Zone supuse jurisdicției naționale în dreptul mării

INTRODUCERE

Teritoriul de stat este spaţiul geografic alcătuit din suprafeţe terestre, acvatice, marine, subsoluri şi spaţiul aerian aflat deasupra acestora, asupra cărora statul îşi exercită suveranitatea sa deplină şi exclusivă. Teritoriul constituie cadrul natural în care un popor sau o naţiune îşi exercită dreptul la autodeterminare. El este totodată condiţia indispensabilă a delimitării spaţiale şi acţiunii independente a fiecărui stat în raport cu celelalte state, ca subiect suveran al dreptului internaţional.

Teritoriul unui stat, cu toate elementele sale constitutive, se află sub autoritatea exclusivă a acelui stat. Această autoritate este denumită suveranitatea teritorială, element central al suveranităţii de stat.

Suveranitatea de stat este protejată prin numeroase principii şi norme ale dreptului internaţional care obligă statele să nu aducă nici o atingere integrităţii teritoriale a altor state, ci să le respecte integritatea teritorială.

Pământul este acoperit în cea mai mare parte de apă, utilizarea acesteia fiind la fel de veche ca şi existenţa omului pe Terra, dar numai în ultima jumătate de mileniu apa a început să fie folosită şi în alte scopuri decât pentru navigaţie şi pescuit.

Mările şi oceanele constituie mai mult de 70% din suprafaţa globului pământesc şi au un impact deosebit asupra tuturor domeniilor vieţii economice, politice şi militare a statelor, ţinând cont de faptul că acestea au constituit o sursă importantă de hrană, au contribuit în mod fundamental la dezvoltarea legăturilor comerciale între state, îndeosebi după mările descoperiri geografice, iar în prezent, pe lângă vechile întrebuinţări, s-au adăugat multe altele noi, cum ar fi, de exemplu, exploatarea resurselor minerale.

Cercetători din cele mai diferite domenii de cercetare a mediului marin consideră că ,,ne aflăm în pragul unei noi ere istorice era exploatării supercontinentului albastru 1” . Aceasta pentru că oceanul planetar este depozitarul celor mai mari resurse biologice şi minerale ale planetei .

Cuceririle ştiinţei şi tehnicii din perioada postbelică au determinat diversificarea funcţionalităţilor mărilor şi oceanelor. În sistemul transportului internaţional marea constituie cea mai importantă cale pentru a desfăşurarea acestuia, în principal pentru faptul că acesta are un preţ redus în raport cu celelalte modalităţi şi pentru că permite îmbarcarea unui volum mare de mărfuri ,pe această cale desfăşurându-se 80% din comerţul internaţional.

Pentru a guverna relaţiile paşnice dintre state, ordinea juridică ,a mării creată de-a lungul secolelor pe cale cutumiară sau convenţională, a fost (începând cu Conferinţa de la Geneva din 1958) sistematizată cu norme, principii şi instituţii care sunt destinate să satisfacă interesele legitime ale tuturor statelor.

În acest context, problematica dreptului mării se relevă ca fiind de o importanţă majoră în desfăşurarea relaţiilor internaţionale şi în viaţa tuturor statelor lumii.

Marea teritoriala, făcând parte integranta din teritoriul de stat, constituie, din punct de vedere juridic, un subiect deosebit de important, aceasta zonă aflându-se atât sub imperiul reglementărilor internaţionale in materie, cât şi sub jurisdicţia statului riveran, pe când zona contiguă, platoul continental şi zona economică exclusiva nu fac parte din teritoriul de stat. În cadrul lor, statele riverane exercită numai anumite drepturi suverane. Studierea aspectelor juridice ale mării teritoriale comportă considerarea acestora în contextul larg al dreptului internaţional public şi în sens restrâns a importantei teme a acestuia – teritoriul. Aceasta zonă este supusă deopotrivă prevederilor internaţionale şi celor interne, care considerate împreună constituie regimul juridic al mării teritoriale.

O precizare ce se impune făcută este aceea că raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern a fost considerat ca fiind rezultatul unităţii dintre politica externă şi cea internă a statului, astfel normele interne nu pot contrazice normele şi principiile dreptului internaţional, avându-se in vedere şi faptul că, prin constituirea ca parte la un tratat sau acord internaţional, statul este obligat implicit ca legislaţia sa internă să nu contrazică actul ratificat.

Pornind de la aceasta, am examinat tema sub aspectul prevederilor internaţionale şi apoi a celor interne.

Am dedicat primul capitol istoricului formării principiilor şi conceptelor dreptului mării şi tratării, în mod general, a celor mai importante convenţii în această materie, rezervând capitolul al doilea pentru tratarea regimului juridic al mării teritoriale, istoricului formării acestui concept, reliefării modalităţilor de soluţionare a diferendelor dintre state, pornind de la ideea că delimitarea mării teritoriale reprezintă principalul aspect de natură a provoca diferende între state, atât pe calea tratativelor, cât şi prin supunerea lor competenţelor Curţii Internaţionale de Justiţie.

Următoarele două capitole le-am dedicat analizei celorlalte zone care, deşi nu fac parte din teritoriul naţional, sunt supuse unor reglementări din partea statelor, în sensul că acestea îşi exercită asupra acestora unele drepturi suverane (Zona contiguă, Platoul continental, Zona economică excesivă).

O mare parte a reglementărilor referindu-se la activităţile desfăşurate în respectivele zone şi ţinând cont de faptul că acestea au o importanţă fundamentală din punct de vedere economic şi social pentru ţara noastră, am considerat oportună gruparea acestora în ultimul capitol şi le-am exprimat urmând principalele aspecte ce le comportă, reliefând modul în care sunt oglindite în normele interne.

Capitolul I

FORMAREA PRINCIPIILOR ŞI CONCEPTELOR

DREPTULUI MĂRII

Secţiunea I

NOŢIUNEA DE DREPT AL MĂRII

Ca ramură distinctă a dreptului internaţional contemporan, dreptul mării este format din ansamblul normelor de drept internaţional (convenţionale şi cutumiare) care reglementează regimul juridic al spaţiilor maritime, activitatea statelor în cadrul acestora precum şi raporturile de colaborare dintre state în folosirea acestor spaţii şi a resurselor lor. El a apărut şi s-a dezvoltat ca o consecinţă a creşterii interesului omenirii şi al statelor pentru folosirea oceanului planetar şi a bogăţiilor sale.

Din dreptul mării fac parte nu numai reglementările de drept internaţional public, ci şi unele norme de drept intern al statelor referitoare la drepturile lor suverane exercitate în anumite spaţii maritime (de exemplu: in zona contiguă sau platoul continental), precum şi celelalte reglementări interne privind activitatea maritimă a statelor.