Comparație între criza actuală și cea din 1929-1933

Actuala criza economica a fost comparata de multi cu cea din perioada 1929-1933, insa majoritatea acestor comparatii s-au limitat la a scoate in evidenta impactul celor doua crize asupra economiei americane.

Criza economica defineste situatia in care economia unei tari trece brusc printr-o scadere a fortei sale, scadere adusa de regula de o criza financiara.O economie ce trece printr-o criza economica va experimenta aproape sigur o scadere a PIB (Produs Intern Brut), o evaporare a lichiditatilor si o crestere / scadere a preturilor din cauza unei inflatii / deflatii.Crizele economice pot lua forma unei stagflatii, unei recesiuni sau unei depresii economice, si uneori poate duce la colaps economic.

1.Marea criza economica din perioada 1929-1933

Ca amploare teritoriala, durata si efecte economice si politice, criza din anul 1929, cunoscuta si sub denumirea de Marea Depresiune, consideram ca pana la momentul actual este cea mai severa. Marea Depresiune economica, declanșata in Statele Unite ale Americii, a fost precedata de o perioada de 9 ani (intre 1920 și 1929) de dezvoltare economica, ce a avut ca suport creșterea masei monetare in circulatie de catre Banca Centrala a Americii - Federal Reserve (FED) precum și o politica de relaxare a creditelor și de reducere a ratei dobanzilor. Urmare a acestei politici monetare și financiare a FED, populatia a cumparat masiv actiuni, care au inregistrat o creștere constanta la bursa, pana la momentul septembrie 1929, cand s-a produs marele crah bursier de pe Wall Street. FED intervine prin restrangerea masei monetare și prin restrictionarea creditelor, iar urmarea a fost producerea de falimente in toate sectoarele economiei : agricultura, industrie, banci. Productia nationala a scazut la jumatate și a crescut șomajul. Statele Unite ale Americi au adoptat o politica de restrangere a importurilor prin masuri protectioniste, fapt care a condus la extinderea crizei și in Europa, statele europene fiind afectate in calitate de state exportatoare. La randul lor, statele europene au adoptat masuri prohibitive fata de exportul american. Primele programe de reconstructie a economiei SUA apar in 1931. Cea mai grava consecinta a crizei o constituie adoptarea de catre unele state europene a politicilor de extrema dreapta sau stanga, care au favorizat venirea la putere a unor dictatori (Adolf Hitler, Benito Mussolini, Iosif Vissarionovici Stalin).

Dupa cel de-al -II - lea razboi mondial și pana la inceputul anilor 70 - timp de 25 de ani - economiile tarilor industrializate au cunoscut o foarte puternica dezvoltare, urmare a unor factori economici și politici favorabili. Dintre factorii economici mentionam existenta și mentinerea unui raport corect intre cerere și oferta, promovarea politicilor economice de ocupare completa a fortei de munca, crearea unui cadru institutional international stabil ( ale carui baze au fost puse la conferinta de la Bretton Woods din 1944). Iar dintre factorii politici mentionam existenta unui consens intre statele puternic industrializate in ceea ce privește adoptarea politicilor economice. Dupa aceasta perioada de puternica dezvoltare economica a statelor din America de Nord, Europa Occidentala și Japonia, la inceputul anilor 70 s-a declanșat o perioada de recul, care a durat 10 ani, perioada cunoscuta sub denumirea de Marea Stagflatie. Mentionam ca perioadele de stagflatie economica se caracterizeaza in principal prin creșterea inflatiei și scaderea creșterii economice, respectiv scaderea produsului intern brut. La baza acestor tulburari economice au stat o serie de factori conjuncturali specifici perioadei respective : adoptarea de catre SUA a unor politici macroeconomice inflationiste ( generate de decizia administratiei americane de acoperire a costurilor conflictului din Vietnam prin supraevaluarea dolarului ). O decizie corecta ar fi fost acoperirea costurilor generate de escaladarea conflictului din Vietnam printr-o politica fiscala de creștere a impozitelor . Un alt factor il constituie declanșarea in 1973 a primei crize a petrolului, care a produs creșterea enorma a pretului la petrol. In toata aceasta perioada productivitatea muncii in tarile industrializate a scazut și a crescut șomajul. Pe scurt, aceasta situatie se poate caracteriza in termenii economiei de piata prin scaderea ofertei pe fondul reducerii productivitatii muncii, reducerea consumului pe fondul reducerii veniturilor, a creșterii șomajului și a creșterii inflationiste a preturilor. Perioada de recul a luat sfarșit odata cu triumful bancilor centrale (americana, germana și japoneza) care au promovat politici stricte anti-inflatie. Un moment de referinta al deceniului 70 il constituie inlocuirea sistemului monetar international al cursurilor fixe , institutionalizat la conferinta de la Bretton Woods din 1944, cu un sistem al cursurilor flexibile. Mentionam ca odata cu introducerea sistemului monetar international a cursurilor flexibile, au aparut și derivativele, ca instrumente bancare menite sa asigure investitorii impotriva evolutiei fluctuante a cursurilor de schimb

2.Cauzele care au dus la criza economica

2.1 creşterea inflaţiei

Inflaţia s-a dezlănţuit cu furie, iar preţurile au crescut de 4-6 ori faţă de perioada antebelică. Leul se prăbuşea, ducând la declanşarea haosului în întregul mecanism economic şi financiar al ţării. Finanţele publice nu mai dispuneau de mijloace suficiente pentru întreţinerea aparatului de stat, considerabil mărit prin alipirea noilor provincii româneşti – Basarabia, Bucovina, Transilvania – rezultate în urma Marii Uniri. Specula monetară şi bursieră a devenit omniprezentă, provocând mirajul unei îmbogăţiri rapide.

În paralel, în toate domeniile de activitate economică s-a pornit cu entuziasm la crearea a numeroase întreprinderi. Peste tot, acolo unde se putea înfiripa o afacere, au fost create companii. Optimismul şi iluzia îmbogăţirii rapide au făcut să dispară discernământul, iar ancorarea în realitate nu mai făcea parte din regula jocului economic.

Astfel, între 1919 și 1930 s-au înfiinţat 556 de întreprinderi bancare. Dacă în 1919 existau 541, la 1 ianuarie 1930 numărul acestora ajunsese la 1.097. Exceptând anul 1919, numărul băncilor a crescut, de exemplu, până în 1926, cu o medie de 80 de bănci pe an, astfel că în 1930 se asista la o dublare a numărului acestora faţă de 1919. Activitatea economică nu a urmat însă acelaşi ritm de dezvoltare, care să justifice apariţia unui număr atât de mare de bănci pe piaţă.

2.2.Băncile au renunţat la orice norme de prudenţă

Din cauza acestei optici generale, activitatea bancară a avut de suferit în totalitatea manifestărilor sale: principiile de plasament au fost nesocotite, s-a exagerat în acordarea de credite de consum în detrimentul celor de producţie, garanţiile luate nu erau serioase sau nu aveau corespondent în realitatea economică, de repartiţia riscurilor nu se mai ţinea seama, iar plasamentele erau făcute pe termene lungi, chiar dacă depunerile la termen erau pe termen scurt. Normele elementare de politică bancară prudentă erau aproape complet ignorate.

La acel moment, băncile au intervenit în industrie, o ramură economică mult prea tânără şi lipsită de experienţă, nu numai prin creditare, ci au luat parte masiv la înfiinţarea de noi unităţi prin participarea directă la constituirea capitalului social.