Competitivitatea Economiei Românești

Bibliografie 37

I. Evoluţia economiei româneşti în perioada postcomunistă

Anii’90, de inceput ai tranziţiei, au fost dominaţi de crize economice pentru toate ţările din Europa Centrală şi de Est.

Restabilirea economică a fost greoaie datorită faptului că au fost necesare schimbări fundamentale, sistemice şi instituţionale.

Altfel spus, armătura intimă a dezvoltării capitalismului – instituţiile sale fundamentale ( drepturile de proprietate, contractele voluntare, libertatea de întreprindere, antreprenoriatul dinamic şi litera legii) –necesită o perioadă îndelungată pentru a se cristaliza şi genera prosperitate pe fondul unei creşteri economice susţinute.

Influenţele decisive în politicile de macrostabilizare şi ajustare a economiilor în tranziţie şi-au avut originea, în principal, în două abordări care au dominat dezbatera academică: terapia „de şoc” şi terapia graduală. Termenii preluaţi din domeniul medical desemnau două modalităţi diferite de a trata boala: prima, rapidă şi coerentă, induce un şoc general care redresează organismul; a doua, treptată şi parţială, foloseşte medicaţii în doze mici şi obţine redresarea prin stabilizarea bolii la un nivel scăzut de risc.

Este de remarcat, în România, opţiunea iniţială a factorilor de decizie pentru o strategie graduală, axată pe introducerea treptată a mecanismelor şi instituţiilor pieţei, pe măsura creării suportului lor social, astfel încât şocurile produse de tranziţie să fie mai uşor absorbite de economie şi mai uşor suportate de populaţie.

Argumentele ce vin în sprijinul terapiei gradualiste aplicate în România, pot fi sintetizate astfel:

- existenţa unei economii marcate parţial de uzura fizică şi morală a infrastructurii, de consecinţele izolării din anii 80;

- absenţa oricărei experienţe a reformelor de democratizare sau liberalizare în perioada socialistă;

- puternică oboseală socială, instalată ca urmare a experimentului impus de regimul comunist de plătire a datoriei externe;

Schimbările politice din 1996 au impus orientarea noului guvern spre o strategie de politică economică „de şoc", a cărei componentă financiar-monetară cuprindea o politică fiscal-bugetară de austeritate şi o politică monetară prudentă.

Dificultatea alegerii unei alternative de politică economică şi implicit mărimea costurilor tranziţiei rezidă din imposibilitatea identificării simultane a răspunsurilor la trei mari provocări: Ce trebuie să aibă loc mai întăi - stabilizarea economică, reforma structurală şi instituţională sau liberalizarea economică-

Dacă nu se pot realiza simultan, Care trebuie să fie ordinea proceselor reformatoare- Şi a treia întrebare: Care este ritmul adaptat tranziţiei?

Planul de acţiune poate fi sintetizat în trei concepte fundamentale: dereglementarea, privatizarea şi liberalizarea.

Pentru România, stabilizarea macroeconomică şi ajustările structurale au devenit un obiectiv de prim ordin încă de la începutul perioadei de tranziţie. Însă, efectele benefice au întârziat să apară. Într-o anumită măsură, se poate accepta că în procesul de reconstrucţie a democraţiei politice şi economice, România a evoluat în interiorul unei proceduri de tip „trial and error”( încercare şi corectare a erorii), care a lungit procesul transformării sistemice şi a produs costuri sociale ridicate.

Eşecurile gradualismului, de la începutul perioadei de tranziţie, au creat premisele manifestării, din punctul de vedere al atitudinii faţă de ritmul reformei, a unei noi viziuni, cea radicală sau „ şoc”.

Analiza indicatorilor macroeconomici, în perioada 1990 – 1999, evidenţiază transformările importante ce s-au produs pe plan economic şi social, dar şi întârzierile înregistrate în promovarea mecanismelor de piaţă, în pregătirea premiselor pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a societăţii româneşti.

Tabel nr I.1.

Principalii indicatori în perioada 1990 – 1999

-modificări procentuale anuale –

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Rata creşterii PIB -5,6 -12,9 -8,8 1,5 3,9 7,1 3,9 -6,1 -5,4 -3,2

Rata anuală a inflaţiei 5.1 170.2 210.4 256.1 136.7 32.3 38.8 154.8 59.1 45.8

Rata şomajului 3.0 8.2 10.4 10.9 9.5 6.6 8.9 10.3 11.5

Export FOB (mil. USD) 5775 4266 4363 4892 6151 7910 8084 8431 8302 8505

Import FOB (mil. USD) 9202 5372 5784 6020 6562 9487 10555 10411 10926 9592

Investiţii directe nete (mil. USD) 37 73 87 341 471 263 1224 2040 961

Deficit

bugetar 1.0 3.2 -4.6 -0.4 -2.4 -2.9 -4.1 -3.9 -4.1 -4.0

Datoria ex-ternă totală (mil USD) 2131 3240 4249 5563 6482.1 8344.9 9502.7 9807 8589

Sursa: Institutul Naţional de Statistică, Banca Naţională: Balanţa de plăţi

Persistenţa unei rate înalte a inflaţiei a fost una din cauzele principale ale scăderii ratei investiţionale, datorită creşterii riscului în cadrul mediului de afaceri românesc (afectat de numeroase dificultăţi legate de instabilitatea şi incoerenţa legislativă şi instituţională, de proliferarea birocraţiei, de amplificarea economiei necontabilizate). Acelaşi efect negativ l-a avut şi diminuarea potenţialului intern de economisire, generată de scăderea accentuată a veniturilor reale ale populaţiei şi nivelul ridicat al dobânzilor active.