Aplicarea Principiilor Autonomiei Locale și Descentralizării Administrației în Serviciul Public de Transport în Comun al Municipiului Craiova

1.Serviciul public

Literatura din perioada interbelică fundamenta notiunea de serviciu public pornind de la nevoile sociale pe care le satisfăcea statul, serviciul public fiind mijlocul prin care administraţia îşi exercita activitatea. În această optică, prof. Paul Negulescu, prin serviciu public înţelegea un organism administrativ, creat de stat, judet sau comună , cu o competenţă şi puteri determinate, cu mijloace finaciare procurate din patrimoniul general al administraţiei publice care l-a creat, pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi continuu o nevoie cu caracter general, căruia iniţiativa privată nu ar putea sa-i dea decât o satisfacţiune incompletă şi intermitentă.

Cuvântul serviciu, provenit din latinescul servitium, are înţelesul de „acţiunea, faptul de a servi de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva” ca sens funcţional, iar ca accepţiune organizatorică înţelesul de „subdiviziune în administraţia unei instituţii”.

Termenul de serviciu public este dependent de cel de interes general, pentru că serviciul public nu există decât în raport cu o anumită cerinţă a membrilor unei colectivităţi sau altfel spus „scopul serviciului public este totdeauna interesul general”. Deşi nu este simplu de definit, termenului de serviciu public i s-a recunoscut în doctrină un sens funcţional şi un sens organizatoric. În sens funcţional serviciul public desemnează o activitate de interes general. În sens organizatoric serviciul public este perceput ca o organizaţie de stat sau a colectivităţii locale, înfiinţată de persoanele juridice de drept public competente, cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinţe ale membrilor societăţii, în regim de drept administrativ sau civil, în procesul de executare a legii.

Apreciem că utilizarea termenului de serviciu public în accepţiunea de activitate de interes general, desfăşurată de o alcătuire socială special constituită pentru acest scop, permite clarificarea conţinutului noţiunii de instituţie publică.

După acest autor, statul poate să aibă şi servicii care nu au caracter public, atunci când el se comportă ca patron. Pe când, în opinia prof. Anibal Teodorescu, care se înscrie în teoria lui G.Jeze, serviciile publice se întâlnesc pretutindeni unde este o activitate de stat. În orice caz se susţine că funcţia executivă a statului se exercită prin servicii publice ; totalitatea serviciilor publice formează administraţia

În limbaj curent, noţiunea este utilizată pentru a desemna o activitate de interes general, prestată de un organism, adică de o persoana juridică, autorizată de o autoritate a administraţiei publice.

Definiţia data de Legea contenciosului administrativ 554/2004 termenului de „serviciu public” este următoarea „serviciul public este activitatea organizată sau autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii, după caz, a unui interes public”, interesul public reprezentând, in conformitate cu prvederile aceleiaşi legi, „interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice”.

2. Serviciile publice locale

Faţa de fondul comun de idei exprimate în literatura contemporană, apreciem că serviciul public ca dimensiune a administraţiei publice locale se caracterizează prin continuitate, egalitatea tuturor cetăţenilor în raport cu acel serviciu, un regim juridic dominat de regulile dreptului public, în spatele cărora se află o autoritate a administraţiei publice.

Clasificarea serviciilor publice

a) După natura lor, serviciile publice se pot clasifica în 3 categorii:

- tehnico-administrative;

- industriale si comerciale;

- socio-culturale;

b) După modul în care realizează interesul general, se deosebesc 3 categorii:

- servicii a căror finalitate este satisfacerea directă şi individuală a cetaţenilor;

- servicii publice care oferă avantaje particularilor în direct

- servicii publice destinate colectivităşii în ansamblu

În ceea ce priveşte modul de gestionare a serviciilor publice în raport de legislaţia în vigoare, putem distinge:

- administrarea printr-o regie autonomă sau o instituţie publică;

- contract de concesionare pentru punerea în valoare a unui bun proprietate publică sau pentru efectuarea de lucrări publice, ori pentru satisfacerea de nevoi colective, ca de exemplu transportul în comun;

- contractul de închiriere;

- locaţia de gestiune;

- contractul civil;

- contractul comercial.

3. Organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de transport în comun

Serviciile de transport public local de persoane şi de mărfuri se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale pe raza administrativ-teritorială unde acţionează autoritatea, pe baza principiilor prevăzute în art. 1 alin. 4 din Legea serviciilor de transport public local.