Importanța participării cetățenilor în procesul decisional în administrația publică din România

1. Societatea civilă şi rolul cetăţeanului-o abordare clasică

Esenţa guvernământului atenian era credinţa că puterea aparţine poporului(demos) care trebuie să o exercite prin participarea la treburile publice.Gradul în care cetăţenii îşi asumă rolul de participanţi activi la viaţa cetăţii este măsura calităţii cetăţinilor, ceea ce constituie diferenţa dintre un stat mare şi un stat populat

„Societatea în care indivizii participă de fapt la decizii, adică societatea democratică, este societatea în care indivizii cred că trebuie să partcipe.De asemenea, este societatea în care cred că pot participa şi ştiu cum să obţină aceasta.” Din punct de vedere al teoriilor care studiază tranziţia la democraţie a fostelor ţări comuniste, societatea civilă reprezintă”arena în care grupuri auto-organizate, mişcări şi indivizi relativ autonomi faţă de stat încearcă să creeeze asociaţii şi să-şi promoveze interesele”

În contextul astfel definit al societăţii civile, dreptul cetăţinilor la asociere apare ca o necesitate.Recunoaşterea acestui drept este primul pas pe care Tocqueville îl identifică în succesiunea care îl conduce pe cetăţean către implicarea activă în viaţa politică.Al doilea pas îl reprezintă acordarea libertăţii de asociere care este necesara pentru a oferi activităţii asociative spaţiu de manifestare şi influenţa sporită.

1.1.Participarea cetăţenilor-definiţii

O primă definiţie a participării pe care o supun analizei în această lucrare îi aparţine lui Russel J.Dalton.”Aceasta este o carte despre oameni-că cetăţeni, votanţi, protestatari, activişti în comunităţi, membri ai partidelor şi spectatori ai evenimentelor politice”.Deşi nu apare că o definiţie a cetăţenilor în viaţa societăţii, unele dintre ele cu relevanţă politică(votul, protestele, apartenenţa la partide sau activitatea în campanii.

O a doua definiţii ii aparţine lui Sartori”Participarea înseamnă a lua parte personal, a te implica din iniţiativă proprie şi din voinţă proprie.Participarea nu înseamnă a lua parte ca urmare a întămplării sau circumstanţelor şi cu atât ,mai puţin înseamnă situaţia în care eşti impicat în lipsa voinţei personale şi exprimate de a fi implicat”.Această definiţie exclude din sfera participării acele situaţii în care individul este parte a unei forme de asociere civică datorită simplului fapt că este proprietarul unei case şi astfel parte din asociaţia de proprietari.Regăsim în definiţia lui Sartori necesitatea existenţei unei componente psihologice şi volitive care trimite către definiţia dată e Verba, Schlozman şi Brady „participare este o activitate voluntară şi deci, implică alegerea(choice) accentul cade pe a face ceva a se implica activ în activ în politică.

Prin termenul de participare cetăţeanului se înţelege acea activitate voluntară,neremunerată, având drept scop influenţarea directă sau indirectă a selecţiei reprezentanţilor şi a deciziilor acestora, exercitarea presiunii pentru a genera reacţie din partea sistemului şi articularea şi promovarea activităţilor, interesor şi a deciziilor individuale sau ale grupului la care individul aderă.

1.2.Participare cetăţenilor-tipologie

O primă tipologie supusă discuţiei este cea elaborată de Verba şi Nie(1972) demersul celor doi autori fiind însă limitat de natura studiului efectuat, care se preocupă numai de acele activităţi acceptate de sistem şi care se desfăşoară în limitele stabilite de acesta.Sunt identificate astfel patru modalităţi generice de participare a cetăţenilor votul, activitate în campanie, activitatea comunală şi contractarea autoriăţilor.

Cea mai elaborată tipologie este însă cea a lui RusseL. J. Dalton(1998), bazată pe cinci moduri de participare a cetăţenilor, votul, activitatea în campanie, activitatea comunală, contractarea oficialilor şi participarea de protest(neconvenţională).

Participarea neconvenţională constă în semnarea de petiţii, ocuparea de clădiri, provocarea de pagube materiale, violenţa fizică.Elementul comun tuturor tipologiilor îl constituie distincţia între participarea convenţională şi cea neconvenţională, chiar dacă există diferenţe din punct de vedere al acţiunilor circumscrise fiecărei categorii de către fiecare autor sau grup de autori.

Participarea convenţională este definită ca reprezentând”acele modalităţi de implicare asociate în mod normal cu procesul democratic”.Prin analogie formele neconvenţionale de participare au fost considerate cele care depăşesc cadrul democratic, limitele legale sau „sunt considerate neacceptate şi neadecvate de către cultura politică dominantă, chiar dacă sunt legale”.Participarea convenţională poate fi divizată în două categorii principale: participarea convenţională electorală şi participarea convenţională ne-electorală.