Parteneriatul Public-Privat

Sistemele de parteneriat au o lunga traditie în Franta prin colaborarea între autoritati si sectorul privat în privinta concesionarii (concession) bunurilor publice, înca de la sfarsitul sec. XIX si începutul sec. XX, perioada în care se formeaza doctrina franceza a serviciilor publice . În SUA întalnim de asemenea forme de parteneriat în constructia cailor ferate în a doua jumatate a sec. XIX (TransContinental Railroad, 1860).

Sistemul de parteneriat public-privat la nivel local, dupa modelul pe care îl întalnim în prezent, se contureaza la începutul anilor 80 ai sec XX în Europa Occidentala si SUA, sub forma cooperarii între autoritatile locale si sectorul privat pentru implementarea unor proiecte ca reabilitarea zonelor industriale aflate în declin .

Concomitent, apar acte publice, legi pentru a da un suport initiativelor locale. Un exemplu în acest sens este legea publica din SUA “Job Training Partnership Act”, care a intrat în vigoare la 1 octombrie 1983. Aceasta lege reglementeaza colaborarea între autoritati si sectorul de afaceri pentru furnizarea de servicii de formare profesionala în folosul adultilor si tinerilor dezavantajati economic, muncitorilor someri, precum si altor persoane care întampina dificultati la angajare.

Un exemplu de parteneriat public-privat dezvoltat îl constituie si modelul irlandez ce s-a conturat initial la nivel national printr-un program ce configura un sistem de parteneriat de tip social (Program for National Recovery 1987-1990 - Programul de Recuperare Nationala). Acesta a fost extins la nivel local prin alte doua programe:

“National Program for Economic and Social Progress - PESP” (Programul National pentru Progres Economic si Social), 1990-1993

si “Program for Competitiveness and Work” (Programul pentru Competitivitate si Munca), 1994-1996.

În Franta, forme de parteneriat între autoritatile locale si comunitate, în întelesul pe care îl acceptam astazi, apar începand cu anii ’80 pentru prevenirea si combaterea delincventei, precum si pentru asigurarea coeziunii sociale . Este interesant însa de precizat ca Franta, desi are o contributie de pionierat în domeniul parteneriatului public-privat, nu si-a dezvoltat cadrul institutional decat într-un palier îngust, respectiv în domeniul concesiunii serviciilor publice, cu precizarea ca acest model nu îsi gaseste corespondent în sistemul de common law .

Prin urmare, conceptul de parteneriat public-privat exprima o modalitate de cooperare între o autoritate publica si sectorul privat, respectiv organizatii neguvernamentale, asociatii ale oamenilor de afaceri, ori companii, pentru realizarea unui proiect care produce efecte pozitive pe piata fortei de munca si în dezvoltarea locala.

Întrucat domeniile de cooperare sunt diverse, conceptul de parteneriat public-privat nu trebuie asimilat cu forma juridica de realizare a unei afaceri (activitati cu scop lucrativ), cum sunt societatile comerciale sau asocierile în participatiune. Acestea din urma sunt forme concrete de realizare a parteneriatului. Pe de alta parte, activitatile ce se pot desfasura sub titulatura de parteneriat public-privat pot avea ca scop obtinerea unui profit, cum este orice afacere, dar pot avea în vedere si activitati care nu urmaresc obtinerea unui profit. Exemple în acest sens sunt serviciile sociale sau activitati precum întretinerea parcurilor.

Prin urmare, parteneriatul reprezinta un instrument de colaborare ce se concretizeaza într-un proiect de îmbunatatire a serviciilor publice. Parteneriatul nu trebuie analizat si definit exclusiv dupa natura activitatii desfasurate, caracterul ei (profitabila, neprofitabila), ori în functie de contractul prin care se realizeaza, întrucat parteneriatul se situeaza pe un palier politic, nicidecum juridic sau strict financiar.

În privinta rezultatelor, parteneriatul constituie premisa asigurarii coerentei aplicarii unor programe si a transparentei realizarii lor. În acelasi timp, parteneriatul contribuie implicit la întarirea sistemului de guvernare si la dezvoltarea locala. Toate aceste aspecte însa depind în mare masura de gradul de descentralizare a administratiei publice, precum si de identificarea prealabila a agendei de dezvoltare locala. Tinand cont de diversitatea formelor de colaborare între autoritatile publice si sectorul privat, nu trebuie formulata o definitie standard a parteneriatului public-privat. Fara îndoiala, exista perceptii diferite, dupa natura experientelor care exista în diferite tari, în special în Europa, asa cum exista sisteme diferite de organizare administrativa si a serviciilor publice (descentralizat - centralizat - deconcentrat), precum si o diversitate de culturi politice, comunitare si religioase.

Din acest motiv, definirea conceptului de parteneriat poate porni fie de la o abordare “centralista”, fie “descentralizata” sau “mixta” ori “integrata” tinand cont atat de modelul de organizare a administratiei publice (centralizat - descentralizat) cat si de natura unui program/proiect ce urmeaza a fi realizat (caracter inter-sectorial, aplicare la nivel local, aceasta constituind regula sau cu impact national - cazuri rare). Se constata de altfel ca în tarile europene nu exista si nici nu se poate impune un sistem standard de parteneriat, chiar daca acesta se modeleaza în ultimii ani tot mai mult sub influenta anglo-saxona în functie de doua obiective majore:

a. ocuparea fortei de munca si

b. dezvoltarea locala în scopul asigurarii coeziunii economice si sociale.

Asadar, parteneriatul public-privat reprezinta: