Autoritățile adminstratiei publice - adminstratia publică de stat - prefectul și prefectura

CAP.I:Autoritatile administratiei publice.Administratia publica de stat

Autoritatile administratiei publice sunt autoritati de stat sau locale,ceea ce implica,pentru asigurarea realizarii sarcinilor lor, posibilitatea de a folosi forta publica a statului cu care sunt inzestrate.Altfel spus autoritatile administratiei publice sunt autoritatile publice ce infaptuiesc activitatea executive.

Autoritatile administratiei publice se clasifica astfel:

1)dupa modul de formare:

-autoritati ale administratiei publice alese;

-autoritati ale administratiei publice numite.

2)dupa natura conducerii lor:

-autoritati ale administratiei publice colegiale;

-autoritati ale administratiei publice individuale.

3)dupa competenta atributiva pot fi clasificate:

a)din punct de vedere al competentei teritoriale:

-autoritati ale administratiei publice centrale de stat;

-autoritati ale administratiei publice teritoriale de stat;

-autoritati ale administratiei publice locale.

b)din punct de vedere al competentei materiale:

-autoritati ale administratiei publice cu competenta generala;

-autoritati ale administratiei publice cu competenta speciale.

Dintre autoritatile administratiile publice putem enumera:

-seful statului;

-administratia publica de stat(Guvern, prefect);

-administratia publica locala(Consiliul judetean si Consiliul local, primarul, serviciile publice locale).

CAP.II:Prefectul si prefectura

II.1:Conceptul de „prefect”:etimologie,provenienta

Autoritatea prefectului este o autoritate a administratiei publice de stat si a aparut prima data in Franta de unde am preluat-o si noi, romanii, mai tarziu.

Cuvantul de “prefect” provine dn latinescul “praefectus”; acest termen il regasim pentru prima data in Roma Antica in varful ierarhei functionarilor imperiali cu urmatoarele titluri:

1) praefectus praetorio-comandantul garzii imperiale,care va dobandi puteri comparabile cu cele ale sefilor de guverne din Statele burgheze.

2) praefectus urbi-investiti cu atributii politienesti.

3) praefectus annonae-insarcinat cu aprovizionarea Romei.

Prefectul este, asa cum sustinea profesorul M. Waline, o creatie napoleoniana; ea a fost creata in anul al VIII-lea de la Marea Revolutie Franceza. Pana la modificarea Constitutiei Frantei din 1958, prefectul era reprezentantul Guvernului si seful Administratiei departamentale in care functiona.

“Dupa 1958, prefectul este:

-reprezentantul intereselor nationale;

-reprezentatul Guvernului;

-organ al Administratiei generale;

-organ de coordonare a serviciilor statului din departament.”

II.2:Institutia prefectului in Romania:atributii,principii,calitati:

In Romania, functia de prefect a fost instituita prin Legea pentru consiliile judetene nr.396 din 2/14 aprilie 1864 care, in articolul 91, prevedea ca “prefectul, ca cap al Administratiei Judetene, dirige toate lucrarile acestei administratiuni si executa hotararile Consiliului Judetean.”

Potrivit legii pentru organizarea administratiunii locale din 3 august 1929, prefectul era numit prin decret regal, la propunerea Ministerului de Interne. Potrivit reglemtarii acestei legi rezulta ca prefectul avea urmatoarele atributii:

-delegat al autoritatii centrale;

-reprezentant al Guvernului;

-seful politiei in judet(art.276).

Doctrina administrative din ultimii ani dezvolta doctrina interbelica cand se refera la modul de organizare a administratiei teritoriale, in sensul larg al termenului, se opreste la trei principii fundamentale:

1)principiul centralizarii - presupune exclusiv dependenta organelor locale de cele teritoriale. Din punct de vedere juridic, organele centrale sunt singurele care adopta decizii aplicabile in teritoriul, iar autoritatile locale au doar competenta executarii acestora.

2)principiul deconcentrarii - forma a centralizarii si presupune recunoasterea agentilor statului a unor anumite puteri de decizie.

3)principiul descentralizarii - existenta unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriala, intervenind direct in gestionarea si administrarea “afacerilor” colective; implica si ideea de autonomie locala.