Extras din proiect
Acţiunea civilă este o instituţie de drept civil; ea devine instituţie de procedură penală doar în masura în care se exercită într-un proces penal, alături de acţiunea penală
Ca instituţire de procedură penală a fost definită ca “mijlocul legal prin care o persoană care a suferit un prejudiciu prin infracţiune cere repararea acestuia în cadrul procesului penal”. În doctrină, au mai fost date şi alte definiţii ale acţiunii civile exercitate în procesul penal: “mijlocul legal prin care persoana păgubită cere să-i fie reparat prejudiciul cauzat”, “mijlocul legal prin care persoana păgubită printr-o infracţiune solicită repararea pagubei produse ca urmare a infractiunii”.
Dacă fapta constituie infracţiune, în mod obişnuit se introduce la instanţa penală o acţiune căreia îi este alăturată şi acţiunea civilă. În acest caz, instanţa competentă să judece acţiunea penală este ţinută să soluţioneze şi acţiunea civilă. Acţiunea civilă are un caracter accesoriu fată de acţiunea penală; se poate pune în mişcare doar în măsura în care se poate porni şi acţiunea penală principală.
Este recunoscut dreptul unei persoane de a alege instanţa care să-i judece litigiul privind prejudiciul în cauză; deci o personă vătămată poate opta ca latura penală (vinovăţia, răspunderea penala) să se rezolve la o instanţă penală şi latura civilă la o instanţă civilă, dar în mod normal cele două acţiuni, având ca izvor aceeaşi faptă a omului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă.
II.RATIUNEA ŞI AVANTAJELE SOLUŢIONARII
ACŢIUNII CIVILE ÎN CADRUL PROCESULUI PENAL
Prin hotărârea pe care o pronunţă, instanţa de fond soluţionează atât acţiunea penală, cât şi acţiunea civilă. Potrivit prevederilor art. 346 cod de procedură penală, instanţele sunt obligate să se pronunţe asupra acţiunii civile, atât în cazul condamnării, cât şi în cazul achitării inculpatului sau a încetării procesului penal.
Acest text stabileşte regula generală după care soluţionarea acţiunii civile trebuie să se facă odată cu acţiunea penală.
Separarea judecării celor două acţiuni, poate fi determinată de întârzierea judecării acţiunii penale (art.347 cod de procedură penală). Această regulă se aplică indiferent dacă instanţa urmează să pronunţe condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, prin disjungerea acţiunii civile şi amânarea judecării acesteia într-o altă sedinţă
Raţiunea judecării acţiunii civile o dată cu acţiunea penală este determinată, în procesul penal, de mai multe motive:
- pentru evitarea unor soluţii contradictorii, dacă acţiunea s-ar judeca separat;
- prin procedura procesului penal se îndeplineşte unul din scopurile acestuia – repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin infracţiune să fie cât mai repede obţinută;
- în loc de două procese – unul penal şi unul civil, instanţele judecă un proces unic, evitând încărcarea instanţelor cu procese civile, economisind totodată timpul şi cheltuielile părţilor, plata taxelor, etc.;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Actiunea Civila in Procesul Penal.doc