Contribuțiile la Fondurile Speciale și Administrarea lor

Introducere

Tranziția la economia de piață din țara noastră a determinat o profundă reformă a sistemului fiscal și a legilor referitoare la așezarea și perceperea impozitelor și taxelor de la agențoo economici și de la populație.

În prezent, schimbările aduse, prin reforma aparatului și legislației fiscale, au modificat structura impozitelor și taxelor și urmăresc exercitarea unui control fiscal riguros în vederea combaterii fenomenului de evaziune fiscală.

Fondurile speciale au reprezentat, în economia românească de după 1990, o metodă pe care autorităţile au folosit-o în exces pentru realiazrea obiectivelor asumate în momentul preluării puterii. De aceea analizarea limitelor în care constituirea acestor fonduri ar aduce un plus de eficienţă în administrarea sistemului de fonduri financiare publice reprezintă o temăde reflecţie

Pentru ca fondurile speciale să îşi aducă aportul la dezvoltarea economico-socială şi să îşi îndeplinească menirea de satisface mai eficient anumite nevoi publice, se impune instituirea şi respectarea unor criterii precise care să stea la baza constituiriiutilizării fondurilor cu destinaţie specială.

Înfiinţarea unor fonduri speciale ar trebui să se bazeze pe o fundamentare riguroasă a obiectivelor ce se vizează a se realiza şi a surselor de finanţare, ţinându-se cont de o serie de criterii cum ar fi: definirea cât mai exactă a surselor de finanţare, a obiectivelor şi a responsabilităţilor în gestionarea fondului; stabilirea unui calendar cât mai precis în ceea ce priveşte utilizarea fondului special; evaluarea intensităţii nevoii ce se doreşte a fi satisfăcută; evaluarea avantajelor comparative în raport cu celelalte modalităţi posibile de realizare a obiectivului (folosirea bugetului de stat sau a bugetelor locale).

Excedentele înregistrate adesea la încheierea exerciţiilor bugetare sunt justificate, pe de o parte de faptul că angajarea cheltuielilor se realizează doar pe măsură ce fondul este încasat (fondurile speciale nu pot fi echilibrate prin împrumuturi), iar pe de altă parte, deoarece sursele de venituri ale fondurilor speciale au continuat să producă încasări chiar dacă fondurile constituite erau utilizate de Ministerul Finanţelor Publice în alte scopuri, de regulă pentru acoperirea unor deficite ale bugetului de stat sau al bugetului asigurărilor sociale de stat. Din acest unghi de vedere putem constata o situaţie neraţională, de mobilizare la bugetul de stat a unor resurse financiare prin prelevări ce aveau la bază principiul contraprestaţiei dar care nu se mai justificau prin caracterul special al nevoilor satisfăcute şi prin beneficiile obtenabile de contribuabili.

Putem aprecia că limitele constituirii şi utilizării fondurilor speciale sunt definite de stadiul de dezvoltare la care a ajuns economia naţională la un moment dat şi de obiectivele asumate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Cap.1 Sistemul fiscal

Impozitele şi taxele constituie componente tot mai importante ale vieţii noastre economico-sociale, prin intermediul lor procurându-se cea mai mare parte a veniturilor bugetare (necesare finanţării cheltuielilor publice), fiecare dintre acestea având o contribuţie specifică şi în acelaşi timp excitând un rol reglator în economie. Prin cuantumul prelevărilor şi modul de alocare a resurselor pe destinaţii, sistemul fiscal poate influenţa raportul dintre cererea de ofertă agregată, nivelul utilizării depline a factorilor de producţie.

Caracterizat drept „totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoane fizice şi juridice care alimentează bugetele publice” , orice sistem fiscal trebuie să fie orientat spre nevoile de fonduri ale statului, dar totodată şi spre posibilitatea contribuabilului de a face faţă sarcinilor fiscale.

1.1 Prezentarea generală a sistemului fiscal în România

Impozitele şi taxele reprezintă în fapt fundamentul întregii activităţi fiscale, ele fiind instituite prin acte normative cu caracter fiscal (legi sau ordonanţe ori hotărâri de guvern aprobate prin legi), acestea nu lipsesc şi nu pot lipsi ca elemente de bază în prezentarea noţiunilor care se referă la domeniul fiscal. Totodată, aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal, dimensionarea, aşezarea şi perceperea în ultimă instanţă a impozitelor şi taxelor nu se pot realize fără existenţa unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici şi instrumente fiscale prin aplicarea cărora să fie satisfăcute şi anumite cerinţe pe care să le îndeplinească sistemul fiscal pentru a putea fi considerat raţional, dar şi pentru a se putea armoniza cu politica fiscală din ţările Uniunii Europene.

Asigurarea bunei funcţionalităţi a mecanismului fiscal, aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal impun, de asemenea, existenţa, organizarea şi activitatea unor organe specializate ale administraţiei de stat, respectiv a unui aparat de fiscal, fără de care nu ar putea fi dusă la o finalitate întreaga activitate fiscală.

Un sistem fiscal poate fi definit ca totalitatea regulilor de impunere, inclusive a instituţiilor specifice, caracteristice unui stat, fiecare impozit având o contribuţie specifică şi un anumit rol în economie .

Sistemul fiscal este, în mod normal, expresia voinţei publice a unei comunităţi umane organizate, fixate pe un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea prin intermediul organelor care o reprezintă, să adopte o întreagă serie de reglementări juridice, în special fiscale.

1.2 Structura sistemului fiscal

În literatura de specialitate există diferite opinii privind structura sistemului fiscal, potrivit cărora sistemul fiscal cuprinde doar impozitele, taxele şi reglementările fiscale sau în structura acestuia se cuprind totalitatea impozitelor şi taxelor împreună cu reglementările legale de natură fiscală, inclusiv metodele şi tehnicile de aşezare, urmărire şi percepere a acestora. Putem spune că în structura sistemului fiscal trebuie incluse următoarele trei componente :