Cuprins
- Introducere ...2
- Capitolul I: Notiuni generale cu privire la urmărirea penală ...7
- 1.1. Aspecte generale ...7
- 1.2. Obiectul urmăririi penale ..8
- 1.3. Organele de urmărire penală 11
- 1.4. Începerea urmăririi penale ...12
- 1.5.Condițiile cerute de lege pentru a se putea impune începerea urmăririi penale ...14
- 1.6. Începerea urmăririi penale in rem și in personam ...16
- 1.7. Sesizarea organelor de urmărire penală ...18
- 1.7.2. Modurile generale de sesizare .19
- 1.7.3. Modurile speciale de sesizare ...24
- 1.8. Cadrul tactic al organizării anchetei penale .27
- 1.8.1. Planificarea urmăririi penale .27
- 1.8.2. Conținutul planului de urmărire penală 28
- 1.8. Urmărirea penală a minorilor ...32
- Capitolul 2. Acțiunea penală ...35
- 2.1. Noțiunea acțiunii penale ..35
- 2.2. Obiectul și subiecții acțiunii penale .35
- 2.3. Trăsăturile acțiunii penale ...36
- 2.4.Punerea în mișcare a acțiunii penale .37
- 2.5. Cazuri care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale .40
- 2.6. Activitatea de probațiune în faza de urmărire penală ..44
- 2.6.1. Audierea subiecților procesuali principali 45
- 2.6.2. Utilizarea de metode speciale de supraveghere sau cercetare ..47
- 2.7. Terminarea urmăririi penale 49
- Lege ferenda ...51
- Studiu de caz ...53
- Cocluzii ...58
- Bibliografie .61
Extras din licență
Introducere
Dacă nu poate exista o infracțiune fară incalcarea unei norme de incriminare ( nullum crimen sine lege ), nu poate exista nici pedeapsă fară judecată ( nulla poena sine judicio).
În structura tipică a procesului penal distingem trei faze:
- urmarirea penală;
- judecata;
- punerea în executare a hotărârilor penale;
Această compartimentare a procesului penal corespunde specificului activităților ce se impun a fi desfășurate în vederea bunei rezolvări a cauzei penale.
Fiind o componentă de bază a procesului penal, urmarirea penală a evoluat în timp odata cu acesta. În devenirea sa istorică, procesul penal a cunoscut trei mari sisteme, și anume: sistemul acuzatorial, sistemul inchizitorial și sistemul mixt.
Ca urmare a influenței justiției private în sistemul acuzatorial, partea cea mai importantă a procesului penal o reprezenta judecata, motiv pentru care activitațile procesuale se desfășurau mai mult la instanța sau aproape în exclusivitate în fața acesteia.
Forma acuzatorială a procesului penal conducea la rezolvarea cauzei aproape în întragime în ședința de judecată, activitatea premergatoare judecății lipsind aproape cu desăvârșire. în cadrul judecății, acuzatorul avea dreptul să-și sprijine acuzațiile pe orice probe, iar acuzatul își putea dovedi nevinovăția prin orice mijloace. Acest lucru convenea judecătorilor, deoarece le oferea posibilitatea de a da soluții discreționare , mai ales că pentru stabilirea vinovăției sau nevinovăției puteau invoca inclusiv semnele divine.
,,Pe masură ce se consolidau funcțiile statului și societatea evolua, sistemul acuzatorial a fost înlocuit cu sistemul inchizitorial, care iși are rădăcinile în dreptul canonic, desfășurat în fața organelor de jurisdicție ecleziastice” . Sistemul inchizitorial era la fel de injust, deoarece aplica reguli de drept care permiteau ca nobilul să fie crezut înaintea iobagului, clericul înaintea laicului, bărbatul înaintea femeii, iar mijloacele de probă erau limitate și ierarhizate, astfel că marturisirea era probă foarte importantă, în timp ce declarația unui singur martor nu era luată în seamă decât în condițiile în care era dublată de declarația unui alt martor care să o confirme pe prima.
Cel de-al treilea sistem, și anume sistemul mixt, a luat naștere în urma dezvoltării ideii de armonizare a legislației procesual penale cu realitățile social-economice ale vremii. Astfel, procesul penal mixt preia de la sistemul inchizitorial faza de urmarire, care se desfășura din oficiu și era secreta, iar de la sistemul acuzatorial, faza de judecată, care era publică, orală și contradictorie.
