Acțiunea Penală

ACŢIUNEA PENALĂ

1. Noţiune

Prin săvârşirea unei infracţiuni ia naştere un conflict concret de drept penal substanţial între societate – reprezentată prin stat – pe de o parte şi autorul infracţiunii pe de altă parte. Aceste conflict trebuie rezolvat de organele juridice competente deoarece principiul oficialităţii este cel care guvernează dreptul procesual penal.

În baza acestui conflict statul are dreptul să tragă la răspundere penală pe infractor, iar acesta are obligaţia de a suporta toate consecinţele ce decurg dintr-o eventuală condamnare. Uneori, prin încălcarea normelor, se produc şi anumite pagube materiale; în acest caz se naşte şi un raport de drept civil, în baza căruia cel păgubit poate pretinde reparaţii materiale sau morale.

Instrumentul juridic cu ajutorul căruia conflictul de drept penal este adus spre soluţionare organelor judiciare penale poartă denumirea de acţiune penală. Ce se naşte din infracţiune nu este acţiunea, ci dreptul la acţiune care poate fi valorificat, apoi, în faţa organelor judiciare. Acţiunea nu se naşte din săvârşirea infracţiunii, ci din norma juridică prin care o anumită faptă este considerată infracţiune; ceea ce apare din săvârşirea infracţiunii este exerciţiul acţiunii.

Gasim şi alte definiţii ale noţiunii de acţiune penală, care însa nu schimbă conţinutul primei definiţii, ci doar noţiunile folosite sunt într-un fel diferite. Astfel, acţiunea penală, constituie instrumentul juridic prin intermendiul căruia se deduce în faţa organelor judiciare raportul conflictual de drept penal în vederea dinamizării procesului penal şi a realizării scopului său. Acţiunea penală este deci mijlocul prin care se realizează în justiţie tragerea la răspundere penală şi pedepsire a inculpatului.

Prin intermediul acţiunii penale, în cadrul procesului penal, se realizează aplicarea normelor penale privitoare la infracţiuni şi pedepse, se valorifică dreptul statului de a-l trage la răspundere penală pe infractor, se constată infracţiunea săvârşită, se stabileşte periculozitatea şi vinovăţia făptuitorului, în vederea aplicării unei pedepse corespunzătoare. Sau, în alte cazuri, se constată inexistenţa infracţiunii sau nevinovăţia celui supus judecăţii, ori se constată existenţa vreunei cauze care înlătură sau exclude aptitudinea funcţională a acţiunii penale - fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului.

Promovarea acţiunii penale are drept scop sesizarea instanţei care odată învestită este obligată să judece. Instanţa nu poate judeca o cauză decât în măsura în care se exercită împotriva inculpatului o acţiune penală.

Acţiunea penală are importanţă şi sub aspectul determinării poziţiei procesuale a făptuitorului. Prin pornirea acţiunii penale împotriva unei persoane, aceasta devine inculpat. Acţiunea penală declanşată, transformă pe făptuitor din subiect de drepturi procesuale în parte în proces, constituind temeiul în virtutea căruia exercită în deplinătate drepturile ce revin oricărei părţi.

În urma modificării Codului de procedură penală al României şi al Codului penal, se poate observa că, poate fi trasă la răspundere penală şi persoana juridică.

Putem deci concluziona faptul că „acţiunea penală este mijlocul juridic prin care se realizează în justiţie tragerea la răspundere penală şi pedepsirea inculpatului, precum şi a persoanei juridice”.

2. Obiectul acţiunii penale

Obiectul acţiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanei care a săvârşit o infracţiune. Această concluzie a fost extrasă însăşi din dispoziţiile art. 9 Cod de procedură penală conform căruia „Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a pesoanelor care au săvârşit infracţiuni”.

Acţiunea penală nu are ca obiect aplicarea sancţiunii penale întrucât ar însemna a reduce posibilitatea exercitării acţiunii penale numai în faza de judecată fiindcă numai în această fază se face aplicarea sancţiunilor penale. Tragerea la răspundere penală are un conţinut mai larg decât aplicarea pedepsei; acţiunea penală poate fi exercitată în tot cursul procesului penal.

Obiectul acţiunii penale nu trebuie confundat cu scopul acesteia care rezidă în judecarea şi pedepsirea celor care săvârşesc infracţiuni.

3. Subiecţii acţiunii penale

Ca subiecţi ai acţiunii penale întâlnim subiecţii raportului juridic de conflict. Subiecţii acţiunii penale nu se confundă cu subiecţii procesului penal, al cărui cadru este mai cuprinzător.

Subiectul activ al raportului juridic penal este infractorul, iar subiectul pasiv generic îl reprezintă societatea, respectiv statul cu dreptul său de a trage la răspundere penală. Astfel nici acţiunea penală nu poate avea alţi subiecţi decât statul şi inculpatul, însă faţă de raportul juridic penal aceştia îşi inversează rolurile primul având calitatea de subiect activ, iar cel de-al doilea de subiect pasiv.

Subiectul activ al acţiunii penale este titularul dreptului la acţiune, calitate pe care o are exclusiv statul. Statul nu apare direct în activitatea judiciară, ca subiect activ al acţiunii penale, ci în mod obişnuit este reprezentat printr-un subiect oficial calificat, în persoana procurorului. Acesta pune în mişcare şi exercită acţiunea penală pe tot parcursul procesului penal, în numele statului.