Căile Extraordinare de Atac

Introducere

Principiul legalităţii şi al aflării adevărului în cauza penală obligă instanţele judecătoreşti la o corectă rezolvare a pricinilor supuse judecăţii, în conformitate cu toate normele de drept şi în deplină concordanţă cu realitatea faptelor petrecute.

În majoritatea covîrşitoare în care justiţia penală se pronunţă, aceste motive sunt atinse, nefiind nevoie ca hotărîrile definitive să fie supuse unor ulterioare schimbări. Constatarea stă la baza principiului generat potrivit căruia, hotărârile definitive sunt prezumate a reflecta adevărul (res judicata pro veritate habetur). De asemenea, pentru a statornici o stabilitate ho¬tărîrilor care au soluţionat definitiv o cauză, s-a cristalizat de multă vreme concepţia, că acestea trebuie să obţină o putere deosebită căpătînd autoritate de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi obişnuite a hotă¬rîrilor judecătoreşti care au această putere. Numai o împrejurare deosebită permite supunerea lor unei examinări ulterioare şi doar printr-o procedură care are caracter excepţional.

Realizarea justiţiei a demonstrat, că în unele situaţii - cu atît mai rare cu cît activitatea procesuală s-a înfăptuit mai bine - apar totuşi împrejurări, care învederează caracterul nelegal şi greşit al unor hotărîri definitive. De aici izvorăşte necesitatea existenţei remediului în măsură să permită supunerea acestor cauze unei noi proceduri judiciare, spre a se îndrepta eventualele greşeli din activitatea anterioară de jurisdicţie. Remediul procedural constă în instituirea unor căi de atac extraordinare.

Căile de atac extraordinare aduc desigur o atingere stabilităţii hotărîrilor definitive, dar principiul aflării adevărului constituie un asemenea imperativ, trece înaintea puterii lucrului judecat.[1,pag.380]

Întrucît erorile strecurate în corecta activitate jurisdicţională pot fi diferite fiind imputabile, după caz, instanţelor, părţilor, sau ambelor categorii de subiecţi, legea a instituit un sistem complex şi cuprinzător de căi de atac extraordinare, fiecare urmărind remedierea altor consecinţe, în sistemul nostru procesual actual sunt prevăzute mai multe căi de atac extraordinare:, revizuirea, recursul în anulare.

O primă categorie de erori pot decurge din imposibilitatea pentru părţi de a-şi face apărarea în faţa instanţei, fie din vina acesteia (de exemplu, procedura de citare pentru termenul de judecată nu a fost legal îndeplinită) fie fără o vină imputabilă cuiva (de exemplu, partea nu s-a prezentat la judecată fiind îm¬piedicată de a veni şi de a încunoştinţa despre absenţă), înlăturarea hotărîrii definitive pronunţate în asemenea condiţii viciate are loc prin intermediul contestaţiei în anulare.

Pot apare erori în soluţionarea definitivă a cauzei din necunoaşterea de către instanţă a unor împrejurări de fapt, care dacă ar fi fost cunoscute duceau la o altă rezolvare. Aceste erori de fapt - denumite şi "erori judiciare" - pot fi reparate pe calea revizuirii, care constituie o procedură specifică înlăturării efectelor unor astfel de erori.

Aplicarea greşită a dispoziţiilor legale de către instanţă sau aprecierile necorespunzătoare pe care aceasta le face asupra stărilor de fapt, pe baza unei eronate evaluări a probelor, duce la o a treia categorie de hotărîri, care deşi definitive, sunt greşite. Ele pot fi remediate prin intermediul recursului în anulare, cale de atac menită să înlăture erorile de această natură.[ 2,pag..214]

Natura juridică deosebită a căilor de atac extraordinare determină o reglementare în general foarte prudentă. Astfel, sunt puse condiţii care permit declanşarea acestor căi numai dacă există împrejurări excepţionale; exer¬citarea căilor de atac este de regulă mai complicată, pentru a constitui o piedica în realizarea lesnicioasă a procedurii, spre a nu o transforma într-una obişnuită, folosibilă prea uşor şi în consecinţă prea frecvent.

Îngrădirile puse pe plan procesual pentru evitarea folosirii prea dese a căilor de atac extraordinare trebuie să se justifice obiectiv, ele neputînd constitui obstacole artificiale care să ducă la menţinerea hotărîrilor definitive neco¬respunzătoare, împotriva intereselor unei justiţii de calitate. Excesele efectelor autorităţii de lucru judecat în menţinerea hotărîrilor judecătoreşti sunt tot atît de periculoase ca şi concepţia reformării acestora cu prea multă largheţe. Problema principală în reglementarea corectă a căilor de atac extraordinare este găsirea acelor ipoteze mediane care să împace ambele deziderate.