Forme însă ușor conturate ale urmăririi penale ca fază distinctă a procesului penal, incep să apară în Europa Apuseană în secolul al XIII-lea când s-a profilat așa numita “investigație” sau “anchetă”.
Desigur că acele forme incipiente ale desfășurării procesului penal, într-o formă mult simplificată, nu raspundeau sarcinilor deosebite care se impun pe planul reacției sociale pentru tragerea la raspundere penală a celor ce săvârșesc infracțiuni.
În aceste condiții, evoluția procesului penal a fost diferită în funcție de condițiile social-economice și politice din fiecare țară. În țara noastră s-a ajuns treptat la formula procesului penal format din trei faze, și anume: urmarirea penală, judecata și punerea în executare a hotărârii penale rămase definitive.
Potrivit Codului de procedură penală din 1936, activitatea procesuală care premergea judecății era formată din primele cercetări, urmarirea și instrucția penală. În terminologia codului din 1936 “urmarirea” echivala cu punerea în mișcare a acțiunii penale și îndeplinirea celorlalte activități procesuale legate de aceasta.
În anul 1952 a fost desființată instituția judecătorului de instrucție, urmarirea penală concretizându-se în continuare, până în 1969, în doua forme paralele, cercetarea și ancheta penală.
Din cadrul organelor judiciare care desfășurau activități procesuale în faza de urmarire, faceau parte atât poliția judiciară propriu-zisă, cât și procurorii din cadrul Ministerului Public și, respectiv, judecătorii cu drept de jurisdicție.
,,În accepția Codului de procedură penală din 1936, magistrații puteau exercita activități de poliție, cazuri în care ei se manifestau ca adevarați ofițeri de politie judiciară deși, sub aspect organizatoric erau exponenții puterii judecătorești. O exercitare a poliției judiciare de către judecatorul de la judecătorie era necesară,, deoarece, potrivit legii, judecătoriile nu aveau parchete, procurorii fiind constituiți în asemenea organisme numai începand cu nivelul tribunalului” .
Bibliografie
A. Lucrări cu caracter general, tratate, cursuri, monografii.
1. I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedura penala. Partea generala. Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2015.
2. I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea specială. Universul Juridic București 2015.
3. M. Olariu, C. Marin, Drept procesual penal. Partea generala. Curs universitar.
4. A. Pintea, D. C. Pintea, A. C. Bălănescu, Urmărirea penală, Universul Juridic, București, 2017.
5. E. Stancu Tratat de Criminalstică, Universul Juridic, București 2015.
6. Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ed. a II-a, Ed. Hamangiu, Bucuresti 2008l.
7. M. Udroiu, Procedura penala. Partea generala, Ed. C.H. Beck, Bucuresti 2014.
8. M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială. Ed. C.H. Beck, București, 2014.
B. Legislație.
1. Codul de procedură penală, adoptat în anul 2010 prin Legea nr. 135/2010, publicat în M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările ulterioare aduse prin:
2. Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicată in M. Of., Partea I nr. 515 din 14 august 2013.
3. Ordonanța de urgență nr. 3/2014 pentru luarea unor masuri de implementare necesare aplicarii Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru implementarea altor acte normative publicată in M. Of., Partea I nr. 98 din 7 februarie 2014.
4. Orodonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, publicată in M. Of. nr. 911 din 15 decembrie 2014.
5. Legea 318/2015 pentru infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate si pentru modificarea si completarea unor acte normative Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 961 din 24 decembrie 2015.
6. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, publicată in M. of. nr. 190 din 14 martie 2016.
7. Ordonanța de urgență nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată in M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016.
8. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată in M. Of. nr. 866 din 31 octombrie 2016.
9. Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată in M. Of. nr 330 din 28 aprilie 2016.
10. Ordonanța de urgență nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată in M. Of. nr. 938 din 22 noiembrie 2016.
11. Codul penal adoptat în 2009 prin legea nr. 286/2009, publicată în M. Of. nr 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările aduse prin:
12. Legea nr. 27/2012, publicată în M. Of. nr. 180 din 20 martie 2012; Legea nr. 63/2012, publicată în M. Of. nr. 258 din 19 aprilie 2012; Legea nr. 187 2012, publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012; Legea nr. 159/2014, publicată în M. Of. nr. 887 din 5 noiembrie 2014; Legea nr. 18/2016, publicată în M. Of. nr 389 din 23 mai 2016; Legea nr. 151/2016, publicată în M. Of. nr. 545 din 20 iulie 2016
13. Legea nr. 141/1996 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în M. Of. nr 289 din 14 noiembrie 1996
14. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, publicată în M. Of. nr. 111 din 14 nartie 2000
15. Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, publicată în M. Of. nr. 305 din 09 mai 2002, republicată cu modificări, în M. Of. nr. 307 din 25 aprilie 2014
16. Legea nr. 503/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/ 2002 privind Parchetul Național Anticorupție, publicată în M. Of. 523 din 18 iulie 2002 cu modificările și completările ulterioare aduse succesiv prin legea nr. 161/2003; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2003, Legea nr. 26/2004; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, Legea nr. 601/2004; Ordonanța de urgență a Guvernului 103/2004; Legea nr. 247/2005; Hotărârea Guvernului nr. 665/2010; Legea nr. 187/2012; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2013; Legea nr. 255/2013; Hotărârea Guvernului nr. 643/2014 și Hotărârea Guvernului nr. 486/2015
17. Legea nr. 51/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în M. Of. nr. 362 din 3 august 2000 cu modificările și completările ulterioare, republicată în M. Of. 163 din 6 martie 2014
18. Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, publicată in M. Of. nr 248 din aprilie 2002
19. Legea nr. 354/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată în M. Of. nr. 305 din 24 aprilie 2014
20. Legea nr. 82/2012 privind reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și de furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului, republicată în M. Of. nr 211 din 25 martie 2014
C. Surse internet.
http://www.biblioteca.regielive.ro
Preview document
Conținut arhivă zip
- Inceperea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale.doc
Alții au mai descărcat și
1.1. Notiunea si importanta mijloacelor de proba in procesul penal Procesul penal constituie un proces de cunoaştere, având ca finalitate aflarea...
INTRODUCERE Căsătoria uneşte pe bărbat şi pe femeie în cea mai firească comunitate socială, care le contopeşte într-o asemenea măsură...
În cea mai largă accepţiune a termenului, infracţiunea este acea faptă a omului, interzisă de lege sub o sancţiune specifică, represivă, denumită...
Lista abrevierilor AG Adunarea Generală AJIL American Journal of International Law CEDO Conventia Internatională a Drepturilor Omului CIJ...
INTRODUCERE Cercetarea la fața locului este una dintre cele mai importante activități care se desfășoară de către organele judiciare în vederea...
INTRODUCERE Statele, de la apariţia lor ca entităţi de sine stătătoare, au intrat în relaţii unele cu altele, la început sporadic şi incidental,...
CAPITOLUL I NOȚIUNEA, OBIECTUL ȘI PRINCIPIILE URMĂRIRII PENALE. ACTELE DE CERCETARE PENALĂ.ACTE DE URMĂRIRE PENALĂ 1.1. NOȚIUNEA, OBIECTUL ȘI...
1 INTRODUCERE Notiunea de „proces echitabil” este una aproape imposibil de definit datorita conditiilor speciale în care a aparut între...
Te-ar putea interesa și
INTRODUCERE Înfăptuirea justiţiei penale şi realizarea scopului procesului penal înscris în art. 1 din Codul procedură penală, presupune existenţa...
În cea mai largă accepţiune a termenului, infracţiunea este acea faptă a omului, interzisă de lege sub o sancţiune specifică, represivă, denumită...
Introducere Combaterea și prevenirea infracționalității minorilor a reprezentat și va reprezenta o permanent preocupare de politică penală a...
ACŢIUNEA PENALĂ 1. Noţiune Prin săvârşirea unei infracţiuni ia naştere un conflict concret de drept penal substanţial între societate –...
Constitutie, dispozitiile acestora urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute în art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce fac...
În cadrul procesului penal se efectuează un număr de acte procesuale şi procedurale, toate conducând la realizarea scopului acestei forme a...
Într-un stat de drept, ordinea juridică se stabileşte şi se menţine cu ajutorul normelor de drept. Aceste norme prevăd reguli de conduită, pe care...
I. URMARIREA PENALA 1.Urmarirea penala-prima faza a procesului penal La realizarea scopului procesului penal de aplicare a legii penale...