Extras din proiect

Pentru analiza economică, o mare importanţă o prezintă piaţa imobiliară din România care până în anul 2003 a avut o creştere relativ lentă de maximum 5% pe an. Datorită lipsei de spaţiu locativ şi apariţiei creditelor ipotecare/imobiliare, începând cu anul 2003 s-a înregistrat o explozie a preţurilor, înregistrându-se creşteri de peste 50% anual. Diferenţa majoră dintre cererea şi oferta de pe piaţa imobiliară, precum şi deschiderea tot mai mare a băncilor către creditare au facut ca România să fie o destinaţie preferată pentru investitori. În momentul de faţă, piaţa imobiliară din România a atins limite superioare prin activitatea desfăşurată de un număr mare de agenţi economici, activitate călăuzită de conceptul de marketing.

Urmărind conceptele de baza definite de Ph. Kotler ce se caracterizează prin: nevoi, dorinţe şi cereri, produse, valoare, cost şi satisfacţie, schimburi, tranzacţii şi relaţii, pieţe, putem să le configurăm în domeniul imobiliar după cum urmează în graficul alăturat:

Filozofia de marketing se întemeiază pe nevoile şi dorinţele oamenilor. Nevoia din domeniul imobiliar se referă la obţinerea unui adăpost pentru a putea supravieţui. Dorinţa însă, capătă un aspect diferit în sensul că nu reprezintă o necesitate, ci o modelare a nevoilor privite prin prisma individuală a fiecarei persoane în parte. Cererea reprezintă o concretizare a dorinţei, aceasta depinzând însă de puterea de cumpărare. Produsul, în cazul de faţă construcţiile, terenurile, este oferit pe piaţă pentru a satisface nevoia sau dorinţa cumpărătorului. Odată intrat în posesia unui imobil, există posibilitatea de efectuare a unei tranzacţii, a unui schimb, pentru a obţine un alt imobil, sau un venit suplimentar care să satisfacă nevoile şi dorinţele în urma acestui schimb.

Piaţa imobiliară se poate defini ca locul de întalnire dintre cererea şi oferta imobiliară, prin tranzacţiile ce au avut loc, dar şi prin cele care nu s-au materializat lăsând loc astfel posibilităţii de analiză asupra evoluţiei pieţei. Din punct de vedere al gradului de libertate, putem spune că piaţa imobiliară este o piaţă liberă, caracterizată de desfaşurarea nestingherită a întocmirii actelor de vânzare-cumpărare. Înainte de 1989 nici măcar nu se putea vorbi despre o piaţă imobiliară dat fiind faptul că nu exista o concurenţă, nu existau agenţii imobiliare, serviciile de vânzare -cumpărare fiind realizate doar prin intermediul notarilor.

Astfel putem spune că înainte de 1989 aveam o piaţă controlată, o piaţă impusă care nu oferea posibilitatea libertăţii de acţiune. Un exemplu în acest caz este utilizarea unor preţuri standard pentru bunul imobiliar vânzabil, emise în vederea întocmirii actelor de vânzare-cumpărare, aceste preţuri fiind aşadar stabilite de către stat fără a putea fi influenţate de către vânzător într-un mod favorabil acestuia. Bunurile imobiliare nu se puteau vinde la un preţ mai mare decât cel stabilit prin lege şi calculat în funcţie de vechimea imobilului precum şi de zona în care se afla.

Piaţa liberă, oferă însă posibilitatea de a lansa pe piaţă o ofertă individuală, concretizarea acesteia, respectiv întocmirea actelor de vânzare-cumpărare, depinzând de existenţa unei cereri care să răspundă ofertei. Piaţa imobiliară este o piaţă internă concentrată cu precădere în zonele urbane. In ultimii ani, în România nivelul de salarizare a crescut şi odată cu acesta şi cererea consumatorilor. Pentru a ţine pas cu cererea, societăţile de construcţii au început lucrări de mare amploare încercând să acopere pe cât posibil varietatea cererilor şi anume (construcţii pentru domeniul industrial, pentru domeniul de afaceri, imobile pentru locuinţe, case, etc).