Efectele Contractului Individual de Muncă

1.Aspecte generale privind efectele contractului individual de muncă

Efectele contractului individual de muncă vizează atât la drepturile cât şi obligaţiile părţilor ce apar ca urmare a încheierii valabile a contractului individual de muncă.

Potrivit principiului prevăzut în art.1270 din Codul Civil “contractul legal încheiat are putere de lege între părţile contractante”, aşadar contractul individual de muncă fiind obligatoriu pentru cele două părţi ale sale- angajator (patron)- angajat (salariat) .

Prin urmare, părţile nu se pot sustrage de la obligativitatea contractului legal încheiat, ci ele trebuie să-şi execute întocmai obligaţiile lor: salariatul să presteze munca, angajatorul, în principal, să plătească această muncă.

Contractul individual de muncă este un contract care presupune prestaţii succesive, executarea acestuia implicând realizarea succesivă a obligaţiilor reciproce din partea părţilor, esenţiale fiind prestarea muncii, respecti plata salariului.

Contractele de muncă, fie ele individuale sau colective, au un caracter consensual nu doar pentru că se încheie prin acordul părţilor, ci şi pentru că executarea lor presupune colaborarea permanentă a angajatorilor şi a salariaţilor. De asemenea îndeplinirea obligaţiei de către salariat se poate dovedi prin orice mijloc de probă. În ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiei în cazul angajatorului, acestea se poate face prin prezentarea documentelor de plată a salariilor.

Relaţia de muncă este caracterizată de mecanismul contractual, de schimbul sinalagmatic de prestaţii reciproce dintre contractanţi, interdependenţa obligaţiei salariatului de apresta munca cu aceea a angajatorului de a o remunera.

Conform art.37 din Codul muncii drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individual de muncă.

De asemenea în art.38 din Codul muncii este prevăzut faptul că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

Efectele contractului individual de muncă sunt:

- principale- cuprinzând obligaţia salariatului de a presta munca şi obligaţia angajatorului de a plăti salariul;

- derivate- cuprinzând toate celelalte obligaţii ale părţilor.

Efectele contractului individual de muncă pot lua naştere:

- între părţi

- în raport cu terţii. În această categorie intră, de exemplu, obligaţia angajatorului de plată a contribuţiilor şi impozitelor aflate în sarcina sa, obligaţie care este ţinută în raport cu statul nu cu salariatul.

2.Drepturile şi obligaţiile angajatorului

Drepturile angajatorului reglementate de Codul muncii

În conformitate cu art.40 alin.1 din Codul muncii, principalele drepturi ce îi revin angajatorului sunt:

- să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;

- să stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condiţiile legii;

- să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu salariaţilor, sub rezerva legalităţii lor;

- să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;

- să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern;

- să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora.

Toate aceste drepturi menţionate în cod expun poziţia complexă a angajatorului care dispune de prerogativele: organizatorică, de direcţionare a salariaţilor săi, de control şi disciplinară.

1.Să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii

Potrivit legii, angajatorul are dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii (art.40 alin.1 lit.a). Acest drept a angajatorului constituie rezultatul demersului său de a-şi angaja resursele materiale şi financiare, de a-şi întruni forţa de muncă necesară în scopul desfăşurării activităţii. Prin urmare, el este singurul în măsură să stabilească structura organizatorică a unităţii.