituţii de drept public şi cuprind relaţiile economice băneşti apărute în procesul repartizării PIB (produsului intern brut) prin care se formează şi se utilizează resursele acestor entităţi în vederea satisfacerii unor nevoi colective: acţiuni social-culturale (învăţământ, sănătate, artă, cultură, sport), apărarea ordinii în statul de drept; apărarea naţională; investiţii economice în ramuri de interes prioritar pentru securitate şi populaţie.

Finanţele private vizează aspectul microeconomic şi sunt asociate cu întreprinderile economice, băncile comerciale, societăţile de asigurări şi alte forme juridice de drept comercial şi cuprind relaţiile economice băneşti prin care se constituie şi se utilizează capitalurile acestora în scopul creşterii valorii lor, obţinerii şi repartizării de profit. Conţinutul finanţelor private este analizat pe 3 planuri:

• Practică financiară;

• Politică financiară;

• Teorie financiară.