Contaminarea Produselor Alimentare cu Erbicide

I.1. Aspecte generale

Pesticidele sunt substanţe cu acţiune biologică deosebit de ridicată, utilizate pentru combaterea bolilor, daunătorilor şi buruienilor şi prezintă o structură chimică variată. Aceste substanţe de uz fitosanitar reprezintă substanţe chimice sau combinaţii de substanţe chimice, care se împart în funcţie de acţiunea lor asupra agenţilor fitopatogeni în: bactericide, fungicide, erbicide, insecticide, raticide, acaricide.

Tot în categoria pesticidelor întră: produsele care se folosesc pentru tratarea pre şi postrecoltă a fructelor şi legumelor, în scopul deteriorării acestora pe timpul transportului sau al depozitării; produsele cu efect atractant (capcanele feromonale, fago şi chromoactive) şi repelent; biopreparatele pe bază de microorganisme, virusuri şi cele pe bază de insecte entomofage, precum şi alte asemenea produse care au ca scop creşterea vigorii şi rezistenţei, reglarea dezvoltării şi fructificării plantelor.

Aceste substanţe fitofarmaceutice sunt preparate pe baza de sulf, mercur şi compuşii acestora, fosfor organic, arsen, floururi, carbonat de calciu, dinitroortocrezol, hidrocarburi clorurate, tiocarbamaţi, dinitrofenol, nitroderivaţi, compuşi organo-stanici, tiofanaţi, substanţe foarte toxice pentru om. Acestea au diferite denumiri comerciale şi se prezintă sub formă lichidă, emulsie, paste, granule, pulberi, concentrate emulsionabile.

Pentru om, riscul de intoxicaţie, acută sau cronică, poate fi de natură profesională, accidentală sau voluntară şi prin contaminarea mediului înconjurător – sol, surse de apă, alimente, aer – cu mari implicaţii ulterioare.

Majoritatea produselor fitofarmaceutice folosite în practica agricolă sunt toxice pentru om şi animalele domestice. Aplicarea stropirilor sistematice în pomicultură, legumicultură, etc, duce la acumularea de produse fitofarmaceutice pe fructe, legume, frunze, care nu se descompun în totalitate şi nu au timp de a fi spălate de ploi. Aceste reziduuri prezintă un pericol pentru sănătatea omului. Ele pot acţiona direct sau prin intermediul laptelui, cărnii, untului,ca urmare a hrănirii animalelor cu furaje ce au fost tratate cu pesticide.

Este important de reţinut faptul că unele substanţe, deşi nu au toxicitate acută se pot acumula în organism prin consumarea sistematică a alimentelor contaminate, putând produce tulburări importante. S-ar putea ca unele produse să intre în combinaţii cu componentele alimentelor dând compuşi chimici toxici sau să inactiveze alimentele, scazându-le valoarea nutritive. Pe de altă parte se pot produce schimbări ale gustului şi mirosului alimentelor scăzându-le valoarea comercială .

Toxicitatea pesticidelor se apreciază în primul rând după doza toxică letală (DL50) a 50% din alimentele de experienţă. Doza toxică letală (DL50) nu poate reflecta decât în mod simplificat gradul de periculozitate al unei substanţe. Cu toate aceste considerente, statisticile demonstrează că 86% din totalul intoxicaţiilor cu pesticide în lume sunt provocate de substanţe având DL50 sub 50 mg/kg corp.

Pentru protecţia consumatorilor, masura cea mai adecvată o reprezintă fixarea unor limite de toleranţă, alimentele contaminate cu reziduuri peste această limită fiind scoase din comerţ şi în general din consum. Respectarea limitelor de toleranţă în comercializarea produselor vegetale impune producătorilor acestora respectarea dozelor recomandate, precum şi respectarea unui interval limită între tratament şi recoltare (timp de pauză).

I.2. ERBICIDELE definiţie,clasificare

Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin folosirea erbicidelor. Erbicide – de la cuvintele latineşti herba = iarbă, şi cedo = cedare, a ucide.

Primele încercări de folosire a erbicidelor datează din anul 1896, când Bonnet (Franţa) a constatat că muştarul poate fi distrus cu o soluţie de sulfat de cupru. În anul 1911, francezul Rebate a folosit, cu rezultate bune, acidul sulfuric diluat pentru distrugerea buruienilor.

Erbicidele sunt produse chimice utilizate pentru regularizarea creşterii plantelor indezirabile sau pentru distrugerea acestora .Produsele inhibitoare de germinaţie pot fi aplicate pe seminţe, bulbi, tuberculilor sau în sol etc., pentru prevenirea sau întârzierea germinaţiei.

Regulatorii de creştere vegetală sunt destinaţi să modifice procesele fiziologice al plantelor, în sensul accelerării sau întârzierii creşterii, măririi randamentului, îmbunătăţirii calităţii sau al facilitării recoltării etc. Hormonii vegetali (fitohormonii) sunt unul din tipurile de regulatori de creştere vegetală (de exemplu acidul giberelic). Produse chimice de sinteză sunt ,de asemenea, utilizate în acest scop.

După modul de acţiune, erbicidele se clasifică în : erbicide de contact ce distrug organele plantelor cu care vin în contact şi erbicide sistemice, cu acţiune asupra întregii plante ca urmare a pătrunderii erbicidului în vasele conducătoare.

Utilizarea substantelor chimice pentru combaterea bolilor şi daunătorilor işi are originea în vremuri mai îndepărtate însă a erbicidelor este mai recentă, la începutul secolului XX. De aceea şi relaţia dintre erbicide şi mediul a început să preocupe oameni de ştiinţă îndeosebi în ultimele două decenii,acumulându-se până în present vaste cunoştinţe şi asupra relaţiilor dintre erbicide şi mediul ambient.

Introduse fie direct ,fie indirect în ecosistemul agricol,erbicidele pot să acţioneze nu numai asupra buruienilor ci,în masură mai mică sau mai mare,şi a celorlalţi componenţi ai ecosistemului.

După Maier-Bode(1971),care a studiat rezidurile de erbicide găsite în plantele cultivate,respectarea dozelor optime şi a perioadelor de aşteptare face ca majoritatea erbicidelor omologate în lume până în present să fie considerate nepericuloase pentru om şi alţi participanţi ai lantului trofic.

Alţi autori,precum Kaufman şi Kerney (1977) citaţi după Berca(1985),afirmă că din cele 150 substanţe erbicide se cunoaşte întregul cicilul descompunerii doar pentru 4 erbicide.

Din punct de vedere toxicologic majoritate erbicidelor utilizate în agricultura tării noastre fac parte din grupa IV adică cu toxicitate mai redusă .

Cele mai toxice erbicide ar fi Aretitul şi Gramoxone.Au fost cazuri în care diverse tări (R.F.G. , R.P.U. etc.) când,din neglijenţă sau din inconstienţă ,s-a băut Gramoxone fapt ce a provocat moartea a numeroase personae.