Modificarea societăților comerciale

INTRODUCERE

Orice economie naţională este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate, unde se întâlnesc şi se reglează, liber sau dirijat, cererea şi oferta de active financiare, necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii. Din punct de vedere al sferei de cuprindere, în literatura de specialitate s-au conturat două accepţiuni referitoare la piaţa de capital: concepţia anglo-saxon şi concepţia continental-europeană.

În concepţia anglo-saxon, piaţa financiară este formată din piaţa de capital împreună cu piaţa monetară. În acest context, pe piaţa de capital se asigura investirea capitalurilor pe termen mediu şi lung. Pe piaţa monetară se realizează atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieţei interbancare, a pieţei scontului, a pieţei efectelor de comerţ, a pieţei certificatelor de comerţ, a pieţei eurovalutelor etc.

În concepţia continental - europeană, piaţa de capital are o structură complexă care cuprinde: piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară. În România s-a adoptat concepţia anglo-saxon, potrivit căreia piaţa financiară, aflată la intersecţia ofertei de fonduri cu cererea de fonduri în economie, este compusă din două mari segmente: piaţa monetară (interbancară) alcătuită din ansamblul relaţiilor de credit pe termen scurt, având la baza active fără caracter negociabil şi piaţa titlurilor financiare (piaţa de capital) ce desemnează tranzacţiile cu titluri pe termen mediu şi lung.

Instituţiile financiar-bancare din România se constituie într-o piaţă financiară bine reglementată şi controlată de organisme de supraveghere: Banca Naţională a României pentru piaţa monetară şi respectiv, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare pentru piaţa de capital. Segmentul primar al pieţei financiare este indispensabil, asigurând emisiunea şi prima vânzare a titlurilor noi şi se organizează prin intermediul băncilor sau al societăţilor de valori mobiliare. Segmentul secundar este format de o piaţă “de ocazie”, unde titlurile se revând în mod repetat, de regulă la un preţ actual superior.

CAPITOLUL I

I.1 PREZENTAREA GENERALĂ A CONCEPTULUI DE

VALORI MOBILIARE

Valorile mobiliare sunt instrumentele negociabile emise în formă materială sau evidenţiate prin înscrieri în cont, care conferă deţinătorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului - drepturi de proprietate sau drepturi de creanţă asupra acestuia - conform legii şi în condiţiile specifice de emisiune a acestora.

Valori mobiliare pot fi acţiunile, obligaţiunile, instrumentele financiare ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instrumentele financiare derivate sau orice alte instrumente financiare încadrate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în această categorie.

Piaţa financiară are atât un rol economic, cât şi unul social. Din punct de vedere economic acestea contribuie la dezvoltarea procesului investiţional, iar din punct de vedere social, asigura protecţia veniturilor economisite.

Piaţa financiară are două componente ale căror funcţiuni sunt diferite şi complementare şi anume piaţa financiară primară specializată în colectarea veniturilor economisite şi piaţa financiară secundară care asigura mobilitatea şi lichiditatea economiilor plasate.

Piaţa financiară primară asigură colectarea veniturilor economisite de la posesorii de capital financiar disponibili pe piaţa internă şi cea internaţională. Această piaţă pune în legătură subiecţii care dispun de un capital financiar excedentar propriu şi care doresc să plaseze acest excedent cu subiecţii economici care au un deficit de resurse financiare, aşadar piaţa financiară primară îndeplineşte funcţia de finanţare, de alocare de capital financiar.

Finanţarea se poate realiza în mod direct sau indirect. Spre exemplu când veniturile economisite de sectorul populaţiei sunt superioare investiţiilor realizate de subiecţi, deţinătorii de economii prin intermediul pieţei financiare pot finanţa direct deficitele financiare subiecţilor economici solicitatori de capital financiar. Acest lucru se realizează prin cumpărarea de fiecare persoană a titlurilor financiare emise de aceştia. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi când anumite întreprinderi din sectorul productiv sau alte organisme financiare investesc mai mult decât economisesc, adică cumpără titluri financiare de la cei care au nevoie de resurse. Cel mai mare solicitator de resurse în acest sistem de finanţare îl reprezintă statul şi administraţiile sale locale.

Pe piaţa financiară organismele financiare de intermediere asigură colectarea de capital financiar obţinând resurse financiare sub forma emisiunii de titluri financiare pe care apoi le împrumută întreprinderilor publice şi private prin cumpărarea titlurilor financiare emise de acestea.

Piaţa financiară secundară asigură deţinătorilor de titluri financiare lichiditatea şi mobilitatea veniturilor economisite, constituind un cadru organizat ce se numeşte bursa de valori pentru schimbarea titlurilor financiare emise